„Snowden”. Sau cum să faci un thriller despre trezirea conştiinţei
https://www.ziarulmetropolis.ro/snowden-sau-cum-sa-faci-un-thriller-despre-trezirea-constiintei/

CRONICĂ DE FILM „Snowden” este o hagiografie. Dar asta nu ar trebui să surprindă. Oliver Stone a fost întotdeauna un portretist nemilos cu America. Într-atât de vehement încât, în ultimii ani, a trecut în extrema de a intervieva, în documentare encomiastice, lideri autoritari din America Latină.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 noiembrie 2016

Oliver Stone a fost mereu un critic şi un satirist acid, iremediabil interesat de istoria SUA şi care a denunţat în opera sa, printre altele, militarismul, abuzurile politice, violenţa, capitalismul lacom. Mesaje polemice, transmise direct, cu atât mai eficiente cu cât sunt ambalate în filme a căror visceralitate fascinează.

Bazat pe două volume despre celebrul whistleblower Edward Snowden, fostul angajat al CIA care, cu ajutorul unor jurnalişti de la mari publicaţii, a demascat în 2013 sistemul de supraveghere în masă a comunicaţiilor folosit de Agenţia de Securitate Naţională (NSA) a SUA sub pretextul luptei antiteroriste, noul film al lui Oliver Stone este construit ca un thriller.

Un film de suspans, cu un montaj şi o coloană sonoră extrem de alerte, care dramatizează transformarea lui Snowden dintr-un programator de geniu ajuns, fără voia sa, un instrument al serviciilor secrete americane într-un erou blocat în Rusia, unde se află şi în prezent, şi vânat de SUA pentru a fi judecat pentru divulgare de secrete.

Oliver Stone nu este interesat să chestioneze sau să ştirbească în vreun fel aura lui Snowden. Dimpotrivă, construcţia clasică a filmului urmăreşte şi încearcă să explice trezirea conştiinţei tânărului informatician – de la angajarea la CIA şi până la discuţiile secrete, într-un hotel din Hong Kong, cu doi jurnalişti şi cu regizoarea Laura Poitras (care, în realitate, a şi lansat, în 2014, documentarul despre Snowden şi acele întâlniri – „Citizenfour”). Iar singurele puncte slabe ale protagonistului îi sunt atribuite, aşa cum scrie în manualul de scenaristică, în viaţa personală, mai exact în relaţia cu iubita, căreia nu îi poate dezvălui misiunile sale (de aici şi tensiunile permanente, schematic puse în scenă).

Desfăşurarea narativă din „Snowden”, a cărei dinamică nu lasă spectatorului timp de reflecţie, se încheie pe un ton nu lipsit de triumfalism, aşa cum îi stă bine unei astfel de biografii. Şi pentru a da o mai mare credibilitate abordării sale, Oliver Stone face în final transferul între ficţiune şi realitate/documentar, înlocuind cadrele cu protagonistul jucat de Joseph Gordon-Levitt cu secvenţe în care apare adevăratul Edward Snowden, filmat cel mai probabil în locuinţa sa secretă din Rusia.

Există totuşi un bemol pe care îl introduce discret Oliver Stone în tratarea sa regizorală. În primul rând, ambalajul de thriller permite ca „Snowden” să fie văzut şi ca o simplă operă de divertisment, bine executată şi în care, inevitabil, mesajul politic este diluat. Apoi, personajul Snowden este un erou uşor atipic: un om de acţiune, cu un comportament firesc, lipsit de discursuri bombastice (la această impresie contribuie şi jocul credibil-reţinut al lui Joseph Gordon-Levitt).

Filmul este, de altfel, construit din perspectiva protagonistului, astfel că Oliver Stone introduce mai multe secvenţe arondabile tradiţiei impresioniste în cinema (crize de epilepsie, posibilele deliruri, accente de paranoia). Iar omniprezenţa laptopurilor, a camerelor de supraveghere şi a aparatelor foto sugerează o societate supravegheată în masă. Un regim politic cu presupuse accente totalitare (exprimate, de exemplu, printr-o minunată secvenţă expresionistă în care Snowden poartă o conversaţie virtuală cu un superior, al cărui chip ocupă un ecran cât un perete, ca într-o distopie orwelliană).

„Snowden” este distribuit în România de Independenţa Film şi rulează în  cinematografe din 18 noiembrie

INFO

Snowden, Franţa-Germania-SUA, 2016

Regie: Oliver Stone

Distribuţie: Joseph Gordon-Levitt, Shailene Woodley şi Nicolas Cage.

Rating: ●●●○○

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.