NexT 2014 – 14 scurtmetraje românești în competiție
https://www.ziarulmetropolis.ro/next-2014-14-scurtmetraje-romanesti-in-competitie/

Tinerii cineaşti români vor avea, pentru prima dată, o competiţie dedicată lor, la Festivalul Internaţional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediţie a Competiţiei naţionale, 14 scurtmetraje româneşti dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecţionate de criticii Irina Trocan şi Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc şi Premiul Publicului pentru film românesc. Secţiunea este prezentată de HBO România.

Un articol de Petre Ivan|19 martie 2014

Tinerii cineaști români vor avea, pentru prima dată, o competiție dedicată lor, la Festivalul Internațional de Film NexT (3-7 aprilie). În prima ediție a Competiției naționale, 14 scurtmetraje românești dintre cele mai bune lansate în ultimul an, selecționate de criticii Irina Trocan și Andrei Rus, vor concura pentru Premiul pentru Cel mai bun film românesc și Premiul Publicului pentru film românesc. Secțiunea este prezentată de HBO România.

„Una dintre cele mai importante dorințe ale organizatorilor NexT este aceea de a sprijini cât mai mult talentele tinere din România. De aceea, sper că prezența acestor 14 filme în festival va atrage atenția asupra realizatorilor și îi va încuraja și ajuta să continue.

Ca selecție, ne-am dorit să prezentăm diversitatea formelor și formulelor pe care tinerii cineaști din România le preferă, așa că ne-a interesat să alegem filme cât mai variate, din toate punctele de vedere”, declară co-selecționerul Andrei Rus.

Trei dintre cele 14 scurtmetraje aparțin unor regizori cunoscuți, cu lungmetraje în portofoliu:

Colecția de arome, de Igor Cobileanski, drama unui tată și a fiului său care se luptă să procure medicamente pentru mamă,

Excursie, povestea lui Adrian Sitaru despre un băiețel care dispare brusc după câteva zile în care își filmează viața, atunci când află că extratereștrii au aterizat în România.

NexT

Excursie, de Adrian Sitaru

Jurnal #2, un film experimental de Adina Pintilie despre interacțiunea subtilă dintre o actriță și un regizor.

Doi dintre concurenți se regăsesc și în Competiția internațională: Raia Al Souliman, cu povestea de dragoste din Idle, și Mihnea Andrei Ciorică, regizorul filmului Mâine, Bach…, în care un băiețel afectat de divorțul părinților săi se refugiază în muzică.

În competiție intră și Sânziana Nicola (Duminică), Nicolae Constantin Tănase (12 minute), Mihai Sofronea (Copacul), Alexandru Ispas (1969), Bogdan Drumea (Bruiaj), Matei Lucaci-Grunberg (Și băieții câteodată), Radu Constantin Vasile (Catafalce), Sergiu Lupșe (Tatăl nostru) și Alexandru Petru Bădeliță (Autism).

Foto cu NexT și Excursie – Cinemagia

 

 

 

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.