„Scrisoare despre Dumnezeu” scrisă de Einstein, scoasă la licitaţie pe internet
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-despre-dumnezeu-scrisa-de-einstein-scoasa-la-licitatie-pe-internet/

O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună. Preţul de pornire este de 3 milioane de dolari. Supranumită „Scrisoare despre Dumnezeu” (God Letter), textul acelei […]

Un articol de |3 octombrie 2012

O scrisoare celebră scrisă de Albert Einstein cu un an înainte de a muri, în care renumitul fizician îşi exprimă opiniile pe care le avea asupra religiei, va fi scoasă la licitaţie pe site-ul eBay în această lună.

Preţul de pornire este de 3 milioane de dolari. Supranumită „Scrisoare despre Dumnezeu” (God Letter), textul acelei scrisori oferă indicii preţioase despre gândurile şi opiniile pe care Albert Einstein, considerat unul dintre cei mai inteligenţi oameni din lume, le avea despre religie, Dumnezeu şi orânduirile umane primitive.

 

Licitaţia este organizată de casa de licitaţii Auction Cause cu sediul la Los Angeles.

Albert Einstein a scris această scrisoare în limba germană, pe 3 ianuarie 1954, pe o hârtie cu antetul Universităţii Princeton din Statele Unite şi este adresată filosofului Erik Gutkind, după ce fizicianul citise cartea acestuia, intitulată „Choose Life: The Biblical Call to Revolt”.

„Pentru mine, cuvântul «Dumnezeu» nu este nimic mai mult decât expresia şi produsul slăbiciunii omeneşti, Biblia este o colecţie de legende onorabile dar primitive, care sunt însă destul de copilăreşti. Nicio interpretare, oricât ar fi ea de subtilă, nu ar putea să-mi schimbe părerea despre ea”, scria savantul de origine germană, care a câştigat în 1921 premiul Nobel pentru fizică.

Actualul proprietar, anonim, al scrisorii, care va fi scoasă la vânzare cu plicul, timbrele şi ştampila poştală originale, a cumpărat scrisoarea la o licitaţie organizată de casa Bloomsbury Auctions la Londra, în 2008, pentru suma de 404.000 de dolari.

De atunci, scrisoarea a fost păstrată într-un seif cu temperatură controlată electronic, într-o instituţie publică.

Deşi preţul de pornire al licitaţiei de pe eBay este de 3 milioane de dolari, reprezentanţii casei Auction Cause se aşteaptă ca scrisoarea să fie achiziţionată la un preţ dublu sau chiar triplu. Licitaţia va avea loc în perioada 8-18 octombrie, pe site-ul www.einsteinletter.com.

În urmă cu 10 ani, ultima scrisoare scrisă de Albert Einstein s-a vândut la licitaţie cu peste 2 milioane de dolari.

Albert Einstein a publicat, în 1905, teoria relativităţii restrânse, completată în 1915 cu teoria relativităţii generalizate, în care a afirmat că timpul accelerează sau încetineşte în funcţie de viteza de deplasare a unui obiect în spaţiu, relativ la poziţia unui alt obiect. Teoria relativităţii a lui Einstein se află la originea a numeroase romane science-fiction, care pun accentul pe distorsiunea timpului şi a spaţiului.

Albert Einstein a fost recompensat în 1921 cu premiul Nobel pentru fizică.

Sursa: Mediafax

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.