Sena Hidaka,absolventă a Academiei de Balet Vaganova, debuteaza pe scena Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/sena-hidakaabsolventa-a-academiei-de-balet-vaganova-debuteaza-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

  Balerina de origine japoneză Sena Hidaka,  absolventă a Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg, va debuta în Frumoasa din pădurea adormită, pe scena Operei Naţionale Bucureşti   Joi, 21 februrie, ora 19.00 – Sala Mare ONB   Joi, 21 februrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerina de origine japoneză Sena […]

Un articol de Andrada Văsii|19 februarie 2013

 

Balerina de origine japoneză Sena Hidaka,

 absolventă a Academiei de Balet Vaganova din Sankt Petersburg,

va debuta în Frumoasa din pădurea adormită, pe scena Operei Naţionale Bucureşti

 

Joi, 21 februrie, ora 19.00 – Sala Mare ONB

 

Joi, 21 februrie, de la ora 19.00, la Opera Naţională Bucureşti, balerina de origine japoneză Sena Hidaka, absolventă a Academiei Vaganova din Sankt Petersburg (Rusia), una dintre cele mai renumite şcoli de balet din lume, va interpreta pentru prima oară rolul principal feminin Aurora din spectacolul de balet Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski.

Sunt foarte bucuroasă că voi avea parte de această mare oportunitate, și anume debutul în rolul Aurora pe scena Operei Naționale București. Emoţiile sunt mari, însă vreau să transmit publicului bucuria dansului”, a declarat Sena Hidaka. Balerina de doar 21 de ani s-a alăturat echipei ONB în anul 2011, repertoriul artistei cuprinzând roluri din baletele Don Quojite și Baiadera de Ludwig Minkus, Giselle și Corsarul de Adolphe Ch. Adam, Spărgătorul de nuci de Piotr Ilici Ceaikovski etc.

De altfel, Opera Naţională Bucureşti colaborează cu balerini din Japonia, Italia, Franţa, Elveţia, Marea Britanie şi Bulgaria. Cei mai mulţi balerini străini din cadrul ONB sunt însă de origine japoneză, a declarat șeful Companiei de balet a ONB, prim-balerinul Alin Gheorghiu: „Balerinii asiatici sunt foarte serioşi, corecţi, respectă programul repetiţiilor, învaţă foarte uşor, sunt buni dansatori şi chiar reprezintă un câştig pentru compania noastră de balet. Sena Hidaka este o dansatoare care a absolvit Academia Vaganova, având o tehnică foarte bună. Balerina primeşte pentru prima oară un rol titular, dar până acum a dansat ireproşabil, motiv pentru care îmi inspiră încredere totală”.

 

 

Frumoasa din pădurea adormită de Piotr Ilici Ceaikovski

Joi, 21 februrie, ora 19.00 – Sala Mare

Libretul: I. Vsevolojski şi Marius Petipa

după basmul lui Charles Perrault

Dirijor: Ciprian Teodoraşcu
Coregrafie: Alexa Mezincescu
Scenografie: Adriana Urmuzescu

 Distribuţia:

 

Aurora – Sena Hidaka (debut)

Desirée – Gigel Ungureanu

Zâna Liliac – Noellie Coutisson (debut)

Carabosse – Laura Blică Toader (debut)

Suita Carabosse – Vicenţiu Popescu, Gabriel Luca, Mircea Ioniţă, Andrei Dolcoş

Zâna Făinii – Akane Ichii (debut)

08
/11
/23

Ritmuri de jazz românesc au surprins asistenţa la Marea Sală UNESCO, cu ocazia alegerii ambasadoarei României, excelența sa doamna Simona Miculescu, în funcția de președinte al UNESCO.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.