Sibiul cuceritor
https://www.ziarulmetropolis.ro/sibiul-cuceritor/

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), desfăşurat între 12 şi 21 iunie) a împrăştiat culori proaspete peste seculara cetate Hermannstadt. Artele spectacolului deţin din nou supremaţia, oraşul devenind o imensă scenă.

Un articol de Maria Sârbu|19 iunie 2015

Lume de pe lume… Aici se întrepătrund idei, se pun la cale proiecte, îşi dau întâlnire oameni de pe continente. Companii de tot felul îşi prezintă spectacolele. Sunt producţii pentru toate categorii de public, pentru toate gusturile.

Manifestarea culturală, aflată la a XXII-a ediţie, reprezintă, de 22 de ani încoace, cel mai important eveniment din Sibiu, oraşul care „ştie cum să îşi păstreze frumuseţea”, vorba lui Constantin Chiriac – iniţiatorul şi animatorul festivalului. Este imposibil să urmăreşti toate evenimentele din program, chiar dacă majoritatea spectacolelor se joacă de două ori.

E o alergătură continuă de la o sală de spectacol la alta, dintr-un spaţiu neconvenţional de joc în altul (sală de sport, hală, pieţe, strada pietonală). Dar sunt şi spectacole-lectură, concerte, conferinţe, ateliere, lansări de carte, expoziţii, întâlniri cu personalităţi ale lumii teatrale.Sibiul

În prima zi publicul a fost uimit de spectacolul de strada „Big Bang” al companiei franceze Plasticiens Volants, prezentat în Piaţa Mare –  “o saga vizuală impresionantă despre naşterea Universului”. S-a jucat şi „Faust”-ul lui Silviu Purcărete – minunata producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca”, de care publicul nu se mai satură.

A impresionat şi „Cenuşăreasa” – o montare a Teatrului Naţional al comunităţii franceze din Belgia, creat (text şi regie) de Joël Pommerat, caracterizat drept „un artist excepţional, un vrăjitor plin de sensibilitate faţă de oameni şi frământările lor”. Iar spectacolul său este de o rară inteligenţă.

„Eternul Shakespeare”

De remarcat şi „Eternul Shakespeare” – un recital al actorului polonez Andrzej Seweryn (Arnold Szyfman Polish din Varşovia), „În inima nopţii – episodul Hamlet” – scenariu şi regia Gavriil Pinte, cu inserţii de George Banu şi Monique Borie (Teatrul „Regina Maria” din Oradea”, „Fantoma” (din seria „Spectacol-eveniment”) de Kobo Abe, în regia japonezului Kushida Kazuyoshi, spectacol creat cu trupa Naţionalului sibian, printre interpreţi numărându-se Constantin Chiriac, Marius Turdeanu, Maria Soilică, Mariana Mihu, dar şi „Nathan înţeleptul”, după Gotthold Ephraim Lessing, în regia lui Armis Petras,  coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca” – Schauspiel Stuttgart.

Apropo, Armis Petras a avut şi alte spectacole în festival, programul cuprinzând un „sezon german”: „Vizita bătrânei doamne” de Dürrenmatt sau „Cele 5 dimineţi” – ambele create la Schauspiel Stuttgart.

O surpriză a fost montarea japonezilor „Vicleniile lui Scapin” de Molière, regia Kazuyoshi Kushida (Matsumoto Performing Arts Centre), dar şi spectacolul lui Răzvan Mazilu „West Side Story” (producţie Festivalul Naţional de Teatru 2014 – UNITER).

Pe scenă, zi de zi, au urcat şi urcă, de asemenea,  italieni, greci, georgieni, cilieni, canadieni, francezi şi bineînţeles români. Pe stradă, trupe de artişti dintre cele mai spectaculoase.

Şi la această ediţie se acordă o atenţie deosebită dansului. Publicul a avut parte până acum de „Tango la înălţime” de Brenda

Klaus Maria Brandauer

Klaus Maria Brandauer

Angiel (Argentina), „Ţara miracolelor” de Barak Marshall (Israel), „Imagine all the  people” de Gigi Căciuleanu (Opera Naţională Română din Iaşi).

Cei interesaţi de „conferinţe şi seminarii” s-au bucurat la actuala ediţie a festivalului de întâlnirea cu Armin Petras („Teatrul, dincolo de cuvânt”), cu Dan Perjonski („În jurul zidului”), cu George Banu în dialog cu Kazuyoshi Kushida (Teatrul oriental: între utopie şi realitate”.

Acelaşi George Banu are programat un dialog cu Eimuntas Nekrosius şi Roman Dolzhanskiy („Tezaurele culturii şi regândirea lor azi”).

Multe evenimente au loc şi în week-end. Vineri seara e programat „Ultima bandă a lui Krapp” de Beckett, regia Peter Stein (Klaus Maria Brandauer/ Peter Stein: Austria – Germania), dar şi N(AUM) cu Oana Pellea (Bucureşti).

Klaus Maria Brandauer va fi în dialog, sâmbătă, cu George Banu şi Irina Margareta Nistor, cu tema „Actor de teatru – actor de film: alegere imposibilă”. Seara, de la ora 19.00, se va desfăşura Gala Celebrităţilor.

Un spectacol aşteptat în festival şi programat de la ora 22.00 este „Cartea lui Iov”, regizat de Eimuntas Nekrosius (Teatrul Meno Fortas, Lituania). De la aceeaşi oră se poate vedea din nou „Faust”, regia Silviu Purcărete.

Duminică, la închiderea ediţiei a XXII-a a FITS, va fi prezentat „De vânzare” (Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului 2014) de Gianina Cărbunariu, producţie a Teatrului Odeon, Bucureşti.

Foto: FITS, Sibiul – sibfest.ro

12
/01
/16

„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră - octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.

12
/01
/16

Matei Vişniec este invitatul primei Conferinţe a anului 2016 la TNB. Duminică, 17 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Matei Vişniec va vorbi despre teatru şi jurnalism şi cum se influenţează cele doua meserii prin prisma propriei experienţe.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Dacă este luni, este teatru tv. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte pentru scriitorul si dramaturgul Valentin Nicolau,i fostul şef al Televiziunii Române, plecat dintre noi în urmă cu un an, pe 13 ianuarie 2015. TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, spectacolul „Aplauze pentru Lena”, de Valentin Nicolau.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost "Lazarus", o piesă de pe albumul "Blackstar", în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

11
/01
/16

Dacă marele câștigător al acestei ediţii a Globurilor de Aur a fost filmul "The Revenant", premiat la trei categorii, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Brie Larson si Jennifer Lawrence si-au adjudecat mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul ceremoniei desfășurate, duminică seara, la Los Angeles.

11
/01
/16

Un documentar al regizorului american Spike Lee despre Michael Jackson va fi pus în vânzare la 26 februarie, simultan cu reeditarea albumului 'Off the Wall', potrivit unui comunicat publicat pe site-ul regretatului artist care a murit în 2009.

08
/01
/16

Filmul "Orizont" este cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crişan. Prezentat, în premieră mondială, la finalul anului trecut la Tallinn Black Nights Film Festival, "thriller-ul 100% românesc", inspirat din "Moara cu noroc" a lui Ioan Slavici, va avea premiera în România pe 12 februarie.