Spectacolul multimedia „Neverland“, în turneu național
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-multimedia-%e2%80%9eneverland%e2%80%9c-%c3%aen-turneu-na%c8%9bional/

După succesul de la Bucureşti, spectacolul într-un singur personaj, interpretat de Ioana Flora, în regia Iuliei Rugină, va fi prezentat toamna aceasta publicului din Cluj-Napoca, Sibiu şi Ploieşti.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2019

Realizat în 2018, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național, după un text original având la bază experiențe comune actriței și regizoarei, Neverland este debutul în teatru al regizoarei de film Iulia Rugină, cunoscută, printre altele, pentru regia filmelor Breaking News (2017), Love Building (2013), Să mori de dragoste rănită (2014) sau Captivi de Crăciun (2010). Prezentat în premieră la Apollo 111 Teatrul în toamna anului trecut, Neverland a fost inclus ulterior în proiectul Povești la Replika și prezentat pe scena Centrului de Teatru Educațional Replika din București, iar de anul acesta poate fi văzut la Apollo 111 Teatrul, în stagiunea 2019 – 2020.

Cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și a trei parteneri instituționali din Cluj-Napoca, Sibiu și Ploiești, Neverland va fi prezentat toamna aceasta și publicului din țară,  prin 6 reprezentații, astfel:

5, 6 noiembrie – Cluj Napoca, ZUG Zone, strada Traian nr. 40 – 42

8 noiembrie – Sibiu, Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, strada Alexandru Odobescu nr. 4 – două reprezentații în cadrul Festivalului Tânăr de la Sibiu

20, 21 noiembrie – Ploiești, Teatrul Toma Caragiu, strada Toma Caragiu, nr. 13

Neverland este construit în jurul unui singur personaj și folosește diverse mijloace de expresie: text, dans, proiecție video, muzică live. Spectacolul urmărește viața unei femei de la 16 la 42 de ani, prin prezentarea unor momente distincte din evoluția ei, pe tot parcursul celor 27 de ani, între 1992 și 2019. E o privire pe furiș în intimitatea unei femei, ce îi scoate la iveală traseul emoțional pe parcursul vieții, vulnerabilitatea, fricile, iubirile, raportarea la locul din care provine și o dorință de evadare, cronicizată în timp.

Neverland pune lupa pe unul dintre cele mai discutate fenomene antropologice la nivel mondial, așa numita generație Peter Pan. Deși mai puțin resimțit în societatea românească, oarecum tradiționalistă, generația Peter Pan se referă la acea categorie de vârstă care, potrivit studiilor recente, refuză să își asume normele sociale ce caracterizează de multe ori viața adultă în societățile dezvoltate economic, ajungând la vârste de 30-40 de ani fără să fi bifat realizări precum căsătoria, un job stabil, copii, o casă sau posesiuni materiale importante. Extrem de ancorat în realitatea socială a României prezente, spectacolul propune și o dezbatere antropologică privind rolul femeii în societatea românească post comunistă.

Neverland e realizat de o echipă ce provine în mare parte din cinema. O foarte mare parte din decor e proiectată în timpul spectacolului. Scenografia e semnată de Andreea Popa, scenograf cu experiență în peste 30 de producții cinematografice, sound design-ul îi aparține lui Dumitru Alexandru, unul dintre cei mai activi sound designeri din cinematografia română. Experiența de lucru în cinematografie este evidentă în punerea în scenă, pentru că, la nivel de formă, spectacolul împrumută foarte multe elemente din cinema.

„Orice s-ar crede în final despre acest spectacol, oricum s-ar numi el, că e teatru, că e film pe scenă, că e performance multimedia, atât de mult adevăr și atât de multă emoție sunt puse în el, încât, atunci când un spectator iese din sală cu lacrimi în ochi sau când mărturisește că poveștile de pe scenă sunt parte din povestea lui personală, pentru mine e finalul unui drum foarte, foarte valoros: procesul de a descoperi Neverland, drumul către ceva ce nu am mai făcut niciodată, unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată.” (Iulia Rugină)

Rezultat al colaborării și complementarității dintre regizor și actor, Neverland “a fost o bucurie pură de la primul moment de căutare. De la primele discuții despre el. Ce e cel mai uimitor este că povestea continuă prin toate reacțiile pe care le-am avut de la spectatorii care au văzut spectacolul. E incredibil de frumos sentimentul, nu cred să mai fi simțit vreodată o comunitate de oameni atât de strânsă în jurul unui spectacol pe care l-am făcut.” (Ioana Flora)

Neverland e produs de Asociația Culturală Control N, ce are în portofoliu, pe lângă programele educaționale din zona filmului (LIM – Less Is More, Second Draft, ARCS Summer Camp), producții proprii din zona artelor vizuale și performative: Expoziția DISCO BTT – Discotecile Perioadei Comuniste, expoziția itinerantă Acsinte.100, spectacolul de coregrafie Dorian.

Mai multe detalii  despre Asociația Culturală Control N și spectacolul multimedia Neverland pot fi aflate pe site-ul asociației (www.controln.ro), pe paginile de Facebook Asociația Culturală Control N (https://www.facebook.com/controlN/), Neverland – spectacol multimedia (https://www.facebook.com/neverlandspectacolmultimedia) sau la numărul de telefon 0721 261 736.

Turneul național al spectacolului multimedia Neverland este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.

11
/03
/24

Artiștii selectați vor lucra timp de două luni la proiectelor lor, fiind găzduiți în Casa Albastră din satul Șona (jud. Brașov), casă restaurată în 2011 de către Fundația Ștefan Câlția. Proiect co-finanțat de AFCN, Șona AIR abordează modelul rezidențelor individuale, se adresează artiștilor din domenii culturale diverse, atât din România cât și internaționali, și susține […]

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.