Strauss Festival Orchestra Vienna revine în Bucuresti
https://www.ziarulmetropolis.ro/strauss-festival-orchestra-vienna-revine-in-bucuresti/

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.   Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au […]

Un articol de |25 septembrie 2012

Strauss Festival Orchestra Vienna revine, pentru al patrulea an consecutiv, în România, unde va prezenta concertul „Vienna Classic Christmas” în turneu naţional, între 7 şi 21 decembrie.
 

Măiestria desăvârşită a artiştilor orchestrei, al cărei nume este sinonim, pe plan internaţional, cu interpretarea autentică a muzicii vieneze, dar şi interesul deosebit manifestat de public au făcut ca toate spectacolele susţinute în România să fie, an de an, sold out.

 

În acest an, Strauss Festival Orchestra va răspândi strălucirea şi fastul Vienei peste toată ţara, într-un amplu turneu naţional, care începe pe 7 decembrie şi se încheie pe 21 decembrie. În Bucureşti, concertul va avea loc pe 9 decembrie, ora 19.30, la Sala Palatului.

Strauss Festival Orchestra Vienna a fost fondată în 1978, de legendarul dirijor Peter Guth, despre care Revista Gramophone scrie: „Guth este cu siguranţă artistul cel mai apropiat de Strauss din zilele noastre”.

Având un ansamblu de muzicieni desăvârşiţi, Orchestra Strauss Festival îşi menţine la cele mai înalte cote artistice poziţia de supremaţie între numeroasele ansambluri de acelaşi gen. Recunoscuţi pe plan internaţional pentru virtuozitatea lor, câştigând deopotrivă admiraţia publicului şi a criticilor, artiştii sunt consideraţi ambasadorii Vienei, capitala mondială a muzicii clasice.

În acest an, concertul Vienna Classic Christmas va avea un invitat special – soprana Irina Iordăchescu, recunoscută pe plan naţional şi internaţional pentru calităţile vocale şi interpretative remarcabile.

Spectacolul Vienna Classic Christmas, prezentat de Strauss Festival Orchestra, este un concert de Crăciun, care pregăteşte auditoriul pentru sărbătorile de iarnă într-o manieră autentic vieneză. Programul Orchestrei se desfăşoară, ca şi la Concertul de Anul Nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri şi polci ale familiei Strauss (Johann tatăl şi fiul, dar şi Josef şi Eduard Strauss), precum şi cu lucrări ale altor compozitori vienezi. Acurateţea interpretării, sunetele frumoase şi pure, prospeţimea şi spiritul festiv care animă muzica lui Strauss ating în sufletul publicului cele mai adânci resurse expresive, de la sentimental la jovial.

În funcţie de categorie, biletele se pot achiziţiona la următoarele preţuri: categoria I – 200 de lei, categoria a II-a – 150 de lei, categoria a III-a – 100 de lei, categoria a IV-a – 50 de lei.

Biletele se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului, în oficiile Poştei Române semnalizate bilete.ro, dar şi online, pe www.vandbilete.ro, www.eventim.ro, www.bilete.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, şi în magazinele partenere.

 

Sursa: Mediafax

 

07
/09
/15

Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” şi organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile.

07
/09
/15

În această săptămână, iubitorii teatrului pot vedea Funcţionarul destinului, la Nottara, Pensiune completă, la Teatrul Mic, Jurnalul lui Adam şi al Evei, la Godot Cafe-Teatru, Scrisori către Rita: The show, la Teatrul În Culise, Dicţionar explicativ al iubirii române, la Teatrul de Artă, Cheia succesului, la Teatrul Mignon, dar şi alte spectacole interesante.

07
/09
/15

“Adevărul este că în acele momente în care un artist păşeşte pe scenă nu se gândeşte la nimeni şi nimic. Este el împreună cu Dumnezeu şi cu ceea ce ştie că va trebui să interpreteze, să convingă, să dăruiască. Dacă te-ai lăsa copleşit de emoţii şi nu te-ai controla, ai leşina pe loc.” - Angela Gheorghiu. Soprana română împlineşte, astăzi, 50 de ani.

06
/09
/15

Gala Tânărului Actor HOP va avea loc la Costineşti, între 8 şi 11 septembrie 2015 şi este organizată de UNITER şi Vox Maris Grand Resort. Site-ul Uniunii Teatrale din România, www.uniter.ro, i-a prezentat în ultima lună pe tinerii calificați în marea finală, printr-o serie de interviuri. Ziarul Metropolis vă arată ce au răspuns zece dintre ei, la întrebarea: „de ce te-ai făcut actor/actriță?“

04
/09
/15

Ca un preambul al deschiderii oficiale a stagiunii 2015 - 2016, Opera Brașov oferă spectacolul „Opera rediviva!”, desfășurat în aer liber și care face parte din cadrul manifestărilor dedicate Sfintei Fecioare Maria, ocrotitoarea Brașovului, ce va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 19.00, în Piața Sfatului.

04
/09
/15

Circuitul SoNoRo Conac 2015 continuă cu 5 concerte de excepție în luna septembrie. Iubitorii de muzică de cameră își dau întâlnire la Casa Boema din Cluj-Napoca (7 septembrie), Castelul Károlyi–Sala Cavalerilor din Carei (9 septembrie 2015), Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (10 septembrie 2015), Colegiul Național "Moise Nicoară" din Arad (11 septembrie 2015) și Primăria Sectorului 1 Banu Manta din București (13 septembrie 2015).