Spectacolul „Luna”, o distopie în regia lui Marcel Top
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-luna-o-distopie-in-regia-lui-marcel-top/

Avanpremiera spectacolului „Luna” de Koharu Kisaragi va avea loc pe 5 februarie, de la ora 19:30, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Spectacolul, produs de ArtExtract şi distribuit de P2P Theatre, a fost realizat cu sprijinul PMB prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2020

Distribuția, care reunește trei generații de actori, este alcătuită din Laila Abdel Hafiz, Marius Ursu, Maria Radu, Valentin Corneanu, Ana-Maria Bercu, Nicu Rotaru, Ruxandra Bălașu, iar regia este semnată de Marcel Top.

Cunoscut pentru spectacolele sale neconvenționale, regizorul Marcel Top surprinde și de această dată, construind o imagine poetică a apocalipsei, în care dărâmarea lumii interioare devine metaforă pentru o planetă în pragul dezastrului, iar viața pare să își urmeze cursul ei mărunt, în ciuda faptului că sfârșitul pare a fi aproape.

Considerând că nepăsarea față de propria planetă este un subiect insuficient abordat de spectacolele de teatru de la noi, Marcel Top și-a dorit ca această montare să ne ajute să conștientizăm pericolul, amplificând temele despre ecologie pe care piesa scrisă de Koharu Kisaragi le avea deja. Autoarea textului este una dintre cele mai relevante voci ale dramaturgiei japoneze contemporane. Într-o societate tradiționalistă în care femeile sunt încurajate să descopere virtuțile liniștii, textele ei fac gălăgie, agită spirite și emoții.

În „Luna”, Kisaragi pare că spune o poveste ca oricare alta: Soțul și Soția, fiecare încercând să își găsească rostul și trăindu-și propria dramă. El, un tânăr ambițios, pentru care cariera este cel mai important lucru din lume. Viața lui se învârte în jurul acestui job depersonalizant, așa că nu e de mirare că atunci când este concediat, pică în derivă și, pe moment, nu își mai găsește sensul. Ea, o femeie aflată veșnic în așteptarea soțului, dispusă să facă orice și să accepte pe oricine ar putea-o salva din această singurătate înnebunitoare.

Dar universul în care trăiesc ei este unul (deocamdată) distopic, în care ploile acide au devenit un lucru obișnuit, centralele atomice au „răsărit” printre blocuri, iar de la robinet curge doar apă ruginită. În acest timp, oamenii își văd nestingheriți de prioritățile lor meschine, deloc îngrijorați de aceste aspecte, devenite parte din cotidianul lor. Au însă grijă ca bătrânii să nu fie aruncați la sticle goale, pentru că gunoaiele nu trebuie să se amestece, într-o societate cinică în care cei care incomodează sunt reciclați.

„Trăim vremuri în care suntem tot mai preocupați de micile noastre ticăloșii, fără să ținem cont că într-o zi aerul ar putea deveni irespirabil, apa potabilă s-ar putea epuiza, iar cerul ar putea cădea peste noi. Asemenea planetei, și relațiile interumane devin tot mai poluate de stres, goana după statut, crize, griji și de un pragmatism feroce, care ne face să pierdem din vedere lucrurile care contează și să ne îndepărtăm unii de ceilalți.” spune regizorul Marcel Țop despre spectacol.

„Luna” este un spectacol-metaforă care vorbește, cu un umor amar și sensibilitate, despre iubire, alienare și singurătate, într-o societate în care oamenii pot fi dați afară din propriile vieți. Fără excese sau patetism, spectacolul ne prezintă un viitor nu tocmai improbabil. Din contră…

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.

02
/03
/15

Vernisajul  expoziției personale 40/METAFORA a pictorului Sorin Iosub se va desfășura marți, 3 martie, orele 19:00, la Galeria Odeon, în incinta Teatrului Odeon (Calea Victoriei 40-42).

02
/03
/15

Cu ocazia aniversării, în 5 martie, a 95 de ani de la naşterea poetului, regizorului, eseistului şi dramaturgului Radu Stanca, la TVR 2 este programată luni, 2 martie, de la ora 19:50, spectacolul „Gâlceava zeilor” - o comedie plină de vervă.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.

28
/02
/15

Actorul american Leonard Nimoy, cunoscut pentru rolul comandantului Spock din serialul "Star Trek", a murit vineri la vârsta de 83. Nimoy a fost internat în spital, săptămâna trecută, după ce s-a plâns de "dureri severe în zona pieptului". El suferea de boala pulmonară obstructivă cronică care duce la insuficienţă respiratorie.

27
/02
/15

Cea mai importantă competiție de scurtmetraj din România, o selecție unică de filme, masterclass-uri, workshop-uri și petreceri îi așteaptă pe spectatori la cea de-a 9-a ediție a Festivalului Internațional de Film NexT, care va avea loc între 15 și 19 aprilie 2015, la Cinema Studio, Elvira Popescu, CinemaPRO și într-o serie de locuri neconvenționale.

27
/02
/15

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu întâmpină primăvara cu trei premiere! Agenda teatrală a perioadei 3-23 martie cuprinde 17 spectacole, dintre care trei premiere și șase titluri din repertoriul curent ce vor fi reprezentate pentru prima dată în această stagiune pe scena TNRS.

27
/02
/15

Teatrul de Artă. Am primit loc în rându-ntâi. Bilet netipărit. O domnișoară a scris sub ochii mei cu un creion pe un pătrățel de hârtie: R1L10. Liked it. M-am simțit ca făcând parte dintr-o frăție culturală secretă de rezistență, in care ne strecurăm bilețele cu mesaje codificate. R1L10 (Rezistența prin Ludic?).