Selecționat la cel mai important festival de film din America de Nord, „Întregalde” poate fi văzut peste 20 de orașe de la noi
https://www.ziarulmetropolis.ro/selectionat-la-cel-mai-important-festival-de-film-din-america-de-nord-intregalde-poate-fi-vazut-intre-6-si-20-august-in-peste-20-de-orase-din-tara/

„Întregalde”, semnat de Radu Muntean, a fost selecţionat în cadrul celei de-a 46-a ediţie a Toronto International Film Festival (TIFF) în secţiunea Contemporary World Cinema. TIFF va avea loc în Canada între 9 şi 18 septembrie şi este cel mai important festival de film de pe continentul Nord American şi unul dintre cele mai prestigioase din lume.

Un articol de Liliana Matei|29 iulie 2021

În România filmul va putea fi văzut în premieră națională la Cluj la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și, imediat după aceea, în cinematografele din peste 20 de orașe din țară.

Spectatorii din București, Alexandria, Bacău, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Neptun, Oradea, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Saturn, Sibiu și Timișoara vor putea vedea pe marile ecrane din orașul lor filmul produs de Multi Media Est și distribuit de Voodoo Films, începând de săptămâna viitoare.
Mai mult, aceștia se vor putea întâlni cu echipa filmului, după cum urmează:
29 iulie: Cluj Napoca, Casa de Cultură a Studenților, ora 18:30, proiecție în cadrul TIFF
30 iulie: Cluj Napoca, USAMV Open Air, ora 21:45, proiecție în cadrul TIFF
1 august: Ploiești, Cinema City Ploiești Shopping City, ora 19:00
2 august: București, Cinema Elvire Popesco, ora 19:30
4 august: Timișoara, Cinema City Shopping City, ora 19:00
5 august: Brăila, Cinema City, ora 19:00
6 august: Oradea, Cinema Palace, ora 18:15
6 august: Constanța, Cinema City City Park, ora 19:00
8 august: Sibiu, proiecție în cadrul TIFF Sibiu
10 august: Sfântul Gheorghe, proiecție în cadrul Anonimul
10 august: Alexandria, proiecție în cadrul Ideo Ideis
11 august: Bacău, Happy Cinema, ora 19:00
12 august: Iași, proiecție în cadrul Serilor Filmului Românesc
13 august: Botoșani, Happy Cinema, ora 19:00
14 august: Piatra Neamț, Cinema Mon Amour, ora 20:00
15 august: Focșani, Happy Cinema, ora 18:30
15 august: Buzău, Happy Cinema, ora 19:30

Apreciat de Sight&Sound, revista British Film Institute, ca fiind „o comedie neagră plină, în egală măsură, de suspans și compasiune,” filmul a avut premiera mondială anul acesta la Cannes în cadrul Quinzaine des réalisateurs, după care Screen Daily nota: „Radu Muntean ne conduce într-un tărâm jucăuș și caustic al satirei sociale, întrucât personajele sale se găsesc pe un teritoriu necunoscut, fără GPS și fără ghidajul clar al unui cod moral.”

Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân singur pe care încearcă să-l ajute să ajungă la gaterul unde pretinde că lucrează. Când mașina lor rămâne blocată într-un șanț în pădure, gaterul se dovedește a fi abandonat și sunt nevoiți să petreacă noaptea împreună cu bătrânul senil, ideile lor despre empatie și generozitate încep să fie puse la îndoială.

Spectatorii îi vor putea revedea pe mare ecran pe Maria Popistaşu (Marți, după Crăciun, Heidi, Otto Barbarul), Ilona Brezoianu (Sieranevada, Urma) şi Alex Bogdan (Ana, mon amour, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc) alături de Luca Sabin, Toma Cuzin (Aferim!, Comoara), Carmen Lopăzan și Gabor Bondi.

„Priveliștile uimitoare și atmosfera tăcută evocă un sentiment de melancolie și teamă”, scriau cei de la Filmhounds despre cel de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Muntean cunoscut în țară dar și peste hotare pentru Furia (2002), Hârtia va fi albastră (2006), Boogie (2008), Marți, după Crăciun (2010), Un etaj mai jos (2015) sau Alice T. (2018).

Întregalde este produs de Multi Media Est cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și coprodus de The East Company Productions. Scenariul este semnat de Radu Muntean, Alexandru Baciu şi Răzvan Rădulescu iar imaginea de Tudor Vladimir Panduru.

Întregul program va fi disponibil pe voodoofilms.ro.

Parteneri: Banca Transilvania, Iqos, Orkla Foods Romania, Caii de la Letea, Oskar, Rom

Parteneri media principali: Radio Guerrilla, TVR
Parteneri media: Zile și Nopți, Cinemap, Cinemagia, Ziarul Metropolis, LiterNet, Movie News, AARC – All About Romanian Cinema, IQ Ads, Smark, CineGhid, Munteanu, Radio România Cultural

Mai multe detalii găsi și pe: Facebook.com/Intregalde | Instagram.com/intregalde
Facebook.com/voodoofilms.ro | Instagram.com/voodoofilms.ro

 

 

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.