-->

Spectacole și evenimente speciale în cadrul Undercloud 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacole-si-evenimente-speciale-in-cadrul-undercloud-2021/

Următoarele zile ale Festivalului de Teatru Independent Undercloud sunt dedicate cu precădere spectacolelor de teatru şi evenimentelor conexe: lansări de carte, sesiuni de Q&A cu artiştii, dialoguri dar şi vernisajul unei video-expoziţii. Seara de marţi este dedicată regizorului Alexa Visarion, personalitate marcantă a regiei de teatru şi film, teoretician al teatrului, profesor şi autor a numeroase cărţi de specialitate.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2021

De la ora 20:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Mică (Club La Mama), va avea loc un dialog cu regizorul Alexa Visarion. TEATRU… încotro?, moderat de Chris Simion-Mercurian. Cu acest prilej, regizorul va povesti despre începuturile teatrului independent în România iar participanții se vor bucura și de o lansare inedită a cărților domniei sale. După dialog urmează spectacolul Noaptea bufonilor cu texte din Cehov și Shakespeare, în regia sa, cu Marian Râlea și Richard Bovnoczki (ora 21:00, Sala Mare).

În aceeași seară, de la ora 19:00, va fi prezentată cu intrare liberă (pe bază de rezervare la adresa de email [email protected]) producția Să vorbesc cu tine de Ana-Maria Beinberger, un spectacol work in progress de Antoaneta Cojocaru, cu Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu.

Să vorbesc cu tine e despre noi, cei mereu îndrăgostiți. E ceva mistuitor și magic în felul în care-și transpun artistic aparițiile actorii Antoaneta Cojocaru și Daniel Pascariu, îndrăgostiții scenei românești de azi. (Horia Ghibuțiu)

Miercuri, 29 septembrie, ora 19:00 va fi prezentată o producție a Teatrului LUNI de la Green Hours – Cosmonauți sau Dincolo e mai bine… de Alexandru Ivănoiu, regia Andreea Lucaci, cu Maria Baciu, Andrei Barbu, Ioana Brumar, Iulia Mirică, Bogdan Tulbure și Andreea Lucaci, un proiect născut din implicarea colectivă a șapte tineri artişti independenţi, proaspăt absolvenți, care și-au păstrat viziunea comună ce i-a apropiat în timpul facultăţii și care, în ciuda situației pandemice din ultimii doi ani, au reuşit să rămână uniți în dorința de a-și urma vocația.

Cunoscutul blogger Cristian Birta China „Chinezu” își va lansa, în cadrul Undercloud, cartea Ce ne facem, dom’le, cu influencerii ăștia? Cum sa transformi aceste resurse digitale in avantaje pentru brandul tau – miercuri, 29 septembrie, de la ora 20:30, la Clubul Tăranului (La Mama).

Cristian China-Birta (Chinezu) este unul dintre cei mai cunoscuți oameni din digitalul românesc, cu o experiență de peste 15 ani în marketing, social media, blogging, dar mai ales consultanță cu privire la campaniile cu influenceri. Fie că ești expert sau angajat în domeniu, antreprenor, freelancer sau pur și simplu ești curios de puterea pe care o au influencerii astăzi, această carte îți va răspunde la o sumedenie de întrebări, pornind de la cele mai simple și până la cele cu adevărat grele.

Primul spectacol-lectură al acestei ediții a festivalului este Ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări de Nora Iuga și Angela Baciu, regia Chris Simion-Mercurian, cu Maia Morgenstern și Carla Teaha, un text scris special de cele două autoare pentru proiectul Grivița 53. Evenimentul va avea loc miercuri, 29 septembrie, ora 21:30, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Mare.

Spectacolele-lectură pe texte citite în premieră absolută sunt o particularitate a Festivalului de Teatru Independent Undercloud. În fiecare ediție de festival, dramaturgi români și internaționali își prezintă aici textele noi. Anul acesta, cele două spectacole-lectură au loc în Sala Mare a Muzeului Național al Țăranului Român.

ce-i aia apă verde pe cerul gurii? 53 de stări nu-i joacă nici rețetă compensată nu-i șotron nici starea vremii nu-i pălărie de fetru nici ciorap cu dungă nu-i baclava nici vagon de dormit nu-i acid acetilsacilinic nici vin de bordeaux e un pic din fiecare plus un lornion piața matache culegători de cărămizi mâncărimi pe limbă alte stări palpitații mumiile din cairo un poem pe-o talpă hodoronc tronc mă mănâncă palma stângă. (Angela Baciu)

Un alt spectacol-lectură pe un text prezentat în premieră este Doamna Pylinska și secretul lui Chopin de Éric- Emmanuel Schmitt, regia Chris Simion-Mercurian, cu Rodica Mandache și Marian Râlea. Evenimentul va avea loc joi, 30 septembrie, de la ora 21:00.

Doamna Pylinska și secretul lui Chopin este dramatizarea unui micro-roman de factură autobiografică, în care emoția, umorul, tristețea, nostalgia, durerea, resemnarea, asumarea și împlinirea își dau mâna și se prind într-o horă a sufletului ce descrie din urmele lăsate pe inimă, însăși viața, așa cum este ea, cu bune și cu rele, grea, dar până la urmă frumoasă.

Tot în ultima zi de festival, joi, 30 septembrie, de la ora 19:00, Alina Berzunțeanu și István Téglás prezintă spectacolul O familie fericită. Spectacolul va fi urmat de un Q&A cu artiștii.
Pornind de la discuții poate prea personale, am ales din traumele propriei noastre vieți o serie de dialoguri care ne-au urmărit de-a lungul anilor și pe care nu le-am mai povestit niciodată. Spectacolul este un colaj din întâmplări care te trezesc când în jur încă e crepuscul și nu te lasă să adormi la loc. Ulterior, aceste dialoguri – venite mai mult din inconștient, par mai degrabă amuzante decât triste. Amândoi suntem în fața unei etape noi în viețile noastre, dar e imposibil să mergem mai departe fără o oarecare vindecare. Însă, pentru asta, avem nevoie să ne uităm înapoi pentru o ultimă oară, iar publicul poate să ne acompanieze în acest parcurs.

După spectacol va avea loc lansarea cărții O carte frumoasă despre un om frumos – Ovidiu Iuliu Moldovan de Rodica Mandache.

Festivalul de Teatru Independent Undercloud, ediția aXIVa, se va încheia cu vernisajul expoziției de fotografie semnată Cătălina Flămînzeanu.

Măsuri de protecție impuse de pandemie:

Amintim spectatorilor UNDERCLOUD că, în conformitate cu reglementările prevăzute prin art. 8 și 8¹ al H.G. 932/2021 cu modificările și completările ulterioare, participarea la evenimentele UNDERCLOUD 2021 este permisă doar persoanelor care pot prezenta pentru scanare CERTIFICATUL VERDE, îndeplinind una dintre condițiile următoare:
• sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
• prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore
• prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
• se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, pe baza documentului doveditor.
De asemenea, purtarea măștii (medicală/ non-medicală) este obligatorie pe parcursul întregii desfășurări a evenimentului. Pentru o protecție eficace, masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască.

IMPORTANT!
Pentru TOATE spectacolele din cadrul UNDERCLOUD 2021 accesul publicului în sala de spectacol este permis până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Biletele sunt puse în vânzare exclusiv ONLINE, pe www.mystage.ro/#/undercloud-15, https://www.bilete.ro/categorii/cultura/festivalul-international-de-teatru-independent-de-orice-undercloud și https://eventbook.ro/festival/undercloud. Prețul unui bilet este 50 lei.

Detalii despre program pe www.undercloud.ro și www.facebook.com/undercloudfestival

20
/02
/25

Sezonul „Primăvara Franceză ÎMPREUNĂ” reprezintă punctul culminant al Centenarului Institutului Francez din România, sărbătorit între mai 2024 și mai 2025, marcând un secol de angajament dedicat cooperării culturale, științifice și educaționale dintre Franța și România.

17
/02
/25

Teatrul Metropolis anunță premiera lunii februarie: „Club 27”, text de Cătălina Mihai, regie Alex Bogdan. Spectacolul se joacă în datele de 18, 19, 20 februarie 2025, la sala Mare, începând cu ora 19:00.

17
/02
/25

La ediția din 2025 a Premiilor BAFTA, echivalentul Premiilor Oscar din cinemaul britanic, Adrien Brody a fost desemnat cel mai bun actor într-un rol principal, câștigând în fața actorului de origine română Sebastian Stan, nominalizat și el. Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit lui Mikey Madison pentru interpretarea din lungmetrajul „Anora”. „The Brutalist” a fost recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie.

16
/02
/25

A trecut deja o vreme de când în Franța face vâlvă o întâmplare cu mai multe tăișuri, un fapt de viață ce constituie un foarte bun prilej de reflecție, cazul fiindu-le cunoscut oamenilor de litere. Pe scurt, Kamel Daoud, scriitorul franco-algerian recompensat în 2024 cu Premiul Goncourt pentru romanul „Houris”, a fost dat în judecată pentru încălcarea dreptului la viață privată de o tânără care susține că romancierul i-a scris povestea fără a-i fi cerut permisiunea.

15
/02
/25

Anul acesta, de Ziua Îndrăgostiților, iubirea devine concretă în Piața Amzei printr-o expoziție ce prezintă o selecție de lucrări din două colecții de artă private: Cicirean și Rus.

12
/02
/25

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor interesați de actualitatea literară din România. Luminița Corneanu, scriitoare și publicistă, va contura o perspectivă asupra literaturii pentru copii și tineret, scriitoarea și jurnalista Ana Maria Sandu va face o incursiune […]

11
/02
/25

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, „Retrospectiva anului editorial românesc 2024”, eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume și tuturor celor interesați de actualitatea literară din România.

10
/02
/25

RECOMANDARE Printre romanele remarcabile publicate recent la noi se numără și unul semnat de Sándor Márai, considerat astăzi cel mai mare romancier al Ungariei. „Portretele unei căsnicii” , carte încheiată de autor la câteva zeci de ani după ce a scris-o, face o incursiune necruțătoare în teritoriile sufletului omenesc și într-o epocă sumbră.

07
/02
/25

Joi, 13 februarie 2025, de la 19.00, melomanii sunt invitați la Sala Radio, la „ITALIAN MOOD”, concert prezentat de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru. Invitat special al serii este saxofonistul italian Stefano di Battista, artist de talie mondială, ce se va afla pentru prima oară alături de Big Band-ul Radio România.