Scrisoare către Piedone
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-piedone/

Când am păşit timid către lumea filmului, unul dintre primii actori care m-au cucerit a fost Bud Spencer. Aveam vârsta ideală să fiu fascinat de Piedone. Oferta filmelor care rulau din când în când în sala de sport a şcolii din satul meu cuprindea puţine titluri, câteva filme cu haiduci, două – trei cu arte marţiale şi celebra serie cu Piedone (în Egipt, Hong – Kong, Africa sau unde mai voia el să fie).

Un articol de Dede's (Dan Nicolaie)|27 iunie 2016

Cu 35 de ani în urmă, pe când prin fața ochilor îmi rulau aceste filme, comunismul devenea tot mai crunt, chiar și pentru un copil. Exista o ofertă incredibilă în materie de lipsuri. Pe acest fond, alături de câțiva prieteni de joacă am conceput un plan simplu pentru scoatere țării din criză: să-i scriem lui Piedone. Tocmai învățaserăm toate literele.

Iancu Jianu, Pintea și Anghel Șapte Cai, erau evident din altă epocă, karatiștii ne păreau chiar și nouă, cei mai naivi dintre copiii planetei, desprinși din desene animate, în schimb Piedone părea un om absolut serios, capabil prin simpla prezență să convingă/învingă orice adversar.

Urma să-i povestim, în scris, lui Piedone care este situația la noi, nu știam italiana, dar aveam convingerea că el știe foarte bine românește, după care treaba era simplă.

piedone

Dede’s, condeierul & Piedone, comisarul fără armă

Piedone venea la București, se ducea la Ceaușescu, jap-jap două palme, plus doi trei pumni, dacă mai era cazul, și fie îi venea mintea la cap și ne dădea de toate (a se citi pâine, carne, suc, ciocolată și desene animate la televizor) fie îl schimba și punea pe altul. Atunci nici măcar nu știam că există Ion Iliescu, dar asta e cu totul altă discuție.

Din fericire, pentru noi, și nefericere pentru poveste, ne-am împotmolit repede cu planul, dacă plic și hârtie am găsit, când am vrut să achiziționăm niște timbre de la Nea Marin – Ridiche, poștașul satului, tirul lui de întrebări, legate de conținutul și adresantul scrisorii, ne-au descurajat total, mai ales că a venit și celebra „hai că vă spun eu la școală”.

Am revizuit repede planul și am ajuns la concluzia că e imposibil să nu afle Piedone  de situația din România, pe care o va rezolva cu ocazia primului film.

Ca să fiu foarte sincer nu sunt foarte încântat nici acum de felul cum decurg lucrurile în țara noastră, iar de ieri am mai pierdut o speranță, nici măcar nu pot să-i mai scriu lui Piedone.

Foto: Dede’s & Piedone – facebook, cinemagia

01
/04
/15

SPECIAL ZIARUL METROPOLIS. Că sunt intimidant de frumoase și copleșitor de talentate este o banalitate. Ele sunt, de fapt, zeițe coborâte printre noi, muritorii. Datorită lor e imposibil să nu iubești filmul francez de ieri sau de azi, cu toate aerele lui de superioritate.

01
/04
/15

Miercuri, 15 aprilie, începând cu ora 19.00, iubitorii de film sunt așteptați la Sala ARCUB cu ocazia celei de-a treia ediții a CineȘoc. În luna aprilie accentul se mută pe cinematografia orientală – filmul lunii este aclamatul Harmony Lessons (2013) regizat de Emir Baigazin, o dramă cu accente poetice care s-a remarcat prin tematica abordată: marginalizarea și efectele acesteia.

31
/03
/15

"Verigheta", de Gabriel Achim, "Cristian", de Doina Ruşti, şi "Dumneavoastră, tu", de Bogdan Theodor Olteanu, se numără printre cele 16 scurtmetraje incluse în secţiunea necompetitivă Short Film Corner, un eveniment dedicat profesioniştilor din cinema la Festivalul de Film de la Cannes.

31
/03
/15

Icon production va lansa joi 2 aprilie, în trei cinematografe din capitală, proiectul inedit “Trei scurtmetraje cu CAI PUTERE în regia lui Daniel Sandu”. În cadrul programului vor fi proiectate producțiile realizate de tânărul regizor Daniel Sandu: “Numărătoarea manuală”, “Vocea a doua”, “Cai Putere”.

31
/03
/15

Filmul "Closer to the Moon", de Nae Caranfil, a fost marele câştigător al galei, după ce a obţinut nouă premii Gopo din 12 nominalizări. Filmul lui Caranfil a mai obţinut, printre altele, trofeele pentru cel mai bun scenariu şi pentru cel mai bun regizor. Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor.

31
/03
/15

Câștigătorii îi știți: Nae Caranfil și „Closer to the Moon” au obținut cele mai importante premii, inclusiv pentru cel mai bun film, la Gala Gopo 2015. Însă vă propunem câteva frivolități subiective „la cald” din sala Studio a Teatrului Național din București.

30
/03
/15

81 de filme româneşti lansate în cinematografe sau în festivaluri în 2014 au fost luate în considerare pentru nominalizările celei de-a noua ediții a Galei Premiilor Gopo. Evenimentul va avea loc astăzi, începând cu ora 19.00, la Sala Studio a Teatrului Național București. Prezentatorii Galei din acest an sunt actorii Paul Ipate și Diana Cavallioti.

30
/03
/15

Compania Sony a lansat primul trailer al noului film din seria James Bond, intitulat ”Spectre”, rolul celebrului agent 007 fiind jucat de actorul Daniel Craig. În momentul de faţă nu se cunosc multe detalii despre acţiunea filmului. Conform sumarului oficial al intrigii, ”un mesaj criptic” din trecutul lui James Bond îl trimite să descopere o organizaţie sinistră, informează Huffington Post.

29
/03
/15

Regina Maria, într-un reportaj de un minut, realizat în 1934, la castelul Bran. Filmată în timp ce se plimbă prin grădină, îmbrăcată în costum naţional. Sau alături de Stan şi Bran, cei doi cai ai ei. Sau în timp ce îşi face cumpărăturile în piaţa din sat.

29
/03
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE În „Meandre” (1967), unul dintre cele mai îndrăznețe și inovatoare filme ale cinematografiei române, Mircea Săucan reinventează după propria sensibilitate timpul şi spaţiul.

28
/03
/15

Marți, 31 martie 2015, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38), va avea loc primul eveniment din seria „ArtIntro”. Invitatul primei întâlniri va fi criticul Andrei Rus, care propune vizionarea filmului Toată lumea din familia noastră, regia Radu Jude. Proiecția va fi urmată de discuții cu publicul despre cum poate fi înțeles filmul și despre modul în care a fost realizat.

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

27
/03
/15

Irina Margareta Nistor, selecţionerul DaKINO, a declarat în deschiderea celei de-a 24-a ediţii a evenimentului cinematografic, care a avut loc la CinemaPRO din Capitală, că s-a îndrăgostit de acest festival în urmă cu 20 de ani, când a făcut parte pentru prima oară în viaţa sa dintr-un juriu. DaKINO 24 a fost deschis de lungmetrajul "Still Alice", cu Julianne Moore în rolul principal, şi regizat de Richard Glatzer şi Wash Westmoreland.