Schițele lui Caragiale reunite într-un spectacol inedit, la Teatrul Ion Creangă
https://www.ziarulmetropolis.ro/schitele-lui-caragiale-reunite-intr-un-spectacol-inedit-la-teatrul-ion-creanga/

Miercuri, 30 ianuarie a.c., de la ora 18.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmări, în premieră oficială, un nou spectacol al Teatrului Ion Creangă: „D-l Goe, Vizită, Pedagog de şcoală nouă – Mofturi”. Dorind să promoveze tinerii regizori în lumea teatrului pentru copii, Teatrul Ion Creangă s-a adresat, pentru realizarea acestei […]

Un articol de Andrada Văsii|22 ianuarie 2013

Miercuri, 30 ianuarie a.c., de la ora 18.00, la sala Rapsodia de pe Lipscani, spectatorii vor putea urmări, în premieră oficială, un nou spectacol al Teatrului Ion Creangă: „D-l Goe, Vizită, Pedagog de școală nouă – Mofturi”.

Dorind să promoveze tinerii regizori în lumea teatrului pentru copii, Teatrul Ion Creangă s-a adresat, pentru realizarea acestei premiere, lui Chris Simion, regizor binecunoscut publicului de teatru pentru montările sale, pe scene dintre cele mai prestigioase. Din distribuţie fac parte actorii: Alexandrina Halic, Cristian Irimia, Mihai Verbiţchi, Miruna Ionescu, Cristina Casiani, Cerasela Popescu, Ilinca Atanasiu, Voicu Hetel, Cristian Creţu, Marius Nănău, Oliviu Cristian Bughiu.

“Este un spectacol dedicat maestrului Cornel Todea, care a fost prezent în momente importante din cariera mea. Dacă nu exista propunerea dânsului și a domnului Ioan Gârmacea, nu aș fi îndrăznit niciodată să îl montez. Aveam în minte cu totul alte titluri pe care mi-aș fi dorit să le montez pentru copii. Cât despre Caragiale, mi-era o frică groaznică de el. Am acceptat propunerea din ambiție și din convingerea că atunci când ceva pare imposibil, e clar că are toate șansele să iasă bun.” declară Chris Simion, regizor.

Reprezentaţia, cu un scenariu realizat după binecunoscutele schiţe scrise de Ion Luca Caragiale, este dedicată celor cu vârsta de peste 8 ani și oferă o imagine realistă a societăţii româneşti, plină de umor și pe înțelesul copiilor. Inedit pe scena teatrului pentru copii este faptul că Ionel, D-l Goe şi elevii excentricului pedagog Mariu Chicoş Rostogan se întâlnesc cu toţii într-un decor multifuncţional, care anulează limitele dintre scenă şi sală. Proiecţiile multimedia şi efectele speciale de tot soiul își găsesc, cu uşurinţă, locul printre poveştile cu joben ale secolului XIX și fac deliciul copiilor, dar și al părinților.

Totodată, cu ocazia premierei, Teatrul Ion Creangă a inițiat o colaborare cu Universitatea Națională de Arte din București și i-a rugat pe studenții Departamentului de Grafică să vină cu propuneri de afiș pentru spectacolul „D-l Goe, Vizită, Pedagog de școală nouă – Mofturi”. Au fost selectate peste 10 variante grafice, care vor fi expuse în foyerul teatrului, Sala Rapsodia de pe str. Lipscani, nr. 53, cu ocazia evenimentului de miercuri seară.
D-l Goe, Ionel și elevii neastâmpărați ai pedagogului de scoala nouă vă așteaptă să le fiți colegi de „bancă” la Teatrul Ion Creangă!

24
/04
/17

Ești pasionat de teatru? Îți place să cunoști oameni noi? Vorbești engleza și îţi doreşti o provocare într-un context internațional? Dacă vrei să arunci o privire în culisele unui festival internațional și te recunoști în cele scrise mai sus, înscrie-te ca voluntar la festivalul TESZT!

24
/04
/17

Turneul Pianul Călător, ajuns în 2017 la a şaptea ediţie, se opreşte, astăzi 24 aprilie, la Buzău. Pianistul Horia Mihail va interpreta la Teatrul George Ciprian, un program alcătuit din valsuri de Schubert, Brahms, Dvorak, Chopin, Ravel şi Debussy. Mâine, 25 aprilie, Horia Mihail cu turneul său Pianul Călător va ajunge la Târgovişte.

24
/04
/17

Un serial despre Albert Einstein, realizat de cineaştii Brian Grazer şi Ron Howard, premiaţi cu Oscar, va avea premiera la National Geographic, pe 30 aprilie, de la ora 21.00. Cu această ocazie, National Geographic a lansat o pagină web dedicată producţiei, prin care utilizatorul poate vizita virtual casa lui Einstein.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

23
/04
/17

„Arta sub 18 ani ” este un eveniment parte a proiectului „Troc - rețea de teatru educativ”, organizat de Asociația Reciproca în parteriat cu duo-ul artistic Monotremu și finanțat de Administrația Fondului Național Cultural. Sub umbrela „Arta sub 18 ani” Asociația Minitremu, parte a duo-ului Monotremu, ajunge la Cluj, între 28 și 30 aprilie, cu două evenimente.

23
/04
/17

Memorie și uitare. Povești comune, istorii personale și utopii. Nouă zile de sărbătoare teatrală, la TESZT 2017. Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, își aniversează cea de-a zecea ediție între 20 și 28 mai.

23
/04
/17

Biletele pentru continuarea mult aşteptată a poveştii din Universul Marvel se pot achiziţiona începând cu data de 21 aprilie. Filmul „Gardienii Galaxiei Vol. 2” va ajunge în cinematografele din România începând din seara datei de 4 mai. Cumpărarea biletelor în avans îţi oferă posibilitatea de a fi printre primii care se reîntâlnesc cu gaşca de eroi improbabili.