Spectacolul „Născut în 2000” deschide ediția a X-a a festivalului 25 de (ore) zile de teatru (non-stop)
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-nascut-in-2000-deschide-editia-a-x-a-a-festivalului-25-de-ore-zile-de-teatru-non-stop/

Anul acesta festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP îşi adaptează formatul din raţiuni de siguranţă sanitară. Cele 25 de ore de teatru devin 25 de zile de teatru. Spectacolele şi evenimentele se vor desfăşura la Sibiu, din 2 octombrie până pe 26 octombrie.

Un articol de Liliana Matei|25 septembrie 2020

Spectacolul sezonului, NĂSCUT ÎN 2000, scris și regizat de Bogdan Sărătean, deschide festivalul la Sala Thalia, vineri, 2 octombrie, la ora 19:00. Este unicul eveniment indoor, celelalte acțiuni urmând a se desfășura în aer liber. Biletele au fost puse în vînzare exclusiv în format electronic pe portalul iabilet.ro la un preț accesibil (40 lei DOUBLE și 30 lei SINGLE).

Spectacolul NĂSCUT ÎN 2000, produs de BIS Teatru, a avut premiera în 16 augut 2020, în cadrul programului ACCES ONLINE finanțat de Ministerul Culturii. Transmisia premierei (în direct din Grădina BIS) a adunat peste 30.000 de spectatori în mediul virtual.

Protagonistele spectacolului sunt actrițele Aneea Opriș, Alexandra Roatiș și Andrada Grosu, toate născute în anul 1990. Pe parcursul procesului de creație li s-a alăturat Shama Leah, născută în Kampala, Uganda.

Textul spectacolului a fost generat într-un proces de colaborare între regizor și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea.

Procesul de creație, conceperea scenariului precum și repetițiile au avut loc integral în mediul online, fiind documentate și înregistrate.

Incluzând premiera, spectacolul a fost difuzat on-line de trei ori, putând fi văzut pe viu, în Grădina BIS, de cinci ori, cu un număr limitat de spectatori. În 2 octombrie, în deschiderea maratonului teatral din acest an, NĂSCUT ÎN 2000 se va juca pentru prima dată într-un spațiu închis, în scenografia adaptată a Alexandrei Budianu.

Anul acesta, maratonul teatral marca BIS presupune 18 evenimente în 8 spații din Sibiu, împărțite tematic în patru capitole: capitolul I – Umor/ Uman, capitolul II – Experimental/ Nișă, capitolul III – Social/ Comunitar/ Emoție, capitolul IV – Basm/ Feerie.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina de facebook BISTeatru. Detalii în curând pe site-ul bisteatru.ro.

Proiectul „25 de ore de teatru (non-stop)” este organizat de Asociația BIS (BIS Teatru), fiind cofinanțat de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Partener de tradiție: MARQUARDT.

„A zecea ediție! Era cumva o datorie față de noi să facem maratonul teatral. Dar în același timp ar fi fost o inconștiență și o lipsă de prețuire la adresa publicului să ne încăpățânăm să ținem cu dinții de conceptul de non-stop. Riscurile erau prea mari în contextul actual. Am inventat acest format nu doar safe, cât și atractiv. Vom oferi timp de 4 weekenduri emoție, viu, zâmbete. Credem că acum mai mult ca oricând e nevoie de un teatru angajat, care să nu cadă în capcana entertainmentului lipsit de substanță. De un teatru de care oamenii să aibă realmente nevoie. Deschidem cu ultimul nostru spectacol smuls din măduva atât de personală a actrițelor din distribuție. Și e sănătos faptul că un proiect care a fost anume conceput în primă fază pentru mediul virtual (asta a fost ideea programului Acces ONLINE inițiat de Ministerul Culturii), generează, iată, un spectacol viu care rămâne în repertoriul BIS Teatru, și care sperăm că va avea o viață cel puțin la fel de lungă precum predecesorul său NĂSCUT ÎN 90. Nu întâmplător am programat spectacolul atât la Sala Thalia, în deschiderea festivalului, cât și la Grădina BIS, unde se va juca în 17, 18 octombrie. Vrem să relevăm dimensiunile lui și să-i testăm gradul de adaptabilitate. Să veniți să fiți parte din el! Bogdan Sărătean, regizor, coordonator BIS Teatru

04
/02
/14

Încerc să merg la teatru de fiecare dată cu inima deschisă. Încerc să nu am păreri deja formate înaintea unui spectacol, deși ascult cu interes opiniile spectatorilor care l-au văzut înaintea mea. Dar ce se întâmplă la revederea unui spectacol?

04
/02
/14

Programe speciale nou-nouțe despre dragoste și look, o colecție de filme scurte ale unor nume mari și o competiție dedicată, pentru prima dată, filmelor românești, sunt câteva dintre surprizele pe care Festivalul Internațional de Film NexT 2014 le pregătește spectatorilor săi. Cea de-a 8-a ediție va avea loc între 3 și 7 aprilie 2014, la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu, CinemaPRO și Ceainăria Cărturești.

04
/02
/14

Deep Purple va urca din nou pe scena bucureşteană, pe 20 februarie, Dulce Pontes, regina contemporană a muzicii fado, îi va încânta pe spectatori pe 9 februarie, iar Ricchi e Poveri, una dintre cele mai cunoscute trupe italiene ale ultimilor 40 de ani, se reîntoarce în România pe 26 februarie - Concertele bucureștene din această lună.

03
/02
/14

“Cinema-Edu” aduce din nou filmele de calitate în programa extra-curriculară a liceenilor. Aflat la cea de-a patra sa ediție, proiectul de educatie cinematografica este dezvoltat de Asociația Culturală Macondo și sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei.

03
/02
/14

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis. Spectacolul se joacă pe 4 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

03
/02
/14

CRONICA DE TEATRU Inspirați, expirați… și intrați ȋn „Panica.“ Pătrundeți dincolo de ușile ȋnchise, ȋn culisele psihicului masculin, ȋn plină criză existențială. Ce se ȋntȃmplă acolo? Trei bărbați complet diferiți se ȋntȃlnesc pe un teritoriu comun, ȋn momente de răscruce. Theodor-Cristian Popescu pune ȋn scenă piesa cunoscutului dramaturg finlandez Mika Myllyaho, scrisă ȋn 2005 și […]

03
/02
/14

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.