Spectacolul merge mai departe (Show must go on)
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-merge-mai-departe-show-must-go-on/

Oamenii au nevoie de teatru. Au nevoie să se întâlnească într-un loc, să-şi vorbească, să se cunoască, să se emoţioneze şi să le fie dor până se vor vedea următoarea dată.

Un articol de Diana Parpalea|30 septembrie 2021

Au nevoie să privească împreună spre un singur lucru și să-i înțeleagă multiplele sensuri. Să plângă și să râdă la aceeași poveste, iar la final să adune mulțumiri între palme. Au nevoie de teatru, pentru că e o lume cu mai multe lumi, în care cu toții sunt la fel de participativi. Toată lumea o spune, iar alții nu fac decât să o confirme iar și iar… 

Într-un oraș cochet aflat pe malul unui râu ce-i poartă numele, oamenii se întâlnesc în acest loc – teatru. Și nu doar oameni mari, ci, în primul rând, tineri.  Se strâng cu zecile și fac să se întâmple un lucru frumos și abia așteptat de toți – un festival. Echipa teatrului împreună cu câțiva prieteni dragi fac să se întâmple, la Buzău – Săptămâna Teatrului Tânăr. De 8 ani, Buzăul adună tineri iubitori și creatori de teatru pentru a le dedica un festival.   

La Teatrul „George Ciprian” Buzău se întâmplă tot. Gina Ghivulescu, în calitatea de manager al teatrului, își deschide porțile pentru ca împreuna cu Vlad Trifaș (director de festival), Cosmin Pană și Oana Borș să facă ca acest festival să se întâmple, cu câteva dintre cele mai bune și tinere spectacolele din stagiunea curentă a teatrelor și universităților de profil din țară.  

Ediția din acest an are loc în perioada 29 septembrie – 3 octombrie. Deschiderea festivalului a avut loc aseară, cu spectacolul „Forma lucrurilor” de Neil LaBute, de la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Silviu Debu și a fost cu adevărat o demonstrație a faptului că publicul are nevoie de teatru, în orice formă. Situația epidemiologică de la nivel național nu poate fi ignorată, deoarece oamenii trebuie să se simtă în siguranță, chiar și la teatru, de aceea actorii sunt testați înainte de venirea lor în festival. Astfel, în urma unui test ieșit pozitiv, unul dintre actorii din distribuție a devenit suspect de virusul Sars-Covid19 și nu a mai putut juca, oricât de tare și-ar fi dorit. În schimb, soluții există, iar teatrul rezistă sub orice formă. Bucuroși și norocoși de faptul că tânărul regizor, care este și actor, a fost și el prezent în festival, echipa de organizare a găsit posibilă reprezentația spectacolului printr-o lectură a textului. 

Spectacolul lectură a fost mai mult decât bine primit de către publicul înțelegător al situației. Astfel, în decorul spectacolului, în fața publicului, actorii – Anca Dumitra, Silviu Debu, Andreea Alexandrescu și Anghel Damian au citit textul. Chiar și așa – spectacolul nu a lipsit nici o secunda de pe scenă. Spectatorii au rămas în sală la fel de atenți, receptivi și participativi. Se simțea foarte bine faptul că este un spectacol jucat, care funcționează foarte bine. Fiind și un text care se bazează mai mult pe relația dintre personaje, nu pe forma lucrurilor din exterior, a contat foarte mult în această situație. A fost de admirat și prezența actorului și regizorului Silviu Debu, care a încercat pe cât posibil să ducă mai departe reprezentația împreună cu colegii săi, deja cunoscători ai textului, lucru care i-a reușit cu succes. Aplauzele de la final au reprezentat o confirmare. 

După această seară care s-a prezentat a fi un succes, cred că publicul buzoian ar mai veni să vadă spectacolul și a doua oară. Nu doar datorită actorilor care sunt cunoscuți în lumea teatrului și a filmului, dar și a calităților actoricești, care ies foarte bine în evidență într-un astfel de text care oferă destul de multe provocări. De această dată nu mai este vorba despre un spectacol allegro, cu multe schimbări de decor și care se bazează pe vizual, ci unul în care relația dintre actori, pe scenă, este cea care redă viu și imaginile spectacolului. Astfel, un spectacol bun se vede și prin simpla lecturare a unui text, iar curiozitatea de a-l vede în forma sa completă există.

Festivalul continuă orice ar fi, dar în condiții de siguranță. Spectatorii sunt așteptați și în zilele următoare la teatru cu zâmbetul pe buze, chiar dacă e ascuns după mască. Programul spectacolelor îl puteți vedea pe site-ul teatrului teatrulgeorgeciprian.ro, de unde puteți cumpăra și bilete.



28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.