Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun, în finala de Violoncel a Concursului Enescu 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/sarah-rommel-tony-rymmer-si-hong-eun-sun-in-finala-de-violoncel-a-concursului-enescu-2014/

Sarah Rommel, Tony Rymmer şi Hong Eun Sun s-au calificat în finala de Violoncel a Concursului Internaţional „George Enescu” 2014 şi vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, câştigătorul urmând să fie anunţat duminică seară, pe scena Ateneului Român.

Un articol de Petre Ivan|20 septembrie 2014

Violonceliştii Sarah Rommel, Tony Rymmer, ambii din Statele Unite ale Americii, şi Hong Eun Sun, din Coreea de Sud, vor intra în competiţie pentru câştigarea premiului I la Concursul Enescu, secţiunea Violoncel, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Rezultatele secţiunii de Violoncel au fost anunţate de juriului de specialitate vineri seară. Semifinala Concursului Internaţional „George Enescu”, secţiunea Violoncel, s-a desfăşurat vineri, la Ateneul Român.

Cei trei artişti vor susţine concerte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu” în finala secţiunii Violoncel care se va desfăşura duminică, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român.

Hong Eun Sun

Hong Eun Sun

În finală, Sarah Rommel (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul pentru Violoncel şi Orchestră în mi minor op.85”, de E. Elgar, Eun-Sun Hong (Coreea

de Sud) – „Concertul Nr. 1 pentru Violoncel şi Orchestră”, de D. Şostacovici, iar Tony Rymmer (Statele Unite ale Americii) va interpreta „Concertul în si minor pentru Violoncel şi Orchestră op.104”, de A. Dvořák. La pupitru se va afla Ovidiu Bălan, considerat unul dintre ce mai buni dirijori format în tradiţia est-europeană.

Accesul publicul în sala de concert este permis chiar şi fără rezervare, în limita locurilor disponibile. Pentru cei care ajung după începerea concertului, accesul se va putea face la prima pauză.

De asemenea, sunt disponibile 100 de locuri în aer liber pentru public în faţa Ateneului Român unde finala de Vioară a Concursului Enescu va fi transmisă live. Transmisii live vor fi asigurate şi pe TVR 2 şi pe site-ul www.festivalenescu.ro.

Foto Sarah Rommel, Hong Eun Sun – festivalenescu.ro

20
/06
/23

Pe 21 iunie, Women in Music Romania dă startul unei noi serii de evenimente la Cărturești Modul (strada Acedmiei, nr. 18-29). Seria HerStory, își propune să aducă în prim plan poveștile unor femei de succes din industria muzicală din România. Prima invitată este Olga Juverdeanu - Director General Global Records, în prezent cea mai mare casă de discuri independentă din Europa Centrală și de Est. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

20
/06
/23

Opera Națională București în parteneriat cu Fundația Art Production, cu sprijinul JTI, prezintă vineri, 23 iunie, ora 17:00, pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu” în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu spectacolele „jocNjoc” - un performance susținut de coregraful Gigi Căciuleanu și „Altitza” - un spectacol de dans de Gigi Căciuleanu pe muzica de Dan Dediu, prezentat de Baletul Operei Naționale București.