„Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, la TVR2
https://www.ziarulmetropolis.ro/steaua-fara-nume-de-mihail-sebastian-la-tvr2/

Telespectatorii pot urmări luni, 9 iunie, de la ora 20.10, la TVR 2, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Eugen Todoran (premiera TVR: 1983). Din distribuţia acestui spectacol fac parte Szilágyi Enikö, Florin Zamfirescu, Octavian Cotescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Petre Gheorghiu, Rodica Tapalagă, Camelia Maxim, Teodor Danetti, Sandu Sticlaru, Ion Anghel şi Cornel Vulpe.

Un articol de Liliana Matei|8 iunie 2014

O gară mică, o carte scumpă „de matematici şi de astronomie” şi „automotorul” după care aleargă, curioase, toate fetele, dau naştere unei intrigi şi unor dialoguri savuroase, ai căror protagonişti sunt locuitorii unei comune de pe Valea Prahovei. „Într-un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea. […] Este dorul de a pleca, de a fugi. […] În altă parte. În altă lume.” (spune Profesorul Miroiu în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian)

Spectacolul aduce pe scenă atmosfera unui târguşor provincial, în care trăieşte profesorul Miroiu, un visător, trăitor în lumea cărţilor şi a… astrelor cereşti, care ar da orice pentru un „catalog” în valoare de 22 de mii de lei, care să-l „lumineze” dacă steaua găsită de el pe cer este o descoperire într-adevăr nouă.

Din „societatea” locală mai fac parte şeful gării, care-şi fixează ceasul după sosirile şi plecările trenurilor… şi ale oamenilor; domnişoara Cucu, o profesoară înăcrită de provincie, permanent interesată de evadările elevelor dornice să vadă trenurile „de scandal” care duc spre Cazinoul din Sinaia; Pascu, negustor mărunt, proprietarul unei mici prăvălii cu pretenţii de „magazin general”, şi „Necunoscuta”,  personaj care concentrează tot misterul piesei, apărând pe firmamentul micului târg de provincie din neant, fără ţintă şi… fără nume, ca şi steaua profesorului Miroiu.

Steaua fara nume 1

În 1944, piesa avea premiera absolută pe scena Teatrului Alhambra din Bucureşti, în regia lui Soare Z. Soare şi în interpretarea magistrală a unor mari maeştri, precum Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Mircea Anghelescu. 21 de ani mai târziu, seniorul cinematografului francez, Henri Colpi, semna alături de Pitt Popescu şi de Jasmin Chasney regia „Stelei fără nume” pentru marele ecran, avându-i în distribuţie pe Marina Vlady, Cristea Avram şi Claude Rich.

Casa de Producţie TVR vă invită să urmăriţi cea de-a treia mare punere în scenă şi a doua memorabilă ecranizare, de data aceasta pentru televiziune, a celebrei opere dramaturgice a lui Mihail Sebastian, cea realizată în 1983 de către Eugen Todoran.

Foto: captura din spectacolul Steaua fara nume, de Mihail Sebastian

22
/09
/22

Aterballetto/ Fondazione Nazionale della Danza, cea mai importantă companie italiană de dans, vine pentru prima dată în România, la cea de-a XXIII-a ediție a Întâlnirilor JTI. Spectacolul „Don Juan”, în coregrafia lui Johan Inger, a avut premiera în octombrie 2020 la Ferrara (Italia), iar în acest an va fi prezentat publicului român pe 11 și 12 octombrie ora 20:00, la Teatrul Național București, sala Ion Caramitru.

22
/09
/22

Romanian Jewelry Week 3.0 sărbătorește bijuteria contemporană între 5 și 9 octombrie cu expoziții, conferințe, workshop-uri de bijuterie și târguri și peste 190 de designeri români și internaționali care vor expune mii de creații de bijuterie. Ca în fiecare an, Romanian Jewelry Week oferă posibilitatea pasionaților de bijuterie să cumpere piesele preferate în cadrul Târgului de bijuterie ROJW 3.0 între 8 și 9 octombrie la Biblioteca Națională.

22
/09
/22

Echipa curatorială a FNT 2022 (5-13 noiembrie 2022) a selectat pentru această ediție exclusiv spectacole produse în stagiunea trecută, 2021-2022. În intervalul 1 iunie – 1 septembrie 2022, au fost vizionate peste 100 de spectacole din întreaga țară, fizic și online, propuse de teatre de stat și independente, cărora li s-au adaugat spectacole internaționale. UNITER a invitat teatrele să trimită câte două propuneri spre vizionare (depășite ca număr în unele cazuri).

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

Festivalul Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, Ediția a 12-a, se va desfășura între 23 septembrie – 2 octombrie 2022 în aproape toată rețeaua de teatre independente din capitală, adică la Teatrul Apropo și la teatrele partenere: Teatrul Godot, unteatru, Teatrul În Culise, Teatrul Infinit, Linotip – Centru Independent Coregrafic, The PUB Universității, dar și la Teatrul Bulandra.

21
/09
/22

În perioada 26 septembrie – 14 octombrie 2022, Institutul Cultural Român de la Paris organizează expoziția „INTROSPECȚII/INTROSPECTIONS” a artiștilor români Suzana Fântânariu (pictură, grafică, instalații), Anca Szönyi Thomas (fotografie, mixed media) și Dorin Crețu (pictură, fotografie digitală). Curatori sunt Ludwig Otte și Anca Szönyi Thomas.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

21
/09
/22

Pentru trei zile, 23-25 septembrie 2022, Asociația CRIES a pregătit un spațiu pentru o varietate de experiențe în ritm „la pas" și un program ce oferă multiple perspective despre legăturile dintre hrană, cultură și consum durabil, dorind să inspire comunitatea locală și să se lase inspirați de toate experiențele și acțiunile care ne permit să încetinim ritmul de consumare a resurselor noastre și ale planetei.

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.