#Selfie. Liceeni de plastic
https://www.ziarulmetropolis.ro/selfie-liceeni-de-plastic/

CRONICĂ DE FILM „#Selfie”, debutul în lungmetraj al Cristinei Iacob, este ca o postare stridentă pe Facebook care se vrea spiritual-amuzantă şi ţipă din toţi rărunchii după like-uri, deşi e superficială şi nepăsătoare că ar putea fi considerată pueril-banală.

Un articol de Ionuţ Mareş|8 mai 2014

Cu siguranţă, cele trei proaspăt absolvente de liceu din „#Selfie” sunt extratereşti de pe o planetă necunoscută, care ajung întâmplător pe Pământ sau, mai exact, în România anului 2014.

Altfel nu se explică de ce arată ca ieşite de pe copertele revistelor glossy neinspirate şi vorbesc şi se comportă ca şi cum ar imita fără talent ceea ce (scenaristele) consideră a fi fetele de 18 ani (se poate trece, până la urmă, peste convenţia că două dintre actriţe au 27-28 de ani).

Absolvente de liceu care, deşi sunt tot timpul pe Facebook şi dansează pe muzica momentului (inclusiv pe „Vara nu dorm“), repetă presupusele acte model de rebeliune ale tinerelor, împrumutate din mitologia hollywoodiană comună în materie de adolescenţi, completată cu accente locale: răzvrătirea faţă de părinţi, fuga de acasă, distracţia la mare (Mamaia+Vama Veche), sexul, toate în weekendul dinaintea BAC-ului.

Ana (neinspirata Flavia Hojda, care seamănă cu Manuela Hărăbor în „Pădureanca”) este blondă, frumoasă, virgină, naivă, cu talent la cântat, orfană de mamă şi cu un tată, nea Ceauşu (Răzvan Vasilescu), cu un spirit cazon, pronunţate nostalgii comuniste şi o recuzită care, alături de jocul experimentatului actor, asigură puţinele gaguri inspirate ale filmului.

#Selfie: conflicte facile, nesusţinute dramaturgic

Roxi (talentata Olimpia Melinte) vrea să dea la jurnalism la facultate, foloseşte multe cuvinte în engleză, este obsedată de selfie-uri, se consideră plinuţă (deşi nu e), are o problemă cu mâncarea şi a fost crescută într-un spirit liber de mama sa (Alina Chivulescu), fostă hippie în tinereţe şi în prezent fumătoare de iarbă.

Yasmine (Crina Semciuc) este brunetă, dezinhibată, are părinţi bogaţi, dar neglijenţi (Mihaela Rădulescu şi Dan Chişu), care îi pun la dispoziţie maşină şi card, şi este iubita (ascunsă) a profului de istorie (Răzvan Fodor), un tip cool pasionat de scufundări (!).

Ok, vor spune unii, dar este doar o comedie de vară pentru tineri, cu multă muzică, şi nu o dramă realistă cu pretenţii. Ok, ar putea sări alţii, dar superficialitatea asta defineşte exact o bună parte a generaţiei Facebook pe care filmul o portretizează. Astfel de justificări nu funcţionează, dintr-un motiv deloc spectaculos: totul este luat (prea) în serios în acest film debil de tip coming-of-age.

Cu excepţia tuşelor caricaturale în care sunt redaţi părinţii şi poliţistul-şef (interpretat de un Florin Călinescu ce-şi pune la bătaie bogatul arsenal de actor de comedie), cele trei protagoniste şi relaţiile dintre ele, dar şi cu cei trei pierde-vară pe care îi întâlnesc la mare (interpretaţi de Vlad Logigan, Levent Sali şi Alexandru Călin) se vor revelatoare şi reprezentative pentru ceea ce realizatoarea apreciază a fi tinerii prezentului şi „problemele” lor.

Probabil acesta este şi motivul pentru care personajele nu ies din tipologia monocromă ce le-a fost repartizată.

Din păcate, „conflictele” sunt facile şi nesusţinute dramaturgic nici măcar la nivelul de avarie cerut de o comedie cu nuanţe sentimentale, umorul nu străluceşte prin originalitate, iar imaginea colorată şi luminoasă ca într-o fotografie atent lucrată în Photoshop redă o lume ca de plastic.

Distribuit de MediaPro Distribution, „#Selfie” rulează din 9 mai în cinematografe.

INFO

#Selfie (România, 2014)

Regia: Cristina Iacob

Cu: Olimpia Melinte, Vlad Logigan, Levent Sali, Flavia Hojda, Crina Semciuc, Alexandru Călin

Rating: Rating: ●○○○○

10
/07
/23

Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de invitaţi din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte fac parte din programul ediţiei a zecea a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara, Capitală Europeană a Culturii.

05
/07
/23

Cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL va avea loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Și anul acesta, programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, și proiecții de film de lungmetraj însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. 

05
/07
/23

Între 22 și 29 iulie, la 2 Mai se desfășoară a treia ediție a Festivalului de Teatru și Film „Șerban Ionescu”. De la concerte și proiecții de film în aer liber și până la spectacole de teatru, expoziții, dialoguri cu artiști și show-uri de stand-up și improvizație, programul din 2023 cuprinde peste 50 de evenimente culturale cu intrare gratuită.