Strada Armenească prinde viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-armeneasca-prinde-viata/

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

INFO

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe contul de Facebook al Festivalului Strada Armeneasca.

03
/12
/15

DUBLU-INTERVIU Răzvan și Andreea Stoica sunt frați și muzicieni care împărtășesc aceeași pasiune. Locuiesc în Amsterdam și... mai peste tot în lume, pe unde au concerte. În seara asta îi puteți asculta la Sala Radio, într-un spectacol-eveniment: „Duo Stradivarius”. Răzvan și Alexandru Tomescu vor cânta la viorile Stradivarius, iar Andreea îi va acompania la pian.

03
/12
/15

Eric-Emmanuel Schmitt, scriitor premiat de Academia Franceză şi deţinător al Premiului Goncourt pentru nuvelă, vine la Bucureşti, la invitaţia Editurii Humanitas Fiction şi Institutului Francez.

03
/12
/15

Festivalul anual "Making Waves: New Romanian Cinema" de la New York, ajuns la cea de-a zecea ediție, este considerat de New York Times drept una dintre "comorile anuale" ale circuitului cinematografic newyorkez și se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în două centre culturale importante: Film Society of Lincoln Center (2-7 decembrie) și respectiv Jacob Burns Film Center (3-8 decembrie).

02
/12
/15

Pe 27 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul ACT, pe Calea Victoriei, am văzut cea de-a doua reprezentație oficială la București a spectacolului „Apă de mină” de Székely Csaba. Montarea acestui spectacol este parte dintr-un proiect coordonat de criticul de teatru Oana Stoica. Din echipa spectacolului fac parte actorii Ioan Coman, Alexandru Potocean, Virginia Mirea, Alin Florea și Irina Antonie.

02
/12
/15

Cea de a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti începe azi, 2 decembrie, la ora 19.00, la Clubul Ţăranului.

30
/11
/15

Actorul care l-a interpretat pe Cetăţeanu’ turmentat în „Scrisoarea pierdută”, distribut de însuşi I.L.Caragiale, s-a născut pe 1 decembrie 1869 şi a decedat pe 17 martie 1940. A fost un artist talentat, dar și un chefliu de pomină.

30
/11
/15

Declarat în scurt timp de la apariţie bestseller al New York Times, volumul „Fără tine, noi nu existăm. Viaţa mea secretă ca profesoară a copiilor elitei nord-coreene” de Suki Kim a apărut în limba română la Editura Polirom, în traducerea lui Ciprian Şiulea şi cu o prefaţă de Adelin Petrişor.