„Statele unite ale iubirii”, din 20 ianuarie, în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/statele-unite-ale-iubirii-din-20-ianuarie-in-cinematografe/

„Statele unite ale iubirii”, drama scrisă şi regizată de polonezul Tomasz Wasilewski, intră de mâine în cinematografe din: Bucureşti, Bârlad, Botoşani, Braşov, Cluj, Constanţa, Deva, Gura Humorului, Focşani, Iaşi, Odobeşti, Piteşti, Târgu Mureş, Timişoara, distribuit de Transilvania Film.

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2017

„Sunt foarte fericit că Statele Unite ale iubirii va fi lansat în România. E o țară specială pentru mine, am vizitat-o de multe ori, mai ales pentru TIFF. Toate filmele mele au rulat în Cluj, anul trecut am făcut și parte din juriul de competiție, am mulți prieteni acolo și o grămadă de amintiri frumoase”, declară Tomasz Wasilewski. Regizorul mai povestește, pentru Transilvania Film, despre colaborarea lui cu directorul de imagine Oleg Mutu, care a fost atât de bună încât cei doi se pregătesc de un al doilea film împreună. „Hai România-Polonia!”, încheie el mesajul.

AFIS_USL_70X100_RO_WEBSIZED(1)Polonia, 1990. Vântul schimbării bate desupra Poloniei. Se simte primul an euforic de libertate, dar şi nesiguranţa viitorului. Patru femei aparent fericite decid că a venit vremea să-şi reinventeze vieţile, să lupte pentru fericire şi să-şi împlinească dorinţele. Agata este o mamă tânără captivă într-un mariaj nefericit. Ea va căuta refugiu într-o altă relaţie, o relaţie imposibilă. Renata este o profesoară mai în vârstă fascinată de vecina ei Marzena. Sora Marzenei este o directoare de şcoală îndrăgostită de tatăl unuia dintre elevi.

Cum a reușit un tânăr regizor să portretizeze atât de fidel dramele femeilor și mai ales de ce s-a oprit asupra acestui subiect sunt întrebările repetate aproape în fiecare interviu: „Aveam 9 ani când a picat comunismul și tatăl meu a plecat la New York să lucreze vreo doi ani. Dintr-o dată aveam oportunități, ca și cum lumea ni se deschisese iar cel mai mare vis al lui tata era să ne mutăm la Varșovia, voia să ne dea mie și surorii mele șansa la o viață mai bună. Dar asta însemna ca el să plece mai întâi în străinătate. La vremea aia, variantele erau Germania sau New York. Eu am rămas acasă înconjurat de femei, cu mama, sora mea mai mare și prietenele lor. Deci, practic, am trăit primii ani de schimbare printre femei și am văzut lucrurile prin ochii lor”, povestește el în www.theupcoming.co.uk.

„Statele unite ale iubirii”, o co-producție Polonia-Suedia, distribuit în România de Transilvania Film, intră de mâine în cinematografe.

 

22
/05
/18

Dacii Liberi (The Free Dacians), documentarul de lungmetraj semnat de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, va avea premiera oficială în România, la Cluj-Napoca, la cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) (25 mai - 3 iunie).

21
/05
/18

Tânărul critic de film Victor Morozov a fost la Festivalul de la Cannes și a scris, într-o primă relatare pentru Ziarul Metropolis, despre cele două filme japoneze din Competiție, „Asako (I & II)”, de Ryusuke Hamaguchi, și „Shoplifters”, de Hirokazu Kore-eda, premiat cu Palme d’Or.

17
/05
/18

Sâmbătă, 19 mai, la ora 23.00, pe TVR 1, puteți vedea un documentar road-movie realizat de Cornel Mihalache cu întoarcere la locul naşterii unui mare film românesc „reconstituirea Reconstituirii” . Vladimir Găitan, George Mihăiţă, Ileana Popovici, George Constantin şi Ernest Maftei vorbesc despre film, filmări şi timpurile în care a fost realizată „Reconstituirea”. În film au mai jucat regretaţii George Constantin şi Emil Botta.

17
/05
/18

Seria Documentary Mondays din această primăvară continuă cu un documentar ca o poezie, care îmbină datele ştiinţifice cu imagini impresioante, menite să absoarbă privitorul într-o lume care e a noastră, însă pe care ochiul uman nu o poate surprinde astfel. Luni, 21 mai, de la ora 20:00, la Centrul Ceh, vedem „Voyage of Time: Life’s Journey”, primul documentar al renumitului regizor Terrence Malick, narat de Cate Blanchett.

17
/05
/18

Regizorul Lucian Pintilie a încetat din viață la vârsta de 84 de ani. Acesta era internat în stare gravă de câteva zile la Spitalul Elias din Capitală. Filmele și montările sale au provocat controverse în epoca comunsită, Pintilie fiind astfel forțat să emigreze.

16
/05
/18

Regizorul de teatru și film Lucian Pintilie a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani, la Spitalul Elias din București. El lasă în urmă o serie de spectacole de teatru, în țară și străinătate, care au făcut istorie, iar opera sa cinematografică a fost una din cele mai importante din estul Europei.

16
/05
/18

În cel mai recent trailer pentru “Mission: Impossible – Fallout”, personajul lui Tom Cruise, Ethan Hunt, începe o luptă în baie, sare de pe o clădire înaltă, evită explozia unei motociclete și supraviețuiește prăbușirii unui elicopter. 

16
/05
/18

Actrița franceză Isabelle Huppert, care primește o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu în cadrul ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru (FITS), prezintă la Sibiu un spectacol de lectură.

15
/05
/18

PREVIEW Pentru că se apropie o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), vă propunem un „ghid” orientativ printre cele peste 200 de titluri incluse în numeroasele secţiuni: ce nu ar trebui ratat, care sunt promisiunile, de unde ar putea veni surprizele.

15
/05
/18

Actrița canadiană Margot Kidder, cunoscută în special pentru rolului lui Lois Lane în saga "Superman", alături de Christopher Reeve, a murit duminică la vârsta de 69 de ani, în locuinţa sa din Livingstone, Montana.

14
/05
/18

Festivalul Filmului European (ediția a XXII-a) s-a încheiat duminică seară, la Muzeul Țăranului Român, cu proiecția filmului italian „The place”. Indimenticabil.