Scurtmetraje amuzante pe 26 si 27 ianuarie la Cinema Scala
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetraje-amuzante-pe-26-si-27-ianuarie-la-cinema-scala/

Weekend-ul comediei scurte, ce cuprinde o selecţie de patru ore cu unele dintre cele mai amuzante scurtmetraje ale ultimilor ani, provenite din toate colţurile lumii şi premiate la Palm Springs ShortFest, Chicago International Film Festival sau la ShortFest, se va desfăşura la Cinema Scala pe 26 şi 27 ianuarie. Potrivit unui comunicat, în ultimul weekend […]

Un articol de Andrada Văsii|9 ianuarie 2013

Weekend-ul comediei scurte, ce cuprinde o selecţie de patru ore cu unele dintre cele mai amuzante scurtmetraje ale ultimilor ani, provenite din toate colţurile lumii şi premiate la Palm Springs ShortFest, Chicago International Film Festival sau la ShortFest, se va desfăşura la Cinema Scala pe 26 şi 27 ianuarie.

Potrivit unui comunicat, în ultimul weekend din ianuarie, ShortsUP sărbătoreşte umorul de esenţă tare prin două seri consecutive dedicate comediilor scurte şi bune.

În prima seară a weekend-ului comediei scurte spectatorii fac cunoştinţă cu „Dik” (r. Christopher Stollery, Australia, 2011), scurtmetraj cu umor acid care a câştigat, printre altele, premiul publicului la Palm Springs ShortFest, cel mai mare festival nord-american de film scurt, premiul pentru cea mai bună comedie la Rhode Island International Film Festival şi două premii la Aspen ShortFest. „Dik” spune povestea unui tată îngrijorat de descoperirea unui detaliu stânjenitor din viaţa băieţelului său de opt ani.

„Happy ending şi nu prea” (r. Josh Lawson, Australia, 2010) dărâmă mitul iubirii veşnice în care el şi ea trăiesc fericiţi până la adânci bătrâneţi, pe fundalul muzicii de vioară. Ce se întâmplă după ce s-a încheiat genericul filmului? Cine acoperă costul zborului pierdut în numele dragostei, cine plăteşte taxiul până acasă şi mai ales… cine cedează la prima ceartă?

Porţia de bizar şi tragicomic vine de la regizorul islandez Tómas Jóhannesson şi scurtmetrajul „În Garaj” (Islanda, 2011). Oli şi Keli sunt doi fraţi cu pasiuni ciudate şi o spălătorie auto improvizată într-un garaj. În ziua în care maşina de colecţie a unui client războinic e distrusă într-un accident pueril, viaţa lor devine o cursă contratimp cu urmări neaşteptate.

Scurtmetrajele vor fi proiectate sâmbăta, 26 ianuarie, respectiv duminică 27 ianuarie, de la ora 20,00. Biletele pot fi cumpărate în avans prin MyTicket sau Eventim, la preţul de 20 de lei pentru o seară sau 35 de lei pentru ambele seri.

La biletele sau abonamentele cumpărate în avans, spectatorii îşi pot alege locurile în sală şi pot evita aşteptarea la intrare. Biletele pot fi achiziţionate şi la Scala, înainte de filme, la preţul de 20 de lei pe seară.

ShortsUP este un proiect generat de ORICUM în parteneriat cu Feeder.ro care aduce în atenţie cele mai valoroase scurtmetraje din lume. ShortsUP îşi propune, de peste patru ani, să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurtmetraj printr-o platformă de expunere unică, ce îmbină filmul cu alte arte conexe. O selecţie extinsă de filme scurte e disponibilă pe www.shortsup.ro.

Sursa: Agerpres

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.