Soviet Hippies & Baron Prášil–lupta pentru escapism și libertate de exprimare
https://www.ziarulmetropolis.ro/soviet-hippies-baron-prasil-lupta-pentru-escapism-si-libertate-de-exprimare/

Proiecţiile de film din cadrul Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays continuă, zilele de luni şi marţi stând sub semnul imaginaţiei ca refugiu şi mijloc de evadare dintr-o realitate opresivă. Pe 15 aprilie, de la ora 20:00, veţi putea vedea documentarul Soviet Hippies, care ilustrează subcultura hippie din Uniunea Sovietică, iar pe 16 aprilie, de la aceeaşi oră, filmul Baron Prášil, care ne propune o călătorie fantastică prin timp şi spaţiu.

Un articol de Petre Ivan|11 aprilie 2019

Multi-premiatul documentar al regizoarei estoniene Terje Toomistu se desfășoară în contextul anilor 1970 și prezintă mișcarea hippie din Uniunea Sovietică, împreună cu oamenii și ideile sale definitorii.

La fel ca mai cunoscuții reprezentanți din Statele Unite sau Europa de Vest, hipioții din spatele Cortinei de Fier militau pentru pace mondială și iubire, protestau împotriva războiului din Vietnam și făceau parte dintr-o rețea de artiști și vagabonzi nonconformiști.

Cu toate acestea, realitatea politică din URSS a avut o influență definitorie asupra mișcării hippie, în sensul că participanții acesteia nu se puteau bucura de libertatea de exprimare a hipioților din Vest. Totodată, după spusele regizoarei, aceștia nu se împotriveau doar războiului sau politicilor de stat, ci și violenţei de zi cu zi: de la propagandă, birocraţie, militarism, la supraveghere, arestări, hărţuire, şi tratamentul primit în închisori şi în spitalele psihiatrice.

Baron Prášil, alegerea Centrului Ceh pentru această săptămână de Fiction Tuesdays, vă va purta alături de Baronul Munchausen și de însoțitorul său într-o călătorie prin timp și spațiu ce depășește barierele logice ale realității. Prin combinația iscusită de animație, acțiune și tehnici cinematografice impresionante, regizorul Karel Zemal ilustrează aventurile suprarealiste ale celor doi, combinând iluzia evadării din lumea reală cu deziluzia romantică a protagonistului eponim.

Elementele fantasticului se îmbină cu cele ale unor teme universale, așa cum este iubirea, iar filmul constituie, de asemenea un răspuns artistic la progresele științifice realizate în domeniul călătoriilor prin spațiul cosmic. Astfel, voiajul celor doi ilustrează atat năzuința către o libertate absolută, dar și dorința de a evada dintr-o realitate care parcă nu funcționează cum trebuie.

 Astfel, ambele proiecții sunt marcate de aspirația către escapism din apăsarea chinuitoare a realității cotidiene. În Soviet Hippies, suntem martori la modurile în care un grup de rebeli încearcă să navigheze printr-o societate opresivă, dar și a consecințelor suferite în urma îndrăznelii de a fi ei înșiși. Totodată, Baron Prášil ne poartă într-o aventură ce transcende timpul și spațiul, permițându-ne astfel să ne detașăm cu totul de lumea reală și de legile care o guvernează.

Dacă doriți să vă lăsați imaginația să călătorească în voie, puteţi să vă petreceţi serile de luni și marți la Centrul Ceh (str. Ion Ghica, nr. 11, Bucureşti), vizionând Soviet Hippies, respectiv Baron Prášil. Proiecțiile încep de la ora 20:00, iar intrarea și berea Budweiser Budvar sunt gratis.

Evenimente Facebook aici: Documentary Mondays & Fiction Tuesdays.

Centrul Ceh este un institut cultural ale cărui evenimente şi programe au ca scop nu doar familiarizarea publicului român cu societatea şi cultura cehă, ci, în primul rând, oferirea unui set de proiecte ce reflectă valori educative, artistice şi sociale, în Bucureşti şi în restul ţării, conectând publicul român la conţinut cultural de calitate, într-un context indie şi deschis.

Foto: Soviet Hippies – facebook

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.