Simina și Gabriel Croitoru, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/simina-si-gabriel-croitoru-la-sala-radio/

Miercuri, 4 iunie 2014, începând cu ora 19, publicul meloman va avea ocazia de a-i reîntâlni pe Gabriel şi Simina Croitoru nu numai interpretând, ca solişti, Mozart pe scena Studioului „Mihail Jora“, ci şi în calitate de invitaţi la evenimentul prilejuit de lansarea albumului W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU; GABRIEL CROITORU, produs de Editura Casa Radio. Lansarea va avea loc în pauză concertului, în foaierul central al Sălii Radio, fiind urmată de o sesiune de autografe, la finalul concertului.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2014

Albumul cuprinde înregistrări Radio România realizate în anul 2007: W.A. Mozart, Simfonia concertantă KV 364 în mi bemol major pentru vioară, violă şi orchestră în interpretarea Siminei Croitoru, a lui Gabriel Croitoru și a Orchestrei de Cameră Radio, dirijor Horia Andreescu și Johannes Brahms, Concertul op. 77 în re major pentru vioară şi orchestră în interpretarea lui Gabriel Croitoru și a Orchestrei Naționale Radio, dirijor fiind același Horia Andreescu. Prezentarea albumului aparține muzicologului Grigore Constantinescu.

La eveniment vor participa, alături de protagoniști, muzicologul Oltea Șerban-Pârâu și redactorul muzical Tiberiu Comandașu.

S. Croitoru, G. CroitoruGABRIEL CROITORU a obţinut, din anul 2008,prin concurs, dreptul de a cânta pe vioara de patrimoniu universal Guarneri, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”. 

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul Gabriel Croitoru este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

SIMINA CROITORU este studentă la Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, formarea sa în cadrul instituţiei fiind împletită cu atenta îndrumare a celor doi părinţi-violonişti (Ioana şi Gabriel Croitoru) şi cu experinţa unui an de studii la Academia de muzică Franz Liszt din Weimar, Germania.

Albumul W. A. MOZART, J. BRAHMS: SIMINA CROITORU, GABRIEL CROITORU este disponibil la librăria Editurii Casa Radio din str. Temişana nr. 31, sau prin comandă online pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro), la preţul de 19 lei. De asemenea, poate fi achiziţionat de la partenerii de distribuţie, inclusiv din marile lanţuri de librării din Bucureşti şi din ţară.

Foto cu Simina și Gabriel Croitoru – facebook

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.

28
/06
/20

Vești bune pentru industria muzicală și nu numai: cea de-a cincea ediție a Mastering The Music Business, primul și cel mai mare eveniment organizat în România pe teme de industrie muzicală, va avea loc în perioada 29 - 31 iulie într-un nou format.