Spectacolul “Sase din 49”, la TVR 2 și TVR HD
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacolul-sase-din-49-la-tvr-2-si-tvr-hd/

Au câştigat lozul cel mare la 6 din 49, dar oare vor putea face faţă unei asemenea şanse? “Șase din 49” este o comedie amară în care joacă Dana Voicu şi Liviu Cheloiu, o producţie de teatru independent după textul dramaturgului maghiar Spiro Gyorgy. Regia şi scenografia sunt semnate de Alexandru Maftei, regizor de film, aflat la prima sa întâlnire cu scena. În această seară, de la ora, 20.10, pe TVR 2 şi TVR HD.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2015

Comedia „Sase din 49” de Spiró György a fost unul dintre spectacolele selecționate în Festivalul Național de Teatru în 2014 și, de aceea, Casa de Producție a TVR, împreună cu UNITER, a propus preluarea sa pentru micul ecran, ca parte a întâlnirilor cu dramaturgii contemporani.

Alături de textul lui Spiro, în același ciclu de al dramaturgiei recente, sunt propuse piesa autoarei poloneze Elżbieta Chowaniec „Gardenia”, în regia tânărului Koltai M. Gábor, din Budapesta (preluare realizată în parteneriat cu Institutul Polonez de la București) și montarea lui Tudor Chirilă a piesei în două personaje a lui Matei Vișniec, „Buzunarul cu pâine”, cu Ada Simionică și Ioan Coman, programată pentru difuzare în 23 noiembrie.

Despre Spiró György

Spiró György este unul dintre cei mai populari scriitori de limbă maghiară.  Scriitor, poet, traducător, profesor și dramaturg, Spiró a fost între 1992 și 1995 directorul Teatrului Szigligeti din Szolnok. Pentru scrierile sale i-au fost acordate numeroase premii precum Premiul Attila József, Premiul Madách, și premiul Kossuth. Textele sale dramatice au câștigat titlul de Piesa Anului în mai multe ocazii.

Șase din 49 –  info

TEATRU TV: “Șase din 49”, Luni 9 noiembrie, la 20:10, la TVR 2 și TVR HD și în reluare, marți 10 noiembrie, la 14:25, la TVR HD.

Sase din 49Șase din 49

de György Spiró

Traducerea: Zeno Fodor

Producţie a Teatrului de Artă, Bucureşti

Distribuţia: FEMEIA – Dana Voicu; BĂRBATUL – Liviu Cheloiu

Regia şi scenografia: Alexandru Maftei

Echipa TV

Director de Imagine Bogdan Marincov; Scenografia TV: Silvia Porojnicu; Regia Tv: Gini Ignat; Editare imagine: Marius Ştefan Ruşitoru; Post-procesare sunet: Florin Tăbăcaru; Regia tv: Gini Ignat; Producător: Sînziana Miloşoiu; Producător delegat: Dana Andriescu; Producător coordonator: Demeter András

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.

Foto: Sase din 49 – tvr.ro

06
/01
/16

Primul concert al anului 2016 la Sala Radio va avea loc miercuri, 13 ianuarie, ora 19.00 şi stă sub semnul recunoştinței. Orchestra de Cameră Radio dedică acest eveniment memoriei dirijorului LUDOVIC BÁCS. Pentru mai bine de cinci decenii, cariera artistică a muzicianului a fost strâns legată de ansamblurile muzicale Radio România şi mai ales de Orchestra de Cameră Radio.

06
/01
/16

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie 2016, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului". Evenimentul, organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu" şi TVR, îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe împreună cu invitații săi.

06
/01
/16

Teatrul În Culise deschide anul 2016 cu aniversarea a patru ani de existență prin 9 days of home theatre, un minifestival în care vor defila cele mai noi producții ale teatrului. Între 9 și 17 ianuarie iubitorii teatrului sunt invitați „acasă”, în mansarda La Scena (Calea Călărașilor nr. 55), pentru a se bucura de spectacol

06
/01
/16

Daniel Craig, protagonistul filmelor din seria "James Bond", are o apariţie episodică în noul film din franciza "Războiul stelelor", intitulat "Star Wars: Trezirea Forţei", în care starul britanic interpretează rolul unui soldat din Infanteria stelară care rosteşte patru replici în acestă peliculă.

05
/01
/16

Sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 17:30, maestrul Andrei Șerban va susține la Opera Națională Română Iași o conferință de presă la care va avea are acces și publicul. Împreună cu Mihaela Marin, Andrei Şerban va lansa albumul bilingv „Regia de operă. Gânduri și imagini”, urmând ca de la ora 18.30 să aibă loc spectacolul ”Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, în regia maestrului.

05
/01
/16

Ediţia din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 21 mai şi va fi marcată de o premieră - publicul va avea acces la un ghidaj audio-video, disponibil pe telefoanele mobile, pentru instituţiile muzeale din Bucureşti şi din alte oraşe mari din ţară.

05
/01
/16

În weekend-ul dinaintea anunțării nominalizărilor la cea de-a 88-a ediție a premiilor Oscar, șase dintre producțiile propuse anul acesta la Oscarul pentru Cel mai bun film străin vor fi proiectate la Cinema Union din București.

05
/01
/16

Ştiaţi că într-o zi de 5 ianuarie se inaugura Teatrul de Comedie din București, la iniţiativa lui Radu Beligan? Ajuns astăzi la venerabila vârstă de 97 de ani, maestrul Beligan a fost directorul instituţiei timp de opt ani, în perioada 1961 — 1969.

05
/01
/16

Într-o zi de 5 ianuarie (1932) se năştea Umberto Eco, unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani. Eseurile sale sunt adevărate modele ale genului. Strălucitoarea sa operă romanescă, începută în 1980 cu Numele trandafirului, este renumită pentru subtilele ei jocuri de limbaj şi pentru abundenţa simbolurilor şi aluziilor culturale.

04
/01
/16

Pe  5, 6 și 7 ianuarie, la Sala Mică de la Teatrul Excelsior, are loc ÎnScenarii, un festival de spectacole și filme făcute de adolescenţi. Pentru că "sfârşitul încununează opera", ultima seară se va încheia cu spectacolul ”O femeie singură”, ce o va avea ca protagonistă pe actriţa Maia Morgenstern.