Silviu Purcărete se află printre primele şase personalităţi care au primit stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/silviu-purcarete-se-afla-printre-primele-sase-personalitati-care-au-primit-stele-pe-aleea-celebritatilor-din-sibiu/

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, au inaugurat, sâmbătă seară, Aleea Celebrităţilor din municipiu.

Un articol de Andrada Văsii|16 iunie 2013

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, şi directorul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Constantin Chiriac, au inaugurat, sâmbătă seară, Aleea Celebrităţilor din municipiu, dezvelind primele şase stele acordate unor personalităţi ale teatrului.

Aleea Celebrităţilor a fost amenajată în Parcul Cetăţii din municipiu, aflat în imediata apropiere a Sălii Thalia, primul teatru construit în România, şi de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăţi a Sibiului.

Primii care au primit stele pe Sibiu – Walk of fame sunt regizorii Ariane Mnouchkine, Eugenio Barba, Silviu Purcărete, Declan Donnellan, criticul de teatru George Banu şi Nakamura Kanzaburo XVII (post mortem), actor Kabuki, informează Mediafax.

E un trimuf al lui Chiriac (directorul FITS- n.r) toată această poveste. Ăsta e un loc foarte plăcut (Parcul Cetăţii – n.r). Ştiu că sunt plimbări cu căţeii aici, tot timpul am văzut că se plimbă căţetii din Sibiu şi asta e o chestie care chiar îmi face plăcere. Aceste plăci vor fi frumos colorate şi patinate în timp şi vor intra în natură, într-un târziu.

Silviu Purcărete,

regizor

Inaugurarea Aleii Celebrităţilor face parte din Gala Aniversară FITS – 20 de ani, care are loc sâmbătă, fiind celebrate mai mule personalităţi artistice care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea festivalului de la Sibiu.

Sunt convins că Aleea Celebrităţiilor sau Sibiu – Walk of fame se va umple foarte repede de stele acordate artiştilor pentru că, spre bucuria noastră, avem mulţi artişti de valoare. Locaţia aleasă pentru acestă alee este una foarte potrivită: între două ziduri de apărare a cetăţii medievale, artiştii care primesc stele devenind astfel, simbolic, oameni ai cetăţii. Astăzi (sâmbătă- n.r.) decernăm primele şase stele unor artişti care au fost şi sunt aproape de FITS, unul dintre evenimentele care definesc viaţa culturală a oraşului.

Klaus Iohannis, 

primarul Sibiului

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu se desfăşoară între 7 şi 16 iunie, având mai multe secţiuni: spectacole de teatru, de stradă, de dans, de muzică, de circ, spectacole lectură, dar şi ateliere, conferinţe, lansări de carte, în total, peste 350 de evenimente.

INFO

Proiectul cultural Aleea Celebrităţilor se desfăşoară, de doi ani, şi în Bucureşti, şi este organizat de Teatrul Metropolis, Cocor şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Aleea Celebrităţilor – Walk of Fame, un proiect iniţiat în ianuarie 2011, găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală strălucesc deja stelele unor mari personalităţi: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ şi Stela Popescu.

Foto credit: Sebastian Marcovici, spectacolul „Călătoriile lui Gulliver“ în regia lui Silviu Purcărete

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

11
/06
/15

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (12 – 21 iunie 2015) își propune să continue tradiția unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme.

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

10
/06
/15

O Livadă de vișini după Cehov, în montarea intensă a ucrainenilor de la Voskresinnia Theatre și Medio Monte, un performance care a transformat în teatru pur instalația scenografică, muzica, arta video și literatura, sunt cele două spectacole care au dat startul celei de a doua etape a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST - FDR), eveniment organizat de Teatrul Național Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.