Soprana Angela Gheorghiu, în recital LIVE la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-angela-gheorghiu-in-recital-live-la-bucuresti/

După trei luni în care Qreator – Home Together Edition a fost platforma de exprimare online pentru cei mai importanţi artişti din România, seria de evenimente ajunge la final. Ultima reprezentaţie va fi una memorabilă, un recital cu Angela Gheorghiu. Joi, 25 iunie, de la ora 18:30, marea soprană va susţine un recital live transmis online pe pagina de Facebook a Qreator.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2020

Superstarul Angela Gheorghiu, cea mai fermecătoare și talentată cântăreață de operă a timpului nostru (New York Sun), s-a născut în Adjud, România. Încă din copilărie, destinul ei a fost muzica. A urmat Liceul de Artă “George Enescu” din București și a absolvit Universitatea Națională de Muzică din București. A studiat cu remarcabila profesoară Mia Barbu. Vocea unică și uimitoarea prezență scenică au transformat-o curând într-un superstar al operei internaționale.

Angela Gheorghiu și-a facut debutul internațional în 1992 la Royal Opera House în La Bohème. În același an a debutat la Metropolitan Opera New York și la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House a cântat pentru prima dată rolul Violettei din  La Traviata în 1994, legendara producție pentru a cărei transmitere în direct BBC și-a întrerupt programul obișnuit pentru prima și ultima dată în istoria operei și în istoria televiziunii. La una din repetiții dirijorul, Sir George Solti, a spus: “Mi-au dat lacrimile. A trebuit să ies. Fata este minunată. Poate să facă orice”. Ziarele au scris că “S-a născut o stea”. De la debutul ei la Royal Opera House, a apărut pe cele mai importante săli de operă și de concerte din întreaga lume, repertoriul ei incluzând roluri precum Mimì în La bohème, Violetta în La traviata, Juliette (Roméo et Juliette), Nedda (Pagliacci), Adina (L’elisir d’amore), Amelia în Simon Boccanegra, Charlotte în Werther, Tosca, Magda în La rondine, Marguerite în Faust și Adriana Lecouvreur.

A înregistrat considerabil cu EMI/Warner Classics și cu Decca și a fost onorată cu numeroase premii, printre care La Médaille Vermeille de la Ville de Paris, Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer și în grad de Cavaler din partea Guvernului francez, decorația “Nihil Sine Deo” din partea Regelui Mihai I al României, Premiul Cultural European pentru Muzică și premiul Victoire d’Honneur.

În istoria operei, Angela Gheorghiu strălucește ca un fenomen rar: nu numai o cântăreață/ actriță cu o tehnică vocală excepțională și o inteligență dramatică și muzicală profundă, dar și un comunicator magnetic care pătrunde în inimile și mințile unui spectru panoramic de audiențe. A adus cele mai înalte valori ale artei operatice unei mari comunități mondiale, la o scară neobișnuit de largă.

Recitalul susținut de Angela Gheorghiu la Qreator ca ultim eveniment al seriei Qreator – Home Together Edition este  primul spectacol susținut de Angela Gheorghiu de când a început pandemia, în lunile trecute fiindu-i anulate zeci de spectacole din cauza închiderii teatrelor de operă și a sălilor de concerte din întreaga lume.

25
/08
/20

Timp de trei zile Sibiul s-a transformat în capitala jazzului. Atât la nivel de orchestrație cât și de compoziție, pe lângă artiștii consacrați ai scenei jazz din România, Sorin Zlat, FiRMA și Vița de Vie au adus un sound inovator dincolo de granița convențională dintre jazz și rock.

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.