„Steaua fără nume” în deschiderea stagiunii la Teatrul Național din Timișoara
https://www.ziarulmetropolis.ro/steaua-fara-nume-in-deschiderea-stagiunii-la-teatrul-national-din-timisoara/

Noua stagiune deschide sălile de spectacole ale Teatrului Naţional din Timişoara şi le transformă într-un spaţiu de regăsire individuală, de întâlnire şi de comunicare, în universul evoluţiei şi al sănătăţii sociale şi spirituale.

Un articol de Liliana Matei|9 septembrie 2018

Teatrul Național începe stagiunea 2018 – 2019 marți, 11 septembrie, de la ora 19, cu cel mai jucat titlu al ultimilor ani –  M-am hotărât să devin prost după Martin Page, spectacol care a depășit reprezentația cu numărul 100. „M-am hotărât să devin prost”, în lectura Antonellei Cornici,  descrie, într-o suită de povești grave, cu haz, eforturile pe care trebuie să le facă un tânăr mult prea deștept pentru a „învăța” empatia, iar distribuția, alcătuită din Călin Stanciu jr, Victor Manovici, Victoria Rusu, Mălina Manovici și Alina Chelba, reunește câțiva dintre cei mai iubiți actori ai Timișoarei. Următoarele reprezentații sunt programate miercuri, 12 septembrie și joi, 13 septembrie, la Studio „Uțu Strugari”, care își așteaptă publicul în noua sa configurație.

„Pe mâine” de Mihaela Iancu, un spectacol intrat de curând în repertoriul Teatrului Național, reprezintă un fascinant tur de forță al actriței Iuliana Crăescu, într-un one-woman show care poartă  spectatorii într-un labirint al celor mai profunde, al celor mai intime emoții. Spectacolul va avea loc sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”.

Duminică, 16 septembrie, la Sala Mare, cu începere de la ora 19, publicul este invitat să îl urmărească pe celebrul – și atât de actualul – Gogu, în comedia „Proștii sub clar de lună” de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia.  Spectatorii vor avea ocazia să afle care mai este locul, rolul, puterea sentimentelor într-o lume ce pare condusă de orice altceva, și, dincolo de homericul hohot de râs al inconfundabilei comedii a lui Teodor Mazilu vor putea să constate cât de „Gogu”, de „Ortansa”, de „Emilian” sau de „Clementina” sunt cei care  ocupă titlurile știrilor de azi. Actorii care fac posibilă această întâlnire sunt Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Mădălina Toderaș, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea și Ștefan Roman.

Cel mai bun spectacol al anului, așa cum l-a declarat UNITER prin premiul decernat, „Rambuku” de Jon Fosse, va reveni pe scena Sălii 2 cu prima reprezentație din această stagiune marți, 18 septembrie, de la ora 19. „Rambuku” este un spectacol despre felurile în care dragostea  supraviețuiește istoriei, materiei, vieții înseși, la intersecția dintre cuvânt și tăcere, dintre mișcare și nemișcare, dintre spațiu și timp. Spectacolul, semnat de regizorul Mihai Măniuțiu, îi aduce în fața publicului pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea și Andrea Gavriliu (care semnează și coregrafia), acestora alăturându-li-se actorii Ada Dumitru, Adrian Loghin, Alexandru Ioan Pântea, Ana Negrescu, Andreea Giurgiu, Bianca Pintea, Ciprian Valea, Eugen Curelici, Eva Maria Danciu, Ioana Repciuc, Ionuț Iova, Mario Valdelvira Garcia, Raul Lăzărescu, Roxana Fânață, Sebastian Vâlcea, Ștefania Misăilă și Vlad Cireșan.

O altă atracție a acestui septembrie teatral al Naționalului o reprezintă premiera spectacolului „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, programată joi, 20 septembrie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari”. Fermecătoarea poveste despre speranță și despre dragostea care-ar fi putut să fie este spusă de foarte proaspeții actori Alexandra Măcean, Patricia Gavril, Andrei Chifu, Andrei Zgăbaia, Claudiu Surmei, Alexandru Pîntea, Dumitrița Afanasii, Denisa Jivan, Antonia Deak și Claudiu Patcău, absolvenți ai secției de teatru a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara. Acest spectacol continuă un demers început cu mai mulți ani în urmă, prin care Teatrul Național sprijină și promovează actorii debutanți, în repertoriul Naționalului aflându-se și în prezent spectacole realizate de-a lungul timpului cu tineri absolvenți (Un Romeo și o Julieta – un scandal urban, Dawn wayetc.).

Nu în ultimul rând, actrița Roberta Popa Ionescu dă întâlnire publicului la Studio „Uțu Strugari”, vineri, 28 septembrie, în one-woman show-ul Mata Hari, pe un text de Crista Bilciu, un spectacol-document care are incontestabila calitate de a încapsula biografia și emoțiile unuia dintre cele mai fascinante personaje ale istoriei secolului trecut.

Finalul lunii septembrie marchează participarea Teatrului Național din Timișoara la prestigiosul festival internațional de teatru MESS, Sarajevo. Festivalul Internațional de Teatru MESS are o tradiție de peste 5 decenii și găzduiește în fiecare an cele mai marcante spectacole și personalități. În acest context, directorul artistic al festivalului, regizorul italian Giorgio Ursini, a selecționat spectacolul „Rambuku”, programat în festival duminică, 30 septembrie.

03
/03
/15

O ediţie de coleţie a poeziilor lui Mihai Eminescu, lansată la editura Humanitas, precum şi un audiobook cu poeme selectate şi citite de Andrei Pleşu vor fi prezentate miercuri, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cişmigiu din Bucureşti.

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.

03
/03
/15

Noaptea Teatrului Erotic va avea loc marţi, de la ora 20.00, la Teatrul În Culise din Bucureşti, unde publicul va putea asculta muzică jazz live şi va putea urmări şi trei spectacole de teatru erotic.

02
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Serialul dedicat marilor actrițe din România continuă cu Lucia Mureșan, cea care a fost, pe rând, Ofelia, Ondine, Ismena, Desdemona, Ranevskaia... A avut roluri mari, grele și a jucat alături de nume importante ale scenei românești: Silvia Dumitrescu-Timică, George Constantin, Ştefan Iordache, Alexandru Repan, Ştefan Radof, Ion Dichiseanu.

02
/03
/15

Vernisajul  expoziției personale 40/METAFORA a pictorului Sorin Iosub se va desfășura marți, 3 martie, orele 19:00, la Galeria Odeon, în incinta Teatrului Odeon (Calea Victoriei 40-42).

02
/03
/15

Cu ocazia aniversării, în 5 martie, a 95 de ani de la naşterea poetului, regizorului, eseistului şi dramaturgului Radu Stanca, la TVR 2 este programată luni, 2 martie, de la ora 19:50, spectacolul „Gâlceava zeilor” - o comedie plină de vervă.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".