Sophia Loren, invitat de onoare la Cannes Classics 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/sophia-loren-invitat-de-onoare-la-cannes-classics-2014/

Sophia Loren, una dintre cele mai cunoscute actriţe italiene, a fost desemnată invitatul de onoare de la Cannes Classic 2014, care va celebra totodată naşterea westernului italian şi împlinirea a 30 de ani de când filmul „Paris Texas”, de Wim Wenders, a primit trofeul Palme d’Or.

Un articol de Petre Ivan|6 mai 2014

Un număr de 22 de lungmetraje şi două documentare vor fi proiectate în această secţiune a festivalului şi, pentru prima dată, peliculele selecţionate în Cannes Classics vor fi proiectate doar în versiunile lor digitale. Sophia Loren, recompensată la Cannes cu premiul de interpretare feminină în 1961 şi preşedinte al juriului din 1966, este invitata de onoare a ediţiei din acest an a secţiunii Cannes Classics.

Actriţa italiană va fi prezentă la proiecţia filmului „La voce umana”, regizat de fiul ei Edoardo Ponti, care marchează revenirea sa pe marile ecrane în această adaptare a piesei de teatru „La Voix humaine” scrisă de Jean Cocteau, , informează Mediafax.

În aceeaşi seară va fi proiectat filmul „Căsătorie în stil italian/ Matrimonio all’italiana”, regizat în 1964 de Vittorio De Sica.

Sophia Loren, în vârstă de 79 de ani, a acceptat, totodată, să susţină şi un masterclass. În cadrul aceleiaşi secţiuni va fi proiectat „Pentru un pumn de dolari” (1964), un western italian regizat de Sergio Leone, cu Clint Eastwood şi Gian Maria Volonte, ce va fi prezentat într-o versiune restaurată în tehnologia 4K (ultra înaltă definiţie).

Wim Wenders, deja selectat în acest an la Cannes în secţiunea Un Certain Regard cu „The salt of the earth”, va fi prezent în Cannes Classics cu o copie restaurată a filmului „Paris, Texas”, recompensat cu Palme d’Or în 1984.

În programul secţiunii Cannes Classics 2014 vor mai fi proiectate filme precum „Comment Yukong déplaça les montagnes” (1976), de Marceline Loridan şi Joris Ivens, „Seishun zankoku monogatari” (1960), de Nagisa Oshima, „Les croix de boix” (1930), de Raymond Bernard, „La Paura” (1954), de Roberto Rossellini, „Blind Chance/ Przypadek” (1981), de Krzysztof Kieslowski, dar şi „Ultimul metrou/ Le dernier métro” (1980), de François Truffaut, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la moartea celebrului cineast francez.

În 2004, organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au decis să pună renumele evenimentului în slujba recuperării şi conservării marilor opere ale cinematografiei mondiale, înfiinţând astfel secţiunea Cannes Classics, care prezintă filme de patrimoniu.

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes va avea loc în perioada 14 – 25 mai.

Foto Sophia Loren, Cannes 2014 – Cinemagia

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.