Sorin Leoveanu este Richard al III-lea în noua premieră a Naționalului craiovean
https://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-leoveanu-este-richard-al-iii-lea-in-noua-premiera-a-nationalului-craiovean/

Mult-aşteptata premieră a spectacolului „Richard al III-lea” după William Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi, cu Sorin Leoveanu în rolul principal, va avea loc la finalul celei de a XIII-a ediţii a Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova, fiind o coproducţie a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova şi a Festivalului Internaţional Shakespeare.

Un articol de Liliana Matei|25 mai 2022

„Richard al III-lea” va avea primele reprezentații în 28 mai 2022, ora 22:00 și 29 mai 2022, ora 19:00, în Valletta Towers, Sala R3 (Strada Al. Macedonski 71), o fostă hală industrială, convertită în hub cultural pe toată durata Festivalului Internațional Shakespeare.

„Richard al III-lea”  este cel de-al cincilea spectacol pe care Lászlo Bocsárdi îl montează la Naționalul craiovean, după „Năzdrăvanul occidentului” de Jh. M. Synge (2001),  „Avarul” de Molière (2004), „Familia Tót” de Örkény István, (2013) și „Caligula” de Albert Camus (2011). Pentru cel din urmă, Lászlo Bocsárdi a primit Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, iar Sorin Leoveanu – Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal.

De altfel, regizorul Lászlo Bocsárdi declară că Sorin Leoveanu este actorul său favorit: au lucrat împreună 5 spectacole, printre care „Bulgakov 17”, după „Maestrul și Margareta”, la Teatrul Național Târgu Mureș (2017), „Neînţelegerea” de Albert Camus, la Teatrul German de Stat Timișoara, „Hamlet” de William Shakespeare la Teatrul Metropolis, Bucureşti, 2009.

„Richard al III-lea” după William Shakespeare, în traducerea și dramaturgia Cristei Bilciu îi are în distribuție, alături de Sorin Leoveanu, pe Dan Rădulescu, Vlad Udrescu, Iulia Colan, Cosmin Rădescu, Adrian Andone, Mirela Cioabă, Theodora Bălan, Raluca Păun, Iulia Lazăr, Angel Rababoc, Petri Ștefănescu, Dragoș Măceșanu, Marian Politic, Ștefan Cepoi, Nicolae Vicol și Ovidiu Cârstea, Robert Vladu, Mihai Alexandru Purcaru, Elena Ianichi, Roxana Mutu, Irina Danciu, Ioana Andone, Andreea Boldeanu, Claudia Dinu, Gloria Mihail, Mircea Mogoșeanu, Andrei Stanciu.

Decorul poartă semnătura lui József Bartha, costumele sunt semnate de Zsuzsanna Kiss, coregrafia – Noemi Bézsan,  muzica – Magor Bocsárdi, video – András Rancz,  light design – Bányai Tamás.

„Richard al III-lea este un personaj mitologic, el trăiește în sufletul nostru asemenea lui Falstaff, Hamlet – și a celorlalți nemuritori. Acest personaj halucinant este un comediant de groază al istoriei. Un jucător elementar.  Într-o lume care nu mai poate fi interpretată din punct de vedere moral, o creatură gânditoare se decide să devină «un ticălos». Să fim însă sinceri: prin luarea acestei decizii el manifestă o libertate extraordinară, care ne amețește, pentru că a adeverit speranța noastră că omul e capabil de orice, e atotputernic. Suntem cu toții vinovați și în același timp nevinovați. Ce decizie putem să luăm în această situație? Richard este un ticălos până în măduva oaselor, deci este singurul om cu adevărat modern”, explică László Bocsárdi, regizorul spectacolului.

László Bocsárdi este unul dintre cei mai apreciați regizori care activează în România. A absolvit Academia de Artă Teatrală din Târgu Mureș la clasa profesorului Tompa Gábor, în 1995. A colaborat cu majoritatea teatrelor importante din țară, precum și cu teatre importante din Ungaria și a fost distins cu numeroase premii: Premiul Jászai Mari pentru activitatea artistică, acordat de Ministerul Culturii din Ungaria, 2003; Premiul Național Pentru Regie al Ministerului Culturii și Cultelor din România pentru spectacolul Romeo și Julieta, 2003; Premiul UNITER pentru regia spectacolului „Caligula”, realizat la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova în 2012; Premiul UNITER pentru regia spectacolul „Hamlet”, realizat la Teatrul Tamási Áron, Sfântu Gheorghe, în  2014; Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol, pentru producția „Clasa noastră”, la Teatrul Național din Cluj-Napoca în 2015.

Este director al Teatrului Tamási Áron din Sfântu Gheorghe, director al Festivalului Internațional de Teatru Reflex și fondatorul trupei de teatru experimental Figura Stúdió din Gheorgheni.

Sorin Leoveanu este unul dintre cei mai talentați, profunzi, apreciați și iubiți actori din România, dovadă fiind rolurile sale memorabile, realizate atât la Teatrul Național din Craiova cât și la Teatrul Național din Cluj, Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon etc. Leoveanu a debutat sub bagheta maestrului Vlad Mugur, la Teatrul Național din Craiova, în rolul Domnul Ponza din „Așa este (dacă vi se pare)” de Luigi Pirandello, în 1999. La 27 de ani, regizorul și mentorul său, Vlad Mugur l-a distribuit în rolul titular din spectacolul „Hamlet” de William Shakespeare, la Teatrul Național din Cluj (2001), Leoveanu făcând din această partitură un rol de referință pentru istoria teatrului românesc contemporan.

De altfel, cariera lui a fost adeseori răsplătită cu numeroase premii, nominalizări și distincții: multe premii UNITER și nominalizări pentru rolurile realizate în teatru. De asemenea, pentru rolurile din film a primit numeroase nominalizări la Galele Premiilor GOPO, iar Președintele României i-a conferit, în 2016, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria D – „Arta spectacolului”.

Pentru spectatorii din București, Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova a pus la dispoziția publicului o navetă culturală pentru reprezentația din data de 29 mai 2022 . Detalii: pe www.tncms.ro.

Biletele se pot achiziționa atât online, direct din site-ul instituției www.tncms.ro cât și în format fizic, de la agenția teatrală.

16
/05
/23

J'ai Bistrot București își aniversează al 10-lea an de existență prin intermediul a două evenimente marcante pe 19 și pe 20 mai: ”Silent Party” și ”Silent Concert Alternosfera” ce vor fi organizate chiar în grădina din Calea Griviței 55.

16
/05
/23

ap! (ACT și Politon) crede în dezvoltarea continuă și aduce cititorilor români titluri care acoperă o gamă variată de subiecte din sfere precum: dezvoltare personală și profesională, antreprenoriat, spiritualitate și wellbeing, oferind iubitorilor de carte posibilitatea de a citi sau a asculta cărți, de a le folosi pe post de profesori sau sfătuitori și de a transforma clipele de relaxare într-un timp calitativ.

16
/05
/23

Sunt ultimele zile în care te mai poți înscrie la rezidența online New Draft, deschisă tuturor absolvenților facultăților de profil, scenariștilor sau autorilor cu un scenariu de film în faza incipientă. Nu rata șansa de a face parte dintr-un program 100% online, gratuit, și de a avea întâlniri de lucru cu producătorii Ada Solomon, Tudor Giurgiu și Bianca Oana. Termenul limită de înscriere este 20 mai 2023.

16
/05
/23

Proiecții ale unora din cele mai apreciate documentare despre natură, expoziții de fotografie, activități pentru copii, ateliere de film documentar și fotografie, invitați speciali internaționali și întâlniri cu artiști locali sunt surprizele promise de organizatori pentru prima ediție LYNX Festival, primul festival din România dedicat exclusiv filmului documentar și fotografiei de natură.

15
/05
/23

Îndrăgita scriitoare Narine Abgarian, una din cele mai importante voci ale literaturii contemporane, autoarea bestsellerului Din cer au căzut trei mere, revine în România în perioada 16–18 mai, la București și Brașov, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, Simon, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021, devenit, de asemenea, bestseller internațional.

15
/05
/23

Cea de-a treia săptămână a lunii mai aduce la Opera Națională București patru titluri de operă și balet din repertoriul clasic universal – „La Traviata" de Giuseppe Verdi, „La Bohème" de Giacomo Puccini, „Giselle" de Adolphe Charles Adam și „Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, dar și evenimentul „Scena Gândirii" – conferințele Operei Naționale București, al cărui invitat va fi criticul literar Nicolae Manolescu.