„Senatorul melcilor”. Satiră politică
https://www.ziarulmetropolis.ro/senatorul-melcilor-satira-politica/

Relansat pe platforma Cinepub, „Senatorul melcilor”, filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 decembrie 2016

Deşi ia forma unei parabole despre putere şi despre transferul, prelungirea reflexelor din comunism în societatea de tranziţie, „Senatorul melcilor” porneşte de la premise narative realiste, plauzibile, este realizat în decoruri naturale şi are situaţii şi personaje credibile (în ciuda tuşelor asumat caricaturale).

Un senator, Vârtosu (unul din cele mai bune rolurile ale lui Dorel Vişan), vine de la Bucureşti la o vilă de protocol undeva la munte (despre care se spune că l-ar fi găzuit pe însuşi Charles de Gaulle în timpul vizitei sale în România lui Ceauşescu), pentru a inaugura o turbină eoliană lângă un baraj din apropiere, pentru a-şi petrece weekend-ul departe de sarcinile din parlament şi, eventual, pentru o escapadă sexuală (trimiţându-şi, cu Dacia neagră de serviciu, soţia şi fiica la soacră).

Venirea senatorului – văzut ca simbol absolut al puterii de la Bucureşti – declanşează o avalanşă de gesturi de solicitudine sau, mai curând, de servilism din partea persoanelor locului cu oarecare funcţii: misterioasa administratoare a vilei, îmbrăcată mereu provocator (Camelia Zorlescu), primarul cu bască şi servietă ca în timpului fostului regim (regizorul Haralambie Boroş), secretarul (Florin Zamfirescu), poliţistul şi un alt oficial (Nicolae Albani, cel care interpreta rolul principal în „Croaziera”).

Toate aceste personaje secundare sunt caricaturizate, ridiculizate, iar relaţiilor lor cu senatorul sunt principalele surse de umor. Într-un gag reuşit, poliţiştul corpolent aleargă în întâmpinarea maşinii lui Vârtosu, iar zgmotul paşilor săi rapizi pe aleea de ciment răzbate strident în liniştea naturii, producând un efect comic. Primarul este într-o continuă alergătură pentru a-i face pe plac senatorului, în jurul căruia gravitează ca un subaltern docil, temător să nu comită nicio greşeală. Secretarul umple permanent portbagaje cu mâncare şi băutură.

15dec-play

„Senatorul melcilor” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

De cealaltă parte, se află simplii localnici, care îl întâmpină pe Vârtosu cu doleanţe, şi o învăţătoare (Cecilia Bârbora), care joacă rolul traducătoarei din franceză pentru o echipă de două jurnaliste şi un cameraman veniţi din Elveţia (interpretaţi de Madeleine Thibeault, Clara Vodă şi Dan Chişu). Prezenţa străinilor şi dorinţa de a-şi crea o imagine bună îl determină pe senator să devină excesiv de ospitalier, ceea ce declanşează o serie de întâmplări – unele comice, altele tragice (cum este conflictul interetnic încheiat cu victime şi cu incendierea unei părţi a satului din propiere, şi asta din cauza unei tentative de viol în timpul căutării de către săteni a melcilor ceruţi la masă de senator, pentru a-şi impresiona oaspeţii). La fel ca în alte filme ale sale, Daneliuc este preocupat de discrepenţa dintre aparenţă şi realitate, dintre imaginea fabricată şi reala natură umană.

Pe de o parte, „Senatorul melcilor” se doreşte o radiografie fidelă a anilor ’90, amestecând mai multe obsesii ale perioadei (de la aderarea la Consiliul Europei, investiţiile străine şi clişeele rasiste asupra minorităţilor, la conflicte interetnice şi celebrele vizite ale mai marilor vremii). O descriere caustică, venită din partea unui cineast care a fost anti-sistem nu doar post-Revoluţie, ci chiar mai incisiv în timpul comunismului.

Pe de altă parte, filmul este un portret minuţios al puterii, mai exact al unui reprezentant al ei – „dom’ Senator” – a cărui presupusă armură este permanentă subminată, până la căderea lui Vârtosu în grotesc şi patetic (aşa cum este momentul aparentei sale căinţe, când, doar în chiloţi, plânge în genunchi printre oalele din bucătăria vilei). Jocul nuanţat şi subtil al lui Dorel Vişan face ca Vârtosu să nu fie o doar o eficie, un simplu simbol, ci un personaj viu – ridicol, comic, memorabil.

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Warner TV transformă weekend-ul de dinaintea galei de decernare a premiilor Academiei americane de film într-un maraton de filme de Oscar®, cu șapte producții reprezentative, nominalizate sau recompensate cu mult-râvnita statuetă. În serile de 8, 9 și 10 martie vor putea fi urmărite drame și filme de acțiune lansate pe parcursul a șapte decenii.

12
/02
/24

Acolo unde nu mai e trafic, doar o plajă pustie și posibilitatea unui nou început, iubirea poate completa peisajul unei eternități liniștite. „Băieții buni ajung în Rai”, al treilea lungmetraj al regizorului Radu Potcoavă, propune publicului la cinema, din 22 martie, o întâlnire cu o poveste inedită și o scurtă pauză pentru a uita de grijile vieții cotidiene.

09
/02
/24

CARTEA DE CINEMA Într-o scurtă carte apărută în 2022 şi bazată pe câteva dialoguri inedite iniţiate de Ioan-Pavel Azap şi derulate între 2009 şi 2011, Tudor Caranfil vorbeşte despre parcursul său şi critica de film. Un moment esenţial au fost "Serile prietenilor filmului", un eveniment pe care l-a creat în 1962 şi al cărui succes avea să ducă la formarea Cinematecii - o poveste demnă însăşi de un scenariu.

09
/02
/24

Cu încasări de 952 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, onorat cu cele mai mari premii ale industriei din acest an, dominând cu câte 13 nominalizări la Oscar® și la Premiile Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA), blockbusterul Oppenheimer în care joacă Cillian Murphy, nominalizat la Oscar pentru rolul lui J. Robert Oppenheimer și Emily Blunt în rolul soției sale, biologul și botanistul Katherine „Kitty” Oppenheimer, va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 21 martie.

09
/02
/24

Seria CultClassics aduce în atenția publicului filme semnificative sau realizatori de film importanți din istoria cinematografiei. “Am vrut să creăm un program independent, care să ne conducă într-o călătorie prin lumea filmului, să explorăm împreună diferite curente cinematografice, stiluri regizorale, culturi și spații geografice” Anca Caramelea, curator ARTA.