Scrisoare către domnul Pedro Almodóvar
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-domnul-pedro-almodovar/

În marginea filmului de cinema „Dolor y gloria” (nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film străin, şi în care Antonio Banderas face un rol pentru care e, de asemenea, nominalizat).

Un articol de Andrei Crăciun|21 ianuarie 2020

Scumpe domnule Almodóvar, tocmai am văzut „Dolor y gloria” (nu e întâmplător că durerea vine întotdeauna înaintea gloriei, nu-i așa?) și dintre toate filmele de cinema ale acestor zile, el singur a reușit să mă mai emoționeze. Sunt un om vechi, imperfect, încă pot să fiu emoționat.

Nu cred că domnul Antonio Banderas va fi oscarizat, deși ar merita, nu cred nici măcar că filmul dumneavoastră va primi o statuetă.

Dintre tot ce ați făcut, acest film târziu, o autobiografie abia mascată, va trece drept cel mai neînțeles. Nu mai sunteți tânăr și nemuritor, nu mai sfidați modele, nu vă mai refugiați în excentricitate, pe cine mai scandalizează astăzi viața unui cineast care nu mai e tânăr, dar a rămas homosexual și a ajuns, pentru un timp, heroinoman? E 2020, altele ne miră acum.

Scumpe domnule Almodóvar, țin minte bine când am văzut prima dată un film de-al dumneavoastră. Era Hable con ella, ni l-au proiectat la un curs de spaniolă la Institutul Cervantes din București și nu mai știu cum am ajuns acasă în ziua aceea, buimac, năucit de puterea intuițiilor dumneavoastră.

V-am văzut în regim de urgență toate filmele, iar de curând, când am locuit pentru o lună la Madrid, le-am revăzut, am mers pe străzile pe care ați mers și dumneavoastră, gândindu-mă la iluzii și tăcere, droguri și moarte și pielea pe care o locuiam cândva.

Scumpe domnule Almodóvar, nu vă ascund că nu mă intersează succesul dumneavoastră de public, cum nu mă interesează îndeobște gusturile mulțimilor, din filmul acesta despre durere, glorie, boli și un sfârșit care déjà se vede voi rămâne cu această poveste: povestea unui copil sărac care îl învață pe un zugrav (un pictor!) analfabet să scrie, cu povestea tabloului pe care zugravul (pictorul!) i-l face copilului.

Nu cu leșinul copilului când îl vede pe zugrav/pictor gol, nu cu leșinul acelei prime dorințe azătoare, de neîndurat, nu, nu, nu.

Cu cei cincizeci de ani cât durează (mai mult decât o rătăcire biblică prin deșert) până când tabloul acesta ajunge la destinatar.

Când înveți un analfabet să scrie, îi deschizi lumea întreagă, îi dai un sens care durează. Și nu altfel ați făcut dumneavoastră cu lumea întreagă, când i-ați deschis, din când în când, ochii.

Povestea acestui copil și a zugravului (pictorului) care e învățat să scrie e tot ce ne-ați dat mai sincer și mai frumos în ultimii cincizeci de ani, iar mie, vă spun scumpe domnule Petro Almodóvar, îmi e de ajuns asta.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

14
/05
/21

Până la 25 mai, cinci dintre documentarele de scurtmetraj din anii `30-`40 ale lui Jean Mihail, unul din pionierii cinematografiei române, pot fi vizionate gratuit pe platforma Cineclub Sahia Vintage, în cadrul Cineclubului One World Romania.