„Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Un film curajos
https://www.ziarulmetropolis.ro/soldatii-poveste-din-ferentari-un-film-curajos/

CRONICĂ DE FILM Conceput ca un film antispectacular, dedramatizat şi nonsenzaţional, dar asumat polemic, „Soldaţii. Poveste de Ferentari”, debutul în lungmetrajul de ficţiune al regizoarei Ivana Mladenovic, poate rămâne, prin curajul său formal şi tematic, un reper în cinema-ul românesc.

Un articol de Ionuţ Mareş|23 octombrie 2017

Foarte puţine filme de debut din cinematografia română a ultimilor 15 ani au avut îndrăzneala formală şi tematică pe care o etalează „Soldaţii. Poveste din Ferentari”.

Este primul lungmetraj de ficţiune al tinerei cineaste Ivana Mladenovic, născută în Serbia, dar absolventă de Regie în România (la UNATC Bucureşti), unde şi-a realizat şi primele scurtmetraje şi unde continuă să facă filme (în 2016 a interpretat de asemenea personajul Solange în „Inimi cicatrizate”, adaptarea liberă a lui Radu Jude după scrierile lui M. Blecher). În 2012, lansa documentarul de lungmetraj „Stingeţi becurile”, care urmărea eliberarea din închisoare a unor tineri romi.

Interesată de marginali, fiind ea însăşi dublu minoritară în cinematografia din România (femeie regizor şi etnic sârb), Ivana Mladenovic pătrunde din nou în lumea romilor şi oferă un film combativ şi curajos, deşi nu lipsit de riscuri. Pentru asta, ea porneşte de la un roman autoficţional de succes, apărut acum câţiva ani în celebra colecţie Ego.Proză a Editurii Polirom: „Soldaţii. Poveste din Ferentari”, de Adrian Schiop, scriitor care devine şi co-scenarist.

Fidelă unui demers foarte apropiat de docuficţiune, Ivana Mladenovic îl distribuie pe însuşi Adrian Schiop, fără nicio experienţă de actorie, în rolul lui Adi, un antropolog în jurul a 40 de ani care se mută pentru o perioadă în chirie în cartierul bucureştean Ferentari cu scopul de a aduna informaţii pentru o lucrare de doctorat despre manele.

Atenţia nu este însă pe cercetarea lui Adi, deşi nu lipsesc unele secvenţe reuşite cu documentarea sa, cum ar fi o întâlnire cu producătorul muzical Dan Bursuc şi un fragment dintr-o nuntă în care mireasa şi invitaţii dansează pe manele în mizeria din faţa unui bloc. Focusul este pe neaşteptata şi imprevizibila relaţie amoroasă pe care Adi o are cu Alberto, un fost deţinut de etnie romă, jucat cu dezinvoltură şi convingere de un alt actor neprofesionist, Vasile Pavel-Digudai.

Totul este dublat de momente de aparent documentar, când, prin intermediul celor doi protagonişti, filmaţi de la distanţă, sunt redate străzile din cartier, cu oamenii lor, într-un tip de cine-verite deloc nou în cinematografia română (regizori precum Iosif Demian sau Mircea Daneliuc l-au folosit cu succes în anii `70-`80), dar inedit pentru Noul Val de după 2000. Cartierul Ferentari este însă doar fundalul pentru povestea centrală, o alegere dramaturgică ce blochează căderea în senzaţionalism şi oferă în acelaşi timp suficiente portrete de personaje episodice şi descrieri ale zonei pentru a da consistenţă unei astfel de docuficţiuni.

Proaspăt este mai ales amestecul exploziv în care Ivana Mladenovic include o temă foarte puţin abordată în filmul românesc (homosexualitatea, tratată deglamourizat şi neromanţat), observarea din interior a unui mediu social ignorat şi supus prejudecăţilor, fără a căuta exoticul, şi o estetică antispectaculară.

Un stil destabilizator, tocmai prin aspectul intenţionat brut şi nepretenţios (însă nu şi naturalist-mizerabilist) al imaginii (Luchian Ciobanu), printr-un montaj (Cătălin Cristuţiu) care mizează foarte mult pe elipse şi pe alternarea echilibrată a secvenţelor de interior cu cele de exterior, printr-o construcţie narativă dedramatizată şi cât mai realistă, şi interpretări actoriceşti contrastante – rugozitatea jocului lui Adrian Schiop este contrabalansată de carisma şi umorul lui Vasile Pavel-Digudai.

Acest dispozitiv formal inedit pentru cinematografia română îşi arată însă uneori limitele. O excelentă secvenţă din final în care Alberto, filmat de la distanţă, printre oameni ai străzii din Gara de Nord, în timp ce pe coloana sonoră se aude o discuţie a sa la telefon cu Adi, plecat din Bucureşti, aduce o uşoară infuzie de emoţie. Însă ea îşi pierde din efect pentru că până atunci Ivana Mladenovic pare să se fi ferit să trateze ea însăşi serios relaţia sentimentală a celor două bărbaţi.

Deşi mizeria străzilor şi a blocurilor nu scapă, aşa cum era şi firesc, privirii camerei de filmat, care nu insistă asupra ei, în schimb nu există, de pildă, niciun sărut între Adi şi Alberto, iar sexul este evitat, fiind doar sugerat. La asta se adaugă şi caracterul comic şi ridicol pe care îl primesc majoritatea secvenţelor de intimitate dintre cei doi. Aceste alegeri discutabile de regie diminuează potenţialul progresist şi răscolitor al filmului. E ca şi cum Ivana Mladenovic s-a temut să bruscheze şi mai mult spectatorul, oferindu-i în schimb un uşor îndulcitor.

În lipsa unei atenţii mai mari în a reda atracţia fizică şi apropierea emoţională dintre cei doi protagonişti (dincolo de potenţialele motivaţii psihologice ale fiecăruia, sugerate uneori), relaţia lor pare pe alocuri schematică şi chiar demonstrativă (la fel ca evoluţia ei – alternarea momentelor de apropiere şi tandreţe cu cele de respingere şi de ceartă, exact ca în reprezentarea oricărui cuplu în cinema-ul mainstream).

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” este însă probabil cel mai ambiţios film românesc de debut al acestor ultimi câţiva ani, care dezvăluie o voce regizorală originală. Un stil care se ţine la distanţă atât de tentativele de cinema de gen sau de cinema comercial, de tip „Lumea e a mea”, „Câini” sau „Un pas în urma serafimilor”, cât şi de debuturi realizate în siajul Noului Cinema Românesc, de tip „Câinele japonez”, „Acasă la tata”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” sau „Mariţa”. Şi aminteşte de îndrăzneala de început a celor mai apreciaţi regizori ai Noului Val.

„Soldaţii. Poveste din Ferentari” a fost prezentat recent la Festivalurile de la San Sebastian şi Toronto, dar şi la Bucureşti, în cadrul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Lansarea în cinematografele din România este programată pentru 2 februarie 2018.

02
/02
/16

La 10 ani distanță de filmul “Ryna”, regizoarea Ruxandra Zenide reia colaborarea cu actrița Dorotheea Petre în “Miracolul din Tekir”, o co-producție Elveția-România ce dezbate o temă sensibilă și incomodă: misticismul. Ruxandra Zenide crează un univers specific în care natura, în aspectul ei misterios și creator, este un personaj central în film.

02
/02
/16

Miercuri, 3 februarie, de la ora 19, la Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) va fi lansată cartea „Un comic vede lumea: Note de călătorie 1931-1932” de Charles Chaplin, apărută recent la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi. După lansarea cărţii va fi prezentat filmul lui Charles Chaplin LUMINILE ORAŞULUI / CITY LIGHTS, de la a cărui premieră s-au împlinit 85 de ani.

02
/02
/16

Ajuns la a treia ediție, Festivalul Ceau, Cinema! din Timișoara lansează apelul la înscriere în secțiunea competițională internațională, dedicată filmelor de lungmetraj (ficțiune, non-ficțiune sau animație). Sunt vizate filme din 2015 sau 2016 din țările care au avut minorități în regiunea Banatului de-a lungul istoriei şi până azi.

31
/01
/16

Festivalul de Film We Art Water, primul festival internațional de scurtmetraj care are ca obiectiv atragerea atenției la nivel internațional asupra problemei apei în lume, anunță că perioada de înscriere are loc până pe 26 februarie.

30
/01
/16

O cronică observaţională a unui moment dificil din viaţa unui cuplu, o melodramă având în centru un bătrân şi visele sale, un experiment despre raportul dintre realitate şi cinema şi un dur scurtmetraj de tip „found footage” menit a atrage atenţia asupra violurilor în România – patru filme scurte ale ultimilor ani.

28
/01
/16

Bucureștenii sunt așteptați luni 1 Februarie, de la ora 18.00, la Cinema Muzeul Țăranului – Studio Horia Bernea la o proiecție eveniment cu cele două lungmetraje adaptate după nuvela lui Ioan Slavici, “Moara cu noroc”.Este vorba despre pelicula “La moara cu noroc” în regia lui Victor Iliu, dar și cel mai nou film regizat de Marian Crișan ,“Orizont”.

28
/01
/16

Președintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul de decorare a actorului Florin Piersic cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Ofițer. Tot ieri, la Cluj Napoca, peste o mie de persoane au asistat la spectacolul aniversar “Nu-ntreba câţi ani am”, organizat pentru distinsul actor, cu prilejul împlinirii vârstei de 80 de ani

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

27
/01
/16

Joseph Fiennes ("Shakespeare îndrăgostit") va interpreta rolul lui Michael Jackson într-un film de comedie despre o călătorie din New York în Los Angeles, pe care "regele muzicii pop" a făcut-o alături de Marlon Brando şi Elizabeth Taylor, la scurt timp după atacurile din 11 septembrie 2001, potrivit contactmusic.com.

27
/01
/16

Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama - originară din Valea Seacă, tatăl - medic veterinar, originar din Corlata). Și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3.

25
/01
/16

Un proiector Pathe Baby și 51 de role de film de epocă, printre care se află și momentul încoronării regelui Ferdinand și a reginei Maria la Alba-Iulia, vor fi scoase la licitație pe 28 ianuarie de casa Artmark. În anii '20, frații Pathe au inventat și promovat proiectorul Pathe Baby, care funcționează cu un format de peliculă de 9,5 mm. Astfel, a fost dezvoltat conceptul de home-cinema.