Seria concertelor „Pepiniera” continuă la Iași, Bacău și Galați cu trupele Eyedrops și Jack of all Trades
https://www.ziarulmetropolis.ro/seria-concertelor-pepiniera-continua-la-iasi-bacau-si-galati-cu-trupele-eyedrops-si-jack-of-all-trades/

Începând cu 13 ianuarie, oraşele Iaşi, Bacău şi Galaţi vor continua să găzduiască seria de concerte „Pepiniera”, susţinută prin programul Comisiei Europene – Music Moves Europe. Prin intermediul proiectului, organizatorii îşi propun să susţină artiştii cu potenţial şi să-i ajute să-şi extindă baza de fani la nivel naţional. Accesul este liber la toate concertele, în limita locurilor disponibile.

Un articol de Liliana Matei|13 ianuarie 2022

Trupa Eyedrops este cea care continuă seria de concerte „Pepiniera”, ocazie cu care membrii acesteia anunță lansarea celui mai nou single: „Între timp”. Piesa va fi lansată oficial pe 17 ianuarie, dar va fi interpretată live, în avanpremieră, în cadrul mini turneului „Pepiniera”, ce va avea loc după cum urmează:

 

Eyedrops

13 ianuarie – Iași, în Legend Pub (Esplanada Teatrul Luceafărul 27)

14 ianuarie – Bacău, în Berăria Valhalla (Strada Erou Gheorghe Rusu, nr. 2)

15 ianuarie – Galați, în Daily Pub (Strada Maior Iancu Fotea, nr. 19)

 

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai”.

Eyedrops – Altundeva: https://youtu.be/hPpvjT_ay8s

 

Jack of all Trades

27 ianuarie – Iași, în Legend Pub

28 ianuarie – Bacău, în Berăria Valhalla

29 ianuarie – Galați, în Daily Pub

 

Jack of all Trades este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live. În prezent, formația deține propriul studio de înregistrări și concertează live în formula acustică, iar în 2019 au apărut și în formulă electrică și au lansat primul album, „Extrovertit Selectiv”.

Jack of all Trades – Cum vrei să fiu: https://www.youtube.com/watch?v=iBZ1IGY8TFw

Accesul la cele 3 concerte este gratuit și se face în baza certificatului de vaccinare sau a unui test negativ de Covid. Toate locațiile partenere asigură desfășurarea evenimentelor în condiții sigure, păstrând regulile de distanțare.

***

Proiectul Pepiniera este inițiat de Overground Music și clubul Expirat și este co-finanțat de Comisia Europeană prin proiectul Music Moves Europe. Trupele care au urcat până acum pe scena Pepiniera au fost: Melting Dice, Pinholes, Dimitri’s Bats, Rockabella, Adam’s Nest, Sea Section, Eyedrops, Jack of all Trades.

**

Music Moves Europe (MME) este o inițiativă strategică lansată de Comisia Europeană în sprijinul sectorului muzical european. Prin MME, Comisia Europeană își dorește să construiască și să consolideze cele mai importante active ale sectorului cultural: creativitate, diversitate și competitivitate.

**

Overground Music este o agenție de management și PR artistic, cu experiență în elaborarea de proiecte inovatoare și organizare de evenimente. În câțiva ani de activitate, echipa Overground a ajuns să realizeze proiecte complexe și îndrăznețe cu cele mai importante nume ale scenei de muzică alternativă din România – byron, The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers, Grimus, Jurjak, Lucia etc. Pentru mai multe informații, accesați: https://overground.ro/ro/.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.