„Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate şi anonimat”. Asocieri
https://www.ziarulmetropolis.ro/sindromul-greta-garbo-despre-celebritate-si-anonimat-asocieri/

CARTEA DE CINEMA Ce legătură ar putea să existe între două personaje atât de îndepărtate precum actriţa Greta Garbo, vedeta Hollywood-ului din anii `20-`30, şi criminalul în serie supranumit Jack Spintecătorul, din Anglia secolului al XIX-lea? Aparent, nici una.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 ianuarie 2021

Însă ele devin subiectul unei cărţi-eseu apărută în 2020 la Editura Polirom, „Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate şi anonimat”. Scriitoarea Aurora Liiceanu, reputată autoare şi doctor în psihologie, porneşte de la cele două legende pentru a discuta din punct de vedere psihologic, dar pe înţelesul tuturor, două declinări ale raportului dintre celebritate şi anominat.

Sunt două forme de manifestare a acestei relaţii care pot părea desuete dacă sunt privite prin optica epocii internetului şi a reţelelor de socializare, care a bulversat graniţa dintre public şi privat, dar a căror analiză poate ilumina totuşi prezentul. De altfel, volumul se încheie cu un scurt capitol dedicat şi modului în care se construieşte celebritatea astăzi, de exemplu în cazul vloggerilor.

„Dacă vorbim despre anonimat, putem asocia personalitatea Gretei Garbo cu cea a lui Jack Spintecătorul. Anonimatul Gretei Garbo era parţial, pe când anonimatul lui Jack Spintecătorul este perfect, total”, scrie Aurora Liiceanu pentru a clarifica alăturarea surprinzătoare care stă la baza volumului său.

Fără să cunosc domeniul psihologiei şi literatura de specialitate, deci fără a putea să evaluez legitimitatea unui astfel de demers, am găsit totuşi pasionant portretul pe care autoarea i-l face celebrei actriţe, şi care reprezintă cea mai mare parte a cărţii.

Pare o descriere din perspectivă psihologică a personalităţii Gretei Garbo, realizată pe baza numeroaselor biografii, articole, informaţii şi comentarii de tot felul care au disecat de-a lungul deceniilor viaţa vedetei. Prin cei 85 de ani ai săi, existenţa actriţei aproape se confundă cu secolul al 20-lea (1905-1990).

Aurora Liiceanu e atrasă de un paradox: deşi era probabil cea mai apreciată actriţă a vremii, Greta Garbo a fugit de publicitate (nu s-a dus să îşi ridice Oscarul, printre altele) şi şi-a ţinut secretă viaţa personală cât a putut de mult (de exemplu, era foarte severă cu cei din anturajul său care spuneau public una sau alta despre ea).

Mai ales că „s-a retras în plină glorie la vârsta de 36 de ani, după ce făcuse 28 de filme” – câteva, în perioada mută, la începuturile sale în Suedia natală, unde fusese descoperită şi sprijină de regizorul Mauritz Stiller, iar restul la Hollywood, unde nu pare să se fi simţit în largul său şi despre care nu avea o părere prea bună (de altfel, după abandonarea carierei, s-a instalat la New York).

„Faptul că s-a retras tânără fiind şi că a dorit să rămână anonimă până la sfârşitul vieţii, adică aproape 50 de ani, pare astăzi – cu atât mai mult astăzi, când celebritatea a devenit un vis colectiv – de necrezut. Mai ales că era cea mai admirată şi cunoscută actriţă a timpului ei, era gloria măreaţă a Hollywoodului”, comentează autoarea.

Este o alegere fascinantă, iar Aurora Liiceanu încearcă să îi identifice resorturile. Şi o face trecând prin toate aspectele mai mult sau mai puţin ştiute din parcursul Gretei Garbo – de la prieteniile şi extravaganţele sale la speculaţiile privind posibila bisexualitate sau caracterul său.

Concluzia e un alt paradox – cu toate că s-a scris atât de mult despre ea, iar Greta Garbo a devenit sursa unui adevărat cult, viaţa sa rămâne, în profunzime, un mister. În fond, sunt greu de înţeles motivaţiile intime ale alegerilor fundamentale ale actriţei. Prin urmare, cartea adună mai degrabă întrebări, fără a oferi răspunsuri tranşante. Chiar şi aşa, este o incursiune captivantă, o sinteză reuşită a unui destin fascinant.

Un mister a înconjurat şi legenda lui Jack Spintecătorul, care îi oferă Aurorei Liiceanu un motiv de a discuta un alt tip de legătură între celebritate şi anonimat. Deşi mai puţin elaborat decât studiul dedicat Gretei Garbo, eseul despre enigmaticul personaj deschide o interesantă discuţie despre imaginarul public.

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.

28
/07
/22

Vă invităm să descoperiți trei cazuri care au marcat istoria spionajului mondial, dezvăluite în cartea „Lumea secretă. O istorie a serviciilor de informații”, recent apărută și în limba română, la Editura Trei.