Stimate domnule Nuri Bilge Ceylan
https://www.ziarulmetropolis.ro/stimate-domnule-nuri-bilge-ceylan/

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Un articol de Ionuţ Mareş|14 martie 2019

Acum, odată cu lansarea în săli, am fost la Cinema Union, cu doar câțiva spectatori și pe un ecran mai mic. Dar a fost mai bine – mai intim și mai așezat.

Nu am scris în toamnă despre el, din cauza nebuniei de festival, când vezi multe filme și întâlnești invitați, așa că nu ai prea mult timp de gândit, de pus texte pe hârtie.

Apoi, mi-am zis, ne-am pierdut obiceiul de a revedea filme, așa cum se făcea odată. Trecem mereu de la un titlu nou la alt titlu și mai nou, într-o avalanșă neîntreruptă, fără să mai revenim asupra celor care ne-au plăcut, care ne-au emoționat. Și cu atât mai rar facem asta când e vorba de filme lungi de trei ore ca al dvs.

Dar a fost o bucurie să revăd „Sub umbra părului sălbatic” în tihnă, fără să simt cum au trecut cele 188 de minute. Cu atât mai mult cu cât, la prima vizionare, nu reușisem să intru pe deplin în atmosferă și riscam să rămân cu o impresie greșită.

Dacă este ceva foarte special la filmele dvs., atunci e exact această atmosferă. Știu că nu e un termen la modă în limbajul criticii de film, dar despre asta e vorba.

O lume caldă, care mi se pare tare familiară, cu oameni simpli – poate orgolioși, răutăcioși și câteodată certăreți, dar cu suflet bun, mereu în căutarea nemărturisită de a se apropia de ceilalți.

Poate de aceea mi-ar plăcea să vă și cunosc. Știu că ați fost acum câțiva ani invitat special la Festivalul Anonimul, unde ați lăudat noua cinematografie română, care, trebuie spus, a tras puțin cu ochiul la stilul dvs. Poate vă aduce odată Cristian Mungiu și la București.

Dar să revin la „Sub umbra părului sălbatic” (ce titlu, totuși, frumos). E un film în care se vorbește mult, așa e. Se vorbea foarte mult și în „Somn de iarnă”, lungmetrajul care v-a adus Palme d`Or. Dar eu nu sunt dintre cei care consideră asta o vină.

De altfel, cred că există o etapă – cu filme poate ușor prețioase – pre-„A fost odată în Anatolia” și o etapă post-„A fost odată în Anatolia”, cu filme mai cehoviene, cu mult dialog, dar și cu ceva mai mult umor – până la urmă, ați împlinit 60 de ani, ceea ce mi se pare scandalos. Iar „A fost odată în Anatolia” este capodopera dvs. și unul din filmele reper ale acestui deceniu.

Multe din personajele filmelor dvs. se întorc acasă, venind de obicei dintr-un oraș mare. Așa face și Sinan, care revine după facultate la familia sa din orășelul natal Çan (tatăl, mama și o soră mai mică, dar și un bunic și o mătușă dintr-un sat din apropiere), unde vrea să devină profesor. Și poate chiar scriitor. În fond, are suficiente pagini adunate pentru un volum, doar că îi lipsesc banii să îl publice.

Tot filmul urmărește, cu răbdare, transformarea subtilă a lui Sinan dintr-un tânăr avântat (gata să ia la rost, pe teme literare, un scriitor consacrat și, pe teme religioase, doi imami la început de drum), cu o ușoară aroganță împrumutată din marele oraș (privește de sus o splendidă fată „de la țară” pe care, de altfel, o place), dar și dezorientat (pe dulap încă mai are poze cu Cioran și Camus), într-un om lucid, mai umil, împăcat în cele din urmă cu sine, cu locurile natale și mai ales cu tatăl său, educator împătimit de pariuri.

Trebuie să mărturisesc că m-a emoționat foarte tare scena reapropierii dintre Sinan și tată, când fiecare dintre cei doi arată, în felul său stângaci, că l-a iertat pe celălalt.

Însă momentul nu vine din senin, iar efectul nu ar fi fost atât de intens doar datorită muzicii lui Bach și cadrelor pline de melancolie cu ninsoarea blândă care cade peste deal. Împăcarea vine după aproape trei ore pe care le-am petrecut alături de Sinan, în încercarea de a-și înțelege părinții, de a-și găsi un rost și de a face față viselor pe care viața ni le spulberă mereu.

Prin ritmul său lent, filmul dvs. dă impresia unui timp dilatat, a unui calm și a unei armonii generale. Dar, în subtext, sunt multe sugestii că societatea este în schimbare, dar că păstrează în același timp și reflexe vechi: căsătorii aranjate, represiuni ale poliției, dificultăți financiare, o viziune tot mai naționalistă asupra culturii și istoriei, eternul conflict cu kurzii din Est, cinismul liberalismului economic, golirea de conținut a religiei, modernizare tehnologică, deprecierea literaturii.

Despre toate vorbiți cu detașare, uneori mai rafinat, alteori mai direct, fără a judeca sau a face morală, ca un scriitor clasic care vrea să surprindă într-un roman de multe sute de pagini spiritul timpului său. E o ambiție pe care criticii dvs. v-o impută, uitând sau ignorând din ce tradiție a cinema-ului modernist vă revendicați.

Ar fi multe de spus despre „Sub umbra părului sălbatic”, despre stilul dvs. aparte, care nu mai are nevoie de confirmarea noastră, a celor care vă iubim cinema-ul. Despre lumina inspirată din galbenul de pară coaptă în care este inundată imaginea în prima parte a filmului. Despre scurtele ruperi de ritm, prin zoom-uri, tăieturi bruște de montaj, unghiuri de filmare sau mișcări de cameră neobișnuite.

Despre frumusețea și delicatețea fetei cu care Sinan se întâlnește la izvor, între copacii atinși de începutul de toamnă, sau despre lacrimile mamei când citește autograful pe care i l-a dedicat fiul pe cartea în sfârșit publicată.

Și mai ales despre felul în care spațiul (deopotrivă natura și orașul) capătă forță și devine copleșitor, în cadre ample, contemplative, care sugerează că există ceva dincolo de aceste personaje în căutarea liniștii.

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Dem Rădulescu, unul din cei mai mari comedianţi pe care i-a avut cinematografia românească, se stingea din viaţă în urma unui infarct, înainte de a împlini vârsta de 69 de ani. Și-a început cariera în 1959, fiind actor de teatru, film şi televiziune, dar şi profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale”.

17
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Comedia dezinvolt-naivă „America, venim!”, debutul lui Răzvan Săvescu, este un film de public croit după model american, la care se adaugă inspirate note românești. În schimb, „Cripta”, regizat de Corneliu Gheorghiță, testează timid un gen puțin căutat – filmul-parabolă (în registru lejer).

17
/09
/14

Un om de afaceri francez a rămas prizonier în curtea unui imobil din Băile Herculane ca urmare a descoperirii unei vechi fresce romane. Nu este o știre de tabloid, ci subiectul celui de-al doilea lungmetraj de ficțiune realizat de Cornel Gheorghiță, Cripta, a cărui premieră a avut loc vineri, 12 septembrie, la Cinema Studio, în prezența a numeroase personalităţi din lumea filmului.

16
/09
/14

Lungmetrajul "Is the Man Who Is Tall Happy? An Animated Conversation with Noam Chomsky", regizat de Michel Gondry, va fi proiectat în închiderea Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est 2014. Cea de-a noua ediţie Anim'est va avea loc în perioada 3 - 12 octombrie

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Luna viitoare, Clujul va deveni centrul național al comediei, al filmelor bune și al întâlnirilor cu profesioniști din industria cinematografică. În perioada 10-19 octombrie va avea loc cea de-a VI-a ediție a celui mai important eveniment cinematografic al toamnei din Transilvania, Festivalul Internațional de Film Comedy.

15
/09
/14

Cea de-a XXI-a ediție a Astra Film Festival, care va avea loc între 6 și 12 octombrie 2014 la Sibiu, prezintă o selecție a celor mai recente documentare filmate în România, de autori români și străini, reprezentând o radiografie a societății românești din perioada comunistă până în prezent. Filmele abordează subiecte sensibile actuale și episoade istorice controversate.

12
/09
/14

CRONICĂ DE FILM Intrate recent pe marile ecrane, „Captiv” (r. Atom Egoyan) și „Vânătoarea de spioni” (r. Anton Corbijn) sunt două filme de festival care, sub camuflajul unor genuri bine determinate, oferă câteva idei stimulative, dar și lecții instructive de regie.