Studenții de la Actorie din Sibiu prezintă spectacolul „Romeo și Julieta” la Essen
https://www.ziarulmetropolis.ro/studentii-de-la-actorie-din-sibiu-prezinta-spectacolul-romeo-si-julieta-la-essen/

Studenţii Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte din Sibiu participă la „Festivalul Shakespeare”, ce va avea loc în acest an la Essen, în perioada 10 – 21 aprilie.

Un articol de Andrada Văsii|10 aprilie 2013

Studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte din Sibiu participă la „Festivalul Shakespeare”, ce va avea loc în acest an la Essen, în perioada 10 – 21 aprilie.  

Festivalului „Shakespeare” își propune să analizeze modul în care teatrul și arta actorului contribuie la lumea din jurul nostru, facilitând întâlnirea unor studenți de la actorie, ce provin din medii culturale diferite. Studenții participă la o serie de dezbateri și confruntări artistice organizate sub semnul prieteniei și al dezvoltării profesionale. Proiectul constă, practic, în prezentarea aceleiași piese de William Shakespeare, în mai multe variante scenice. Anul acesta participanții au avut ca temă piesa „Romeo și Julieta”.

Constelaţia festivalului din acest an este una impresionantă atât din punct de vedere al viziunilor artistice extrem de diferite, cât şi din perspectivă geopolitică: alături de producţia Universităţii de Artă Folkwang din Essen și a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, în program figurează spectacole realizate de Școala Dramatică „Ludwik Solski” din Cracovia, Universitatea „Columbia” din New York, Academia de Teatru din Shanghai și Academia de Artă Dramatică din Ramallah.

2 reprezentații

Cele două reprezentații ale studenților sibieni vor avea loc duminică, 14 aprilie, orele 19:00, și respectiv 21:30. Regia spectacolului îi aparține lui Bogdan Sărătean, traducerea textului a fost realizată de Anca Tomuș, iar din distribuție fac parte studenții Anton Balint, Paul Bondane, Claudiu Fălămaș, Andrada Grosu, Alexandru Malaicu, Iulia Popa, Andrada Poplăcean, Tudor Răileanu, Călin Roajdă, Mihaela Șandru și Alexandra Șerban. La acest proiect și-au mai adus contribuția Iancu Ungureanu (light design) și MC Matli și Claudiu Fălămaș (muzică originală).

„Romeo și Julieta”-versiunea internațională

Punctul culminant al festivalului îl constituie versiunea internaţională a producţiei „Romeo și Julieta”, realizată prin combinarea celor șase montări prezentate în proiect. Astfel, după doar două zile de repetiţii, festivalul se va încheia cu două reprezentaţii ale versiunii internaţionale în care vor fi implicaţi toți studenții participanți. Reprezentaţiile sunt programate în datele de 19 şi 20 aprilie, de la ora 20.00.

Foto credit: AdMAR

18
/05
/23

Sâmbătă, 20 mai, de la ora 17.30, Editura Humanitas și Citit În, laborator artistic interdisciplinar de studiu al conceptului imersiv, transformă Librăria Humanitas de la Cișmigiu într-un spațiu în care romanul „Eu te-am făcut, eu te omor" de Iv cel Naiv își va desfășura firul narativ și experiența distopică. Ne vom afla, pentru o oră și jumătate, la un pas de realitate, în Arret, în mijlocul unui război între generații.

18
/05
/23

În perioada 24-28 mai, Editura Litera este prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, desfășurat, ca în fiecare an, la Romexpo, în pavilionul B2. Cititorii sunt așteptați cu noutăți editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri și promoții care susțin gustul pentru lectura de calitate.

18
/05
/23

Luni, 22 mai, de la ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu are loc lansarea celui mai recent volum de poezii al Norei Iuga „Fetița strigă-n pahar”, în prezența poetei, alături de Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției Vorpal și poetă.

17
/05
/23

Mircea Cărtărescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Sașa Zare, Andrei Cornea, Paul Cernat se numără printre laureaţii celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor revistei Observator cultural, decernate marți seară, la Teatrul Odeon. Marele premiu, Opera Omnia, i-a fost acordat profesorului și teoreticianului Sorin Alexandrescu. Gazdele serii au fost Carmen Mușat și Matei Martin.

17
/05
/23

La Sala Majestic, pe 23 mai (ora 19.30) și 28 mai (ora 19.00), în cea mai recentă premieră a Teatrului Odeon, spectacolul „Neliniște" de Ivan Vîrîpaev, regia Bobi Pricop, actrița Dorina Lazăr o întruchipează pe scriitoarea Ula Richter, alături de Nicoleta Lefter, Niko Becker, Alexandru Papadopol, Mihai Smarandache, Gabriel Pintilei.

17
/05
/23

Jurnalista de televiziune, publicista și romanciera Marilena Rotaru a împlinit 75 de ani de viață și 55 de ani de carieră. Cu această ocazie, renumita realizatoare de programe culturale la TVR a acordat recent un interviu inedit, publicat în mai 2023, în revista de literatură „Cuvânt românesc” din Madrid, Spania, realizat de scriitoarea și jurnalista Rhea Cristina.