Scrisoare către Colson Whitehead
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-colson-whitehead/

Romanul „Ruta subterană”, traducere din limba engleză şi note de Justina Bandol, a fost publicat la Editura Humanitas Ficton, în anul 2017. Romanul a fost distins cu Premiul Pulitzer în acest an.

Un articol de Andrei Crăciun|27 noiembrie 2017

Scumpe domnule Whitehead, cartea dumneavoastră Ruta subterană m-a fermecat într-o asemenea măsură încât m-a ținut departe de timpul prezent. Am fost acolo: am fost pe acea plantație de bumbac din Georgia, Statele Unite ale Americii, secolul XIX.

Am fost acolo și am evadat cu Cora, am strâns din fălci la loviturile de bici ale vătafilor proprietarilor de sclavi, mai ales ale lui Connelly. Am simțit toată durerea în fața acestei oglinzi necruțătoare prin care ne arătați ce este, totuși, omul, și cât poate coborî.

Mi-a fost rușine, mi-a fost foarte rușine, de istoria omului alb, de istoria Statelor Unite ale Americii, dar m-am și înălțat pe aripile unor sentimente nobile, cu fiecare gest care lăsa să se întrevadă umanitatea.

Umblă pe pământ ideea că timpul capodoperelor a trecut. Eu nu cred asta, cred că ați scris o carte care va dăinui, la care se vor întoarce, iar și iar, cei care încă nu s-au născut.

Cel mai mult m-a uluit puterea dumneavoastră de a rămâne un povestitor. Un povestitor al unor orori, dar al unor orori adevărate. Lipsa dumneavoastră de fanatism, de patimă, de dorință de răzbunare – profunda dumneavoastră înțelegere a naturii umane, în bine și în rău și în toate nuanțele dintre bine și rău.

Scumpe domnule, mă gândesc de zile bune la sclavul Caesar, mă gândesc la sclavii care se gândeau la ei ca la niște obiecte, pentru a putea supraviețui, la viclenia lor, la forța lor interioară atât de necesară pentru a trece de la o zi la o altă zi. Mă gândesc și la acel negru bătrân care își sărbătorea ziua de cel mult două ori pe an, în anii în care avea poftă să se sărbătorească. La tot acest spectacol uman: degradant, dar și încărcat de gesturi mici, care, uneori, are puterea de a salva.

Scumpe domnule, înțeleg că v-au acordat Premiul Pulitzer. Îndrăznesc să vă felicit, spunându-vă că pentru o așa carte ați primit totuși mult prea puțin.

Foto: www.forward.com



27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

23
/04
/17

Odată cu apariția filmului „Jackie” (regia: Pablo Larrain), primul film pentru marele ecran inspirat de viața celei mai faimoase prime doamne a Statelor Unite, editura Corint a lansat biografia „Jaqueline Bouvier Kennedy Onassis. Povestea nespusă”, publicată de Barbara Leaming în 2014.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

19
/04
/17

Peste aproximativ o lună, în capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente, organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș.

19
/04
/17

George Bălăiţă unul dintre marii scriitori români contemporani, s-a stins din viață sâmbătă, cu o zi înainte de a împlini vârsta de de 82 de ani. În iunie 2008, în cadrul Târgului Bookfest, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat lui George Bălăiță Premiul Naţional pentru Literatură pentru întreaga operă.

11
/04
/17

Într-o zi de 11 aprilie se stingea din viaţă Ion Minulescu, autorul memorabilelor "Romanţe pentru mai târziu". În acea zi, într-un Bucureşti ruinat de bombardamentele aliaţilor, poetul de 63 de ani aniversa 30 de ani de căsnicie cu poeta Claudia Millian. Tot într-o zi de 11 aprilie era prezentat în România Visul lui Tănase, un film-scheci de N. Kirițescu, realizat la Berlin, avându-l pe Constantin Tănase în rolul principal şi avea loc premiera piesei Haiducii, de Victor Eftimiu.

07
/04
/17

Viaţa mea, cel mai nou volum semnat de Nicolae Breban, unul dintre cei mai importanţi şi prolifici prozatori români contemporani, a apărut în această săptămână la Editura Polirom, în ediţie cartonată, şi în format digital.