Scrie despre Tine la libraria Bastilia
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrie-despre-tine-la-libraria-bastilia/

Textul „Brânză topită”, scris de Corina Ciubotaru la atelierul „Scrie despre Tine”, va fi prezentat în lectură publică joi, la Librăria Bastilia din Bucureşti.   Evenimentul are loc de la ora 19.00. Textul a fost prezentat în lectură publică prima dată la atelierul „Luna Scrie despre Tine” din primăvara acestui an şi este o piesă […]

Un articol de Andrada Văsii|29 noiembrie 2012

Textul „Brânză topită”, scris de Corina Ciubotaru la atelierul „Scrie despre Tine”, va fi prezentat în lectură publică joi, la Librăria Bastilia din Bucureşti.

 

Evenimentul are loc de la ora 19.00.

Textul a fost prezentat în lectură publică prima dată la atelierul „Luna Scrie despre Tine” din primăvara acestui an şi este o piesă despre publicitate şi ce înseamnă să fii creativ, dar mai ales despre ce înseamnă să fii special.

„«Scrie despre Tine» m-a ajutat să mă înţeleg, să mă maturizez şi să am curaj să scriu. Visam că o să reuşesc să scriu o carte când o să fiu bătrână şi viaţa mea va fi plină de semnificaţie, dar, de fapt, mi-era frică să mă expun şi să povestesc ceva începând de acum. Sunt un om obişnuit, ce e aşa special în poveştile mele încât să intereseze pe alţii? Aşa că am început, uşor-uşor, întâi să vorbesc despre mine şi până la urmă să scriu. A ieşit o piesă de teatru la care oamenii râd. Atelierul a fost una dintre cele mai importante experienţe ale vieţii mele”, spune Corina Ciubotaru.

Visul Elizei, personajul principal din „Brânză topită”, este să facă publicitate. Pentru ea, publicitate înseamnă să faci oamenii fericiţi şi asta îşi doreşte şi ea: ca oamenii să creadă în ceva mai bun, să radă şi să fie fericiţi, ca la televizor.

De la 14 ani, Eliza este convinsă că vrea să facă publicitate cu orice preţ şi nu înţelege de ce nu îşi doreşte toată lumea asta. Când intră în prima agenţie, însă, Eliza descoperă un univers clădit pe alte reguli decât cele la care se aşteaptă.

„Textul Corinei, alături de celelalte citite în «Luna Scrie despre Tine», va fi produs şi montat în primăvara lui 2013, urmând să fie prezentat publicului în premieră în cadrul Festivalul «Scrie despre Tine», ce se va desfăşura în luna mai a anului următor.

Festivalul este primul pas pentru realizarea unui vis pe care îl avem de trei ani: o stagiune alcătuită exclusiv din piese noi, româneşti, de teatru, generate în cadrul atelierului nostru”, spune Vera Ion, trainer „Scrie despre Tine”.

Din distribuţia lecturii de joi seară fac parte Cristina Gavruş, Ionuţ Grama, Ilinca Harnut, Lucian Iftime, Sorin Poamă.

 

 

Sursa: Mediafax

28
/04
/17

Vineri, 5 mai, și sâmbătă, 6 mai, la ora 19.30, la Sala Studio a Teatrului de Comedie vor avea loc primele reprezentații oficiale ale spectacolului „Don Juan”, adaptare după Molière, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu. Scenografia îi aparține lui Vladimir Turturica.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

28
/04
/17

După o absență de mai bine de o lună, Andreea Bibiri revine cu one woman show-ul "O femeie singură" de Dario Fo și Franca Rame, noua avanpremieră, "Să-i îmbrăcăm pe cei goi", realizată în coproducție cu Teatrul Nottara, vă așteaptă către finalul lunii, dar până atunci, în chiar prima săptămână din mai, "A Night At The Opera" – concertul sopranei Rodica Vica alături de maestrul Maxim Belciug va fi premiera absolută de pe scena Teatrului de Artă București.

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.