Spectacolul „Casa cu suricate“ (regia Radu Afrim) vine la Teatrul Național București
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-%e2%80%9ecasa-cu-suricate%e2%80%9c-regia-radu-afrim-vine-la-teatrul-na%c8%9bional-bucure%c8%99ti/

Spectacolul ”Casa cu suricate”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Naţional ”Marin Sorescu” Craiova vine la Bucureşti pentru o reprezentaţie, marţi, 28 ianuarie, de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2019

Biletele s-au pus în vânzare pe https://www.mystage.ro/.

CASA CU SURICATE

David Drábek, regia Radu Afrim
Durata: 180 min. cu pauză
Scenografia: Irina Moscu
Traducerea: Mircea Dan Duță
Asistent Regie: Cătălin Miculeasa
Regia Tehnica: Cristi Petec

Distribuție: Raluca Păun (Rozica), Iulia Lazăr (Valerica), Ramona Drăgulescu (Nutzi), Alex Calangiu (Ion), Claudiu Mihail (Lentziu), Vlad Udrescu (Samuel/a), Cătălin-Mihai Miculeasa (Buddha Boy), Romaniţa Ionescu (Mama), Constantin Cicort (Tatăl)

Într-o casă plină cu suricate, pe lângă păsări sabot și o cârțiță moartă, viețuiesc trei surori. Sora cea mică este bântuită de amintirea unei mame nebune și nu a mai părăsit suricatele de un an de la moartea subită a tatălui. Cea MARE s-a cuibărit în fața televizorului și a mâncat până la imobilizare. Sora mijlocie este singura care muncește pentru a întreține casa cu suricate. Peste tot și toate guvernează spiritul unui fake Budha. Fetele sunt captive în acest univers extravagant.

Trei bărbați apar în viața lor și le zbuciumă existența.„Dacă în alte spectacole ale regizorului existau doar tuşe de acest fel care amprentau limbajul, ca elemente afrimiene de construcţie spectaculară, aici se creează, practic, o nouă limbă, asta susţinînd claustrarea surorilor care îşi delimitează teritoriul nu doar fizic, ci şi prin limbaj… Are you dreaming? întreabă regizorul la începutul spectacolului şi dă drumul acestui vis absurd, romantic, comic şi coşmaresc deopotrivă. Este universul lui Afrim, cu personaje reale şi ireale („foste“ personaje, vorba Groparului din Hamlet) care coexistă într-un spaţiu la marginea imaginarului, o lume care se sufocă în propriile frici şi fantasme. Ca în mai toate spectacolele sale, Afrim face vizibile convulsiile emoţionalului.”

Oana Stoica, Trei suricate, Dilema veche, nr. 794, 9-15 mai 2019„Spectacolul sensibil conceput de Radu Afrim încearcă să spună despre cevaul şi cinevaul universal din noi, încearcă o poziţionare transcendentă pornind de la şi concentrându-se pe particularul unor persoane şi al situaţiilor lor de viaţă aşa cum sunt privite în textul lui David Drábek, tradus de Mircea Dan Duţă… o atmosferă onirică în care decorul presupune elemente naturale (apa, heleşteul), animale care par într-o stare dintre viaţă şi moarte (suricate care se mişcă, fără a fi vii şi a căror aparenţă nu te duce însă cu gândul la taxidermie), un buddha însufleţit situat deasupra lucrurilor, cumva la etaj, vulturii-bec şi un panou coborând lent şi de pe care neonul alb ne întreabă are you dreaming?”Mădălina Nica, Cu măcar „o ţâră de empatie” despre tandreţe multă, revista SpectActor nr. 1/2019

„… femeile sunt purtătoare de mesaj. Cel mai spectaculos este rostit de Raluca Păun în punctul de inflexiune a spectacolului, după o acumulare suficientă de simpatie din partea publicului. Irumpe în scenă reproducând fidel personajul jucat de Divine (drag queen, iată o altă „galerie de cârtiță” pe care o „sapă” Afrim în spectacol) în Pink Flamingos, referință la curentul „artă abjectă” – punct de plecare pentru o discuție post-spectacol, rostește un bine cadențat discurs care uimește, apoi aprinde și entuziasmează spectatorii ca la o întrunire electorală. Chiar dacă aceștia poate nu realizează prea bine tot ce li se spune: filme trash, „gata cu filmele de multiplex”, „gata cu femeile degresate”, nu au cum să nu exulte la acest punct al „manifestului”: „noi să jucăm în filme, noi, cu numele adevărate”. Iar creația lui Radu Afrim se susține în baza acestui manifest.”

Marius Dobrin, Coperțile vieților noastre, revista SpectActor, nr. 1/2019

Univers sonor: Radu Afrim
Sound design: Călin Țopa
Afiș: Cosmin Florea
Consultanță limbaj mimico-gestual: Filomela Salahoru

Regia tehnică: Cristi Petec
Light design: Dodu Ispas și Ștefăniță Rezeanu
Makeup:  Minela Popa și Mihaela Guran
Sunet: George Udrea și Marius Marciu
Sufleur: Ramona Popa

Foto: Cristi Floriganta

03
/03
/15

Noaptea Teatrului Erotic va avea loc marţi, de la ora 20.00, la Teatrul În Culise din Bucureşti, unde publicul va putea asculta muzică jazz live şi va putea urmări şi trei spectacole de teatru erotic.

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.

02
/03
/15

Vernisajul  expoziției personale 40/METAFORA a pictorului Sorin Iosub se va desfășura marți, 3 martie, orele 19:00, la Galeria Odeon, în incinta Teatrului Odeon (Calea Victoriei 40-42).

02
/03
/15

Cu ocazia aniversării, în 5 martie, a 95 de ani de la naşterea poetului, regizorului, eseistului şi dramaturgului Radu Stanca, la TVR 2 este programată luni, 2 martie, de la ora 19:50, spectacolul „Gâlceava zeilor” - o comedie plină de vervă.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.