Solartis Quartet, muzica boemă a unei povești istorice
https://www.ziarulmetropolis.ro/solartis-quartet-muzica-boema-a-unei-povesti-istorice/

Solartis Quartet va concerta pe 27 februarie, de la ora 18:00 la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, în cadrul unui eveniment salonard special unde muzica va dezvălui povestea unei hărţi din vremuri îndepărtate, cu o valoare istorică puţin cunoscută în spaţiul public românesc. Solartis Quartet contribuie cu o notă muzicală distinctă la crearea unei atmosfere boem-istorice, în consonanţă cu raţiunea şi nuanţele evenimentului.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2018

Harta poartă denumirea de „Regni Bohemiae, Ducatus Silesiae, Marchionatus Moraviae et Lusatiae”; a fost realizată de reputatul cartograf german J. B. Homann și publicată la Nürnberg, în anul 1720. Transformată muzical, aduce în programul serii un ciclu care cuprinde lucrări a trei compozitori cu o biografie întipărită în ținutul Boemiei istorice: J. Haydn – Quartet op. 64 no. 5 “The Lark”, L. van Beethoven – Quartet op. 95 “Serioso” și A. Dvořák – Quartet op. 96 no. 12 “American”.

Programul ales se înscrie în repertoriul tipic școlii vieneze de compoziție (Haydn și Beethoven), clasicismul vienez fiind legat de perioada în care Boemia, parte a Imperiului Austriac, influența consistent muzica academică.

Dvořák, cel de-al treilea compozitor al serii, este și primul compozitor boemian de notorietate mondială, distingându-se prin capacitatea de a integra, cu mult rafinament, materialul folcloric în limbajul muzical romantic de secol XIX.

Rezervările se pot face la adresa: [email protected]

Prețul biletului de intrare este de 8 lei și include vizitarea muzeului. Locurile sunt limitate.

”Un cvartet de coarde profesionist în toate sensurile acestui cuvânt” (Cătălin Rotaru, Profesor de Contrabas la Arizona State Music University)

Solartis Quartet s-a înfiinţat în anul 2012, iar cei patru tineri care compun astăzi cvartetul se numesc: Simina Croitoru (Vioara I), Ana Maria Marian (Vioara a-II-a), Theodor Andreescu (Violă) şi Andrei Niţescu (Violoncel).

Din 2012 până în prezent, Solartis Quartet a concertat pe scene bucureştene consacrate – Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Şuţu, Sala ”George Enescu” a U.N.M.B, Academia de Muzică şi Arte, Cinematograful Patria. De asemenea, au concertat, la nivel naţional, în Cluj, Târgu Mureș, Sibiu, Ploieşti, Timişoara, Iaşi, Tulcea.

Cea mai importantă distincţie în activitatea competiţională de până acum o reprezintă reuşita din 2014 când Solartis Quartet, ca reprezentanţi ai României, câştigă Premiul al II-a şi Premiul Special ”Antonin Dvorak” la Plovdiv International Chamber Music Competition.

In anul 2013 Solartis Quartet este onorat cu invitaţia de a susţine un recital în cadrul Festivalului Internaţional ” George Enescu ” ediţia XXI, urmând ca o ediție mai târziu invitația sa fie reînnoită, de data aceasta presupunând un concert pe scena Ateneului Român alături de Filarmonica ”George Enescu” din București, unde tinerii artiști au interpretat lucrarea ”Clouds” pentru cvartet de coarde și orchestră, compusă de Peter Ruzicka, chiar sub bagheta acestuia.

Foto: Solartis Quartet – Mihai Benea

 

11
/05
/22

Miercuri, 18 mai 2022 (de la 19.00), ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO prezintă un concert 100% MOZART, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză TOUFIC MAATOUK. În 2015, acesta a debutat ca dirijor într-una dintre cele mai cunoscute săli de concerte din lume - Carnegie Hall, New York - cu Messa di Gloria de Puccini, moment urmat de debutul (în 2016) la Teatro San Carlo din Napoli cu Recviemul lui Mozart.

10
/05
/22

Joi, 12 mai și vineri, 13 mai 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului În lumina evocării-George Enescu de Ulpiu Vlad, Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46 de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și Variaţiunile Enigma, op. 36 de Edward Elgar.

05
/05
/22

Peste 100 de tineri muzicieni din 32 de țări s-au înscris la a XVIII-a ediție a Concursului Internațional George Enescu la cele patru secțiuni dedicate: violoncel, vioară, pian și compoziție. Concurenții declarați eligibili prin respectarea condițiilor impuse de regulament vor participa la etapa online. Pentru prima oară în istoria Concursului, concurenții înscriși la vioară, violoncel și pian care vor trece de etapa online vor ajunge direct în Semifinală.

03
/05
/22

Pe 12 și 13 mai, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul Valentin Doni, prezintă publicului „În lumina evocării-George Enescu” de Ulpiu Vlad, „Fantezia scoţiană, în mi bemol major, pentru vioară şi orchestră, op. 46” de Max Bruch, cu violonistul Gabriel Croitoru în ipostază solistică, și „Variaţiunile Enigma, op. 36” de Edward Elgar.