Stimate domnule Nuri Bilge Ceylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/stimate-domnule-nuri-bilge-ceylan/

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 martie 2019

Acum, odată cu lansarea în săli, am fost la Cinema Union, cu doar câțiva spectatori și pe un ecran mai mic. Dar a fost mai bine – mai intim și mai așezat.

Nu am scris în toamnă despre el, din cauza nebuniei de festival, când vezi multe filme și întâlnești invitați, așa că nu ai prea mult timp de gândit, de pus texte pe hârtie.

Apoi, mi-am zis, ne-am pierdut obiceiul de a revedea filme, așa cum se făcea odată. Trecem mereu de la un titlu nou la alt titlu și mai nou, într-o avalanșă neîntreruptă, fără să mai revenim asupra celor care ne-au plăcut, care ne-au emoționat. Și cu atât mai rar facem asta când e vorba de filme lungi de trei ore ca al dvs.

Dar a fost o bucurie să revăd „Sub umbra părului sălbatic” în tihnă, fără să simt cum au trecut cele 188 de minute. Cu atât mai mult cu cât, la prima vizionare, nu reușisem să intru pe deplin în atmosferă și riscam să rămân cu o impresie greșită.

Dacă este ceva foarte special la filmele dvs., atunci e exact această atmosferă. Știu că nu e un termen la modă în limbajul criticii de film, dar despre asta e vorba.

O lume caldă, care mi se pare tare familiară, cu oameni simpli – poate orgolioși, răutăcioși și câteodată certăreți, dar cu suflet bun, mereu în căutarea nemărturisită de a se apropia de ceilalți.

Poate de aceea mi-ar plăcea să vă și cunosc. Știu că ați fost acum câțiva ani invitat special la Festivalul Anonimul, unde ați lăudat noua cinematografie română, care, trebuie spus, a tras puțin cu ochiul la stilul dvs. Poate vă aduce odată Cristian Mungiu și la București.

Dar să revin la „Sub umbra părului sălbatic” (ce titlu, totuși, frumos). E un film în care se vorbește mult, așa e. Se vorbea foarte mult și în „Somn de iarnă”, lungmetrajul care v-a adus Palme d`Or. Dar eu nu sunt dintre cei care consideră asta o vină.

De altfel, cred că există o etapă – cu filme poate ușor prețioase – pre-„A fost odată în Anatolia” și o etapă post-„A fost odată în Anatolia”, cu filme mai cehoviene, cu mult dialog, dar și cu ceva mai mult umor – până la urmă, ați împlinit 60 de ani, ceea ce mi se pare scandalos. Iar „A fost odată în Anatolia” este capodopera dvs. și unul din filmele reper ale acestui deceniu.

Multe din personajele filmelor dvs. se întorc acasă, venind de obicei dintr-un oraș mare. Așa face și Sinan, care revine după facultate la familia sa din orășelul natal Çan (tatăl, mama și o soră mai mică, dar și un bunic și o mătușă dintr-un sat din apropiere), unde vrea să devină profesor. Și poate chiar scriitor. În fond, are suficiente pagini adunate pentru un volum, doar că îi lipsesc banii să îl publice.

Tot filmul urmărește, cu răbdare, transformarea subtilă a lui Sinan dintr-un tânăr avântat (gata să ia la rost, pe teme literare, un scriitor consacrat și, pe teme religioase, doi imami la început de drum), cu o ușoară aroganță împrumutată din marele oraș (privește de sus o splendidă fată „de la țară” pe care, de altfel, o place), dar și dezorientat (pe dulap încă mai are poze cu Cioran și Camus), într-un om lucid, mai umil, împăcat în cele din urmă cu sine, cu locurile natale și mai ales cu tatăl său, educator împătimit de pariuri.

Trebuie să mărturisesc că m-a emoționat foarte tare scena reapropierii dintre Sinan și tată, când fiecare dintre cei doi arată, în felul său stângaci, că l-a iertat pe celălalt.

Însă momentul nu vine din senin, iar efectul nu ar fi fost atât de intens doar datorită muzicii lui Bach și cadrelor pline de melancolie cu ninsoarea blândă care cade peste deal. Împăcarea vine după aproape trei ore pe care le-am petrecut alături de Sinan, în încercarea de a-și înțelege părinții, de a-și găsi un rost și de a face față viselor pe care viața ni le spulberă mereu.

Prin ritmul său lent, filmul dvs. dă impresia unui timp dilatat, a unui calm și a unei armonii generale. Dar, în subtext, sunt multe sugestii că societatea este în schimbare, dar că păstrează în același timp și reflexe vechi: căsătorii aranjate, represiuni ale poliției, dificultăți financiare, o viziune tot mai naționalistă asupra culturii și istoriei, eternul conflict cu kurzii din Est, cinismul liberalismului economic, golirea de conținut a religiei, modernizare tehnologică, deprecierea literaturii.

Despre toate vorbiți cu detașare, uneori mai rafinat, alteori mai direct, fără a judeca sau a face morală, ca un scriitor clasic care vrea să surprindă într-un roman de multe sute de pagini spiritul timpului său. E o ambiție pe care criticii dvs. v-o impută, uitând sau ignorând din ce tradiție a cinema-ului modernist vă revendicați.

Ar fi multe de spus despre „Sub umbra părului sălbatic”, despre stilul dvs. aparte, care nu mai are nevoie de confirmarea noastră, a celor care vă iubim cinema-ul. Despre lumina inspirată din galbenul de pară coaptă în care este inundată imaginea în prima parte a filmului. Despre scurtele ruperi de ritm, prin zoom-uri, tăieturi bruște de montaj, unghiuri de filmare sau mișcări de cameră neobișnuite.

Despre frumusețea și delicatețea fetei cu care Sinan se întâlnește la izvor, între copacii atinși de începutul de toamnă, sau despre lacrimile mamei când citește autograful pe care i l-a dedicat fiul pe cartea în sfârșit publicată.

Și mai ales despre felul în care spațiul (deopotrivă natura și orașul) capătă forță și devine copleșitor, în cadre ample, contemplative, care sugerează că există ceva dincolo de aceste personaje în căutarea liniștii.

18
/01
/20

Într-o localitate de pescari din nordul Danemarcei se întâmplă un lucru neobișnuit, sunt tot mai mulți bărbați danezi căsătoriți cu femei tailandeze. Documentarul danez „Unde te poartă inima” (regia: Sine Plambech, Janus Metzva) fi proiectat joi, 23 ianuarie, de la ora 19, la Astra Film Cinema.

17
/01
/20

Primul episod al noii producții HBO, „Avenue 5”, realizată de Armando Ianucci, cu Hugh Laurie în rolul principal, va avea premiera la HBO și pe HBO GO pe 20 ianuarie.

16
/01
/20

Proaspăt apărută la Editura Uniunii Cineștilor din România, „Sora mea din Australia. Trecute întâlniri cu Irina Petrescu”, este o elegantă carte-album în care criticul de film Magda Mihăilescu îi aduce un omagiu distinsei actrițe printr-un portret mozaicat în care sunt puse laolaltă convorbiri, confesiuni, mărturii și o bogată colecție de fotografii.

10
/01
/20

Oscar Weekend aduce anul acesta șase din cele 10 filme rămase pe lista scurtă pentru Oscarul la categoria “Cel mai bun film într-o limbă străină”, care va fi acordat în cadrul celei de-a 92-a ediții a Premiilor Academiei Americane de Film. În weekendul 17-19 ianuarie, la Cinema Elvire Popesco, propunerile Ungariei și Senegalului vor fi prezentate în premieră pe marele ecran în România, alături de avanpremiere ale reprezentantelor Franței și Rusiei și proiecții ale filmelor din Coreea de Sud și Spania.

07
/01
/20

HISTORY® difuzează, în premieră, începând cu 7 ianuarie, în fiecare marți, de la ora 21:00, noul serial „Inexplicabil”, care vine în completarea programelor speciale lansate cu ocazia Lunii secretelor. Gazda producției este actorul William Shatner, câștigător al unui Glob de Aur și a două premii Emmy, care explorează pe parcursul celor opt episoade cele mai fascinante și ciudate mistere ale lumii.

06
/01
/20

Iată lista completă a filmelor premiate la cea de-a 77-a ediție a Globurilor de Aur, eveniment organizat de Asociaţia Presei Străine de la Hollywood (HFPA), la Los Angeles.

03
/01
/20

INTERVIU Cu ocazia lansării în România a celui mai recent film al său, "It Must Be Heaven", premiat cu o menţiune specială la Cannes, regizorul palestinian Elia Suleiman vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre stilul său inconfundabil, despre pericolele lumii de astăzi şi despre speranţa reprezentată de tânăra generaţie.

29
/12
/19

TOP A fost o ediţie foarte bună a festivalului de la Cannes, aşa că topul meu de final de an, care inevitabil e unul subiectiv, e influenţat de asta. Cap de listă e, totuşi, extraordinarul câştigător de la Berlin. Filmele-vedetă de la Veneţia nu m-au impresionat.

23
/12
/19

ANALIZĂ A fost un an cu de toate pentru cinematografia română: succese internaționale, apariția unor noi voci promițătoare, cineaști care se reinventează, prelungiri reușite ale realismului Noului Val, epigonism, insistența pe tema comunismului, filme de public, dar și un scandal în jurul concursului organizat de Centrul Național al Cinematografiei.

23
/12
/19

HISTORY® difuzează, în premieră, începând de astăzi, o mini-serie documentară, la 30 de ani de la Revoluția postdecembristă, care aduce în prim-plan mărturiile a șase participanți la evenimentele din 1989, din orașele București, Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. Clipurile video vor fi difuzate atât pe canalele locale de social media, cât și pe canalul HISTORY România, din 23 decembrie.

Pagina 10 din 264« Prima...89101112...203040...Ultima »