Spectacolul de dans contemporan „Fresca” deschide Festivalul Naţional de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-de-dans-contemporan-fresca-deschide-festivalul-national-de-teatru/

Spectacolul de dans „Fresca” creat de renumitul coregraf francez Angelin Preljocaj şi inspirat dintr-un basm chinezesc, va deschide pe 21 octombrie cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2016

La doar o lună de la premiera mondială a spectacolului „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure” semnată Angelin Preljocaj – spectacolul de dans „Fresca” va sosi în Capitala României, pentru a deschide cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru. Spectacolul se va juca pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Premiera absolută a celei mai recente creaţii a celebrului coregraf Angelin Preljocaj, „La Fresque – L’Extraordinaire Aventure”, a avut loc săptămâna trecută, în 20 septembrie, pe scena Grand Théatre de Provence din Aix-en-Provence, Franţa, bucurându-se de un excepţional succes.

„Le Figaro” publica imediat după seara de deschidere o elogioasă „cronică scrisă sub forţă seducţiei” intitulată „Între forţă şi poezie”. „Fresca” este prima creaţie coregrafică a anului 2016 semnată de marele artist după aniversarea a 30 de ani de existenţă a companiei Ballet Prejlocaj.

Fresca este o comandă primită din partea lui Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théatre de la Ville din Paris , care mi-a propus să fac un spectacol dedicat publicului tânăr. Astfel că am început să citesc basme din întreaga lume: din Oceania, din Africa, din America de Sud, din Japonia… şi m-am oprit asupra acestei poveşti chinezeşti din secolul al XIII-lea, pe care o găsesc de-a dreptul tulburătoare. (…)  Baletul explorează relaţia misterioasă dintre reprezentare şi realitate, acolo unde dansul face legătura dintre imaginea fixă şi mişcare, instantaneu şi durată, dintre insufleţit şi inert. Metafora aceasta ce răzbate din întregul basm conduce către chestiunea reprezentării din civilizaţia noastră. Ne vorbeşte despre locul artei în societatea contemporană. –  Angelin Preljocaj.

Începând cu mijlocul anilor ’80, Angelin Preljocaj a realizat coregrafia a peste 50 de spectacole, creaţii prezentate şi reluate pe cele mai importante scene ale lumii, de la New York Ballet – la Bolshoi Teatr din Moscova, de la Opera Garnier din Paris – la Scala din Milano.

În cadrul Festivalului Naţional de Teatru spectacolul „Fresca” va avea două reprezentaţii, fiind programat în zilele de 21 octombrie, de la ora 20.00 şi în 22 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.

Spectacole în regia lui Silviu Pucărete, Andrei Şerban, Laszlo Bocsárdi, Radu Jude, Felix Alexa, Vlad Massaci şi Radu Afrim, se numără printre cele selecţionate la cea de-a 26-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) din Bucureşti ce va avea loc între 21-30 octombrie.

la_fresque_2_credit-jc-carbonne la_fresque_3_credit-jc-carbonne la_fresque_4_credit-jc-carbonne la_fresque_5_credit-jc-carbonne

Foto: „Fresca” , Festivalul Naţional de Teatru – fnt.ro, JC Carbonne

01
/06
/15

Documentarul “Rețeaua” în regia lui Claudiu Mitcu va fi proiectat pe 4 iunie, de “Ziua HBO”, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania. Evenimentul va avea loc în prezența regizorului dar și a echipei de producție a filmului.

01
/06
/15

Pe 3 iunie, violonistul Alexandru Tomescu și clavecinistul Andrea Coen vor susține un concert la Ateneul Român, cu ocazia Zilei Naționale a Italiei. Evenimentul a devenit deja o tradiție, acesta fiind al doilea an în care muzicieni de prestigiu urcă pe scena Ateneului pentru a sărbători ziua Republicii Italiene în România.

31
/05
/15

Privirea lui Silviu Gheție este o altfel de privire asupra Noului Cinema Românesc. Una din culisele sale. Prin picturalitatea lor și prin expresivitatea personajelor din fața obiectivului, fotografiile sale concurează cu imaginile din filmele a căror realizare artistul a fost chemat să o înregistreze pentru totdeauna.

30
/05
/15

Starul american Dustin Hoffman, recompensat cu două premii Oscar, va oferi lecţii de actorie pe o platformă de cursuri online, fiecare masterclass costând 90 de dolari, informează lefigaro.fr, citat de Mediafax.

29
/05
/15

UNITER organizează preselecţia pentru „GALA TÂNĂRULUI ACTOR – HOP!”, ediţia a XVIII-a, în zilele de 15 şi 16 iulie 2015 (cu posibilitatea de prelungire în 17 iulie, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi).

29
/05
/15

Joi, 4 iunie 2015, de la ora 19.00, iubitorii teatrului se pot reîntâlni cu Maia Morgenstern într-un spectacol de anvergură, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti, Vizita bătrânei doamne de Friedrich Dürrenmatt, în regia lui Alexander Morfov.