Spectacole-lectură cu intrare liberă, la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-lectura-cu-intrare-libera-la-teatrul-nottara-2/

În stagiunea 2015-2016, Teatrul Nottara continuă seria spectacolelor-lectură din cadrul programului ,,Spectacolul începe cu o lectură,” program cultural asumat prin proiectul de management al directorului teatrului. Ediţiile anterioare au impus două texte care s-au concretizat în producţii teatrale: Fazanul de Georges Feydeau, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, şi Poker Face de Petr Kolečko, regia: Adela Biţică.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2015

Ajuns la ediţia a VII-a, programul ne propune o întâlnire cu dramaturgia italiană contemporană, care se va desfăşura în zilele de 2, 3, 4 noiembrie, la Sala George Constantin, de la ora 19:00.

Doi autori, trei texte şi doi traducători. Aceasta este matricea în care s-a structurat acest eveniment: O noapte ca Salomeea şi Două surori de Emanuele Vacchetto şi Căsătorie Part-Time de Alessandro Casola, traduse de Marian Stan şi Ionela Dănilă.
Spectacolul-lectură din 2 noiembrie este O noapte ca Salomeea de Emanuele Vacchetto. Regia artistică este semnată de Alexandru Mâzgăreanu, iar din distribuţie fac parte Crenguţa Hariton şi Sorina Ştefănescu.

În seara de 3 noiembrie, vom descoperi un alt text al lui Emanuele Vacchetto, Două surori, în lectura actorilor Raluca Jugănaru Grosu, Ioana Calotă, Ion Grosu. Regia este asigurată de Adela Biţică.

Pe 4 noiembrie, în prezenţa autorului, Alessandro Casola (de altminteri, el va fi prezent încă din prima seară!), regizorul Mihai Lungeanu şi interpreţii Sorin Cociş, Ada Navrot, Diana Roman vor prezenta spectacolul-lectură Căsătorie Part-Time, comedie în trei acte. Seara va continua cu o sesiune de discuţii între regizorul artistic, interpreţi, critici de teatru, public, invitaţi de la Institutul Italian şi dramaturgul Alessandro Casola.

Iar unul dintre traducătorii textelor, Marian Stan, ne va prezenta informaţii preţioase despre dinamica vieţii teatrale italiene, cu un accent pus pe modul în care dramaturgia din peninsulă este susţinută şi promovată pe piaţa teatrală autohtonă şi internaţională.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?