Sunete și culori de pe trei continente, în ultimele zile ale FITS 2015
https://www.ziarulmetropolis.ro/sunete-si-culori-de-pe-trei-continente-in-ultimele-zile-ale-fits-2015/

Străzile oraşului vor fi inundate de sunete şi culori în ultimele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. În zona pietonală Nicolae Bălcescu, în Piaţa Mică şi Piaţa Mare, dar şi la Muzeul Astra, spectacole de pe trei continente vin în faţa publicului cu statui vivante, baloane zburătoare cu apă, dansuri amerindiene şi muzică indiană.

Un articol de Petre Ivan|18 iunie 2015

Teatrul Masca este prezent în FITS cu spectacolul „Sub aripa îngerului”, regia Mihai Mălaimare. Publicu se va întâlni cu „statuilor vivante ale Teatrului Masca”, vineri seara de la ora 19:00. în zona pietonală Nicolae Bălcescu.

O „statuie vivantă” este un spectacol condensat pe durata câtorva minute, dar a cărui profunzime o depășeste adesea pe aceea a unui spectacol vorbit de bună calitate. Un actor profesionist, un personaj bine definit, un subiect foarte clar, costume splendide și un machiaj perfect sunt atributele statuilor vivante ale Teatrului Masca.

O statuie vivantă se privește, dar cel mai adesea se devorează! Bucuria și fascinația care vă vor însoți privind statuile noastre vivante ar putea schimba propria dumneavoastră opinie despre lume, despre artă, despre viață. – Mihai Mălaimare

În Piața Mică vineri la ora 20:00, va avea loc un spectacol cu accente caraghioase despre un gladiator isteric şi baloane zburătoare cu apă, pe fondul sonor al muzicii de operă dată la maxim.

Fără să folosească cuvinte, „Distracţie cu apă” este un spectacol interactiv de comedie care a înnebunit mulţimile de pe întreg mapamondul. Nu mai există nici un alt spectacol de acest gen – 60 de baloane cu apă, 2 gladiatori voluntari, public activ şi 2 fitsclovni amuzanţi.

Cei doi artiști neînfricaţi, Seth şi Christina, s-au întâlnit într-un cort de circ în Afganistan, s-au logodit în timpul unui spectacol de stradă în Scoţia şi s-au căsătorit în China.

Au avut spectacole în peste 20 de ţări, au concurat la festivaluri de circ internaţionale, au jonglat în cadrul emisiunii lui Letterman, au jucat pentru Circul Big Apple şi au apărut în The New York Times.

Din Statele Unite ale Americii au sosit la Sibiu „Yellow Birs Apache dancers”, cu un spectacol extraordinar de dans și muzică în spirit amerindian. Trupa va prezenta, la Muzeul Astra – scena de pe lac, pe 19 iunie, de la ora 12:00 şi în Piața Mică, de la ora 15:30, o selecție de dansuri și povești tribale, susținute într-un ritm energic și îmbogățite cu ajutorul muzicii indigene.

Jaipur Maharaja Brass Band aduce la Sibiu „Farmecul Indiei”, pentru spectatorii care se vor opri să-i admire în zona pietonală Nicolae Bălcescu, vineri 19 iunie la orele 17:45 și 21:45 și sâmbătă, 20 iunie, ora 17:00.

Originară din Jaipur, orașul maharajahilor din regiunea indiană Rajasthan, Fanfara Jaipur Maharaja este compusă din șapte muzicieni rafinați, o frumoasă țigancă dansatoare și un fachir jongler nemaipomenit.

Aceștia cântă la o serie de instrumente tradiționale de alamă, printre care trompetă, tubă, clarinet și saxofon, execută dansuri uimitoare și momente de forță și îndemânare uluitoare. Fanfara Jaipur a susținut sute de concerte în întreaga lume, din Asia și până în America de Nord, dirijată de renumitul muzician Rahis Barthi.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu continuă în forță până pe 21 iunie.

Foto: FITS 2015 – sibfest.ro

02
/06
/21

În seara zilei de duminică, 6 iunie, la ora 19, flautista Miruna Didu, violonista Corina Mitroi, violista Iulia Goiana și violoncelistul Eugen Bogdan Popa, toți instrumentiști din Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” din București, propun iubitorilor muzicii de cameră un program integral Mozart.

31
/05
/21

După câteva luni în care, din motive pandemice, toate evenimentele stagiunii au fost transmise live de la Sala Radio – pe calea undelor sau online – publicul va reveni fizic în sală! Primul concert în care spectatorii se vor bucura de reîntâlnirea „vie” cu muzica și, reciproc, artiștii vor retrăi emoția interacțiunii cu publicul, se va derula vineri, 4 iunie (ora 19.00).

31
/05
/21

Filarmonica „George Enescu” anunță că luni, 31 mai, de la ora 12.00, se vor pune în vânzare biletele pentru concertul simfonic cu public de joi, 10 și vineri, 11 iunie 2021, în care Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” va fi condusă de Gabriel Bebeșelea, dirijorul său principal din stagiunea 2020/21. Programul concertului din 10 și 11 iunie are la bază un concept unitar, fiind alcătuit din selecțiuni din muzica originală compusă de Jean-Baptiste Lully pentru piesa "Burghezul gentilom" de Molière și din Suita "Burghezul gentilom" de Richard Strauss.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

S-au pus în vânzare, online și la casa de bilete din incinta Ateneului Român, biletele pentru următorul concert din Stagiunea de marți seara. În 25 mai, la ora 19, publicul meloman este invitat în Sala mică a Ateneului Român ( la capacitatea de 50%) pentru un recital cameral susținut de Valentin Dimitrie Simion, un tânăr dar foarte merituos violoncelist român.

20
/05
/21

Valentin Șerban a câștigat marele premiu al secțiunii de vioară la Concursul Internațional George Enescu, după o finală care a ridicat publicul în picioare și în care a interpretat Concertul în re minor pentru vioară și orchestră op. 47 de Sibelius, miercuri, 19 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Jaewon Wee din Coreea de Sud, iar locul al treilea i-a revenit lui Tassilo Probst din Germania.

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.