Seară dedicată lui Neagu Djuvara, la Librăria Humanitas
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-dedicata-lui-neagu-djuvara-la-libraria-humanitas/

Vineri, 29 august, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Editura Humanitas vă invită la o seară dedicată lui Neagu Djuvara prilejuită de lansarea celei de-a şasea ediţii a volumului „Civilizaţii şi tipare istorice“ – ediţie cu 80 de desene documentare de Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău, 40 de ilustraţii alb-negru şi 55 de ilustraţii color.

Un articol de Liliana Matei|23 august 2014

La eveniment vor participa dr. Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“, dr. Şerban Marin, şef Birou Documentare Arhivele Naţionale ale României şi Silviu Nicolae, redactor Editura Humanitas.

Seara se va încheia cu invitaţia de a desena alături de ilustratorii Mihail Coşuleţu şi Simona Vilău: veţi descoperi împreună, urmând pătratele unui releveu, un fragment din Columna lui Traian.

„În umbra civilizaţiei majore, înainte ca aceasta să dispară la rândul ei, câte alte culturi n-au pierit fără urmă! Această imensă dramă e astăzi trăită de mulţi cu nespusă intensitate. Trebuie să aparţii unei asemenea culturi pe cale de a se stinge, sau care moare chiar înainte de a înflori, pentru a inţelege nesfârşita disperare a acelora care asistă neputincioşi la dispariţia inexorabilă a celor mai preţioase valori ale lor“, spune Neagu Djuvara.

Neagu Djuvara

„Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeşte pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii.

Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor. Dar până când? Ce rămâne din Egiptul antic, din Mesopotamia, din Creta, din Mexic şi Peru? Şi cum am putea avea asigurarea că rasa noastră trufaşă, care de veacuri îşi întinde dominaţia asupra neamurilor şi lucrurilor toate, nu va cădea şi ea, odată, în toropeală şi apatie?“, completează Neagu Djuvara.

Foto cu Neagu Djuvara – Radu Sandovici

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.