Suedia, Ungaria, Rusia și Chile pe lista scurtă pentru o nominalizare la Oscar 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/suedia-ungaria-rusia-si-chile-pe-lista-scurta-pentru-o-nominalizare-la-oscar-2018/

Pelicule din Suedia, Ungaria, Rusia şi Chile se află pe lista scurtă a Academiei de Film Americane pentru o nominalizare la Oscar 2018 la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza”. Printre acestea se numără „The Square”, premiat anul acesta cu Palme d’Or, „On Body and Soul”, recompensat cu Ursul de Aur, aclamatul „Loveless”, premiat de juriul Festivalului de la Cannes, şi „Una mujer fantástica”, premiat pentru scenariu la Berlinala 2017.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2017

Academia de Film Americană a anunţat joi seară lista scurtă a filmelor: Chile, „Una mujer fantastica”, de Sebastián Lelio; Germania, „In the Fade”, de Fatih Akin; Ungaria, „On Body and Soul”, de Ildikó Enyedi; Israel, „Foxtrot”, de Samuel Maoz; Liban, „The Insult”, de Ziad Doueiri; Rusia, „Loveless”, de Andrey Zvyagintsev; Senegal, „Félicité”, de Alain Gomis; Africa de Sud, „The Wound”, de John Trengove; Suedia, „The Square”, de Ruben Östlund.

Între marile absenţe, din punctul de vedere al criticilor, se numără „120 Battements par minute”, de Robin Campillo, propunerea Franţei, care a câştigat Marele Premiu la Cannes, şi „First They Killed My Father” al Angelinei Jolie, care reprezenta Cambodgia, film ce a primit câteva nominalizări la premiile Globurile de Aur.

Propunerea de anul acesta a României a fost „Fixeur”, al cincilea lungmetraj semnat de Adrian Sitaru.

Lista scurtă a fost întocmită după ce 92 de ţări şi-au înscris propunerile. Filmele selectate vor fi prezentate comitetelor la New York, Los Angeles şi Londra, care vor vota nominalizaţii ce vor fi anunţaţi pe 23 ianuarie.

Cea de-a 90-a gală a premiilor Oscar va avea loc pe 4 martie, la Los Angeles.

Foto: On Body and Soul, Oscar 2018 – facebook

17
/03
/15

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica revine între 26 și 30 aprilie, la Cinema Studio și Cinema Elvira Popescu din București, cu o selecție de filme puternice, dezbateri și evenimente speciale. Cea de-a patra ediție a festivalului va pune în discuție un subiect fierbinte, conflictul dintre Rusia și Ucraina, într-un program special.

17
/03
/15

Un prieten mai tânăr, cinefil de pripas, cataloghează filmele în trei feluri: 1. E bun, merită descărcat de pe net.; 2. Nu merită nici să fie furat.; 3. Arta se plătește, merg la cinematograf! Într-o discuție particulară devenită parțial publică grație scrisului am încercat să-l conving că ”Aferim!” merită fiecare leu pe care îl va scoate din buzunar!

16
/03
/15

Cel mai așteptat film românesc al anului “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a avut un număr record de spectatori în cinematografele din România, în primul weekend de lansare. Pelicula care a câștigat trofeul Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin a fost văzută de 20.039 de spectatori din toată țara și a obținut încasări de 257.404 lei

16
/03
/15

Cel de-al optulea film din franciza cinematografică SF "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat pe 26 mai 2017, a anunţat Bob Iger, directorul executiv al Walt Disney Co. Star Wars VII - “Star Wars: The Force Awakens” are premiera prevăzută pentru 18 decembrie 2015.

14
/03
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizat la premiile Academiei Europene, „Waiting for August” tratează, în manieră observațională, dar și cu un lirism bine temperat, problema copiilor cu părinții plecați în străinătate. Emoționantul documentar belgiano-român regizat de Teodora Ana Mihai este proiectat în cadrul One World Romania (16-22 martie).

13
/03
/15

Regizorul Cristian Mungiu a declarat că se pregăteşte să realizeze un nou film, care va vorbi despre compromis şi implicaţiile rolului de părinte, noua producţie fiind legată şi de perioada actuală pe care o traversează cineastul român.

13
/03
/15

“AFERIM!”, cel mai așteptat film românesc al anului, a fost lansat oficial aseară la București în cadrul a trei premiere de gală organizate la Cinema Pro și Cinema City din AFI Cotroceni.

13
/03
/15

De 15 ani, la fiecare sfârşit de lună martie, Radio România Cultural îi premiază, intr-o gală a valorii şi a rafinamentului, pe cei care au performat în diferitele domenii ale culturii în anul anterior. Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, va avea loc luni, 23 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.