„Superhombre”, documentarul despre alpinistul Horia Colibăşanu, din ianuarie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/superhombre-documentarul-despre-alpinistul-horia-colibasanu-din-ianuarie-in-cinematografe/

Documentarul „Superhombre” (2019), despre cunoscutul alpinist timişorean Horia Colibăşanu, va putea fi văzut în cinematografe de la sfârşitul lunii ianuarie, când filmul va începe un turneu în mai multe oraşe din ţară, în prezenţa echipei.

Un articol de Liliana Matei|13 decembrie 2019

„Superhombre” este realizat de Lucian Mircu şi Mircea Gherase şi este produs de Asociația Marele Ecran și Fundația PressOne.

Premiera oficială a filmului în România va avea loc în București la 31 ianuarie, la Cinema Muzeul Țăranului din cadrul Muzeului Național al Țăranului Român, cu participarea echipei filmului. Va fi urmată de alte proiecții speciale în marile orașe, printre care Timișoara, Arad, Sibiu, Cluj, Oradea și Brașov.

Documentarul îl urmăreşte pe Horia Colibăşanu în cele trei ipostaze ale sale, pe care încearcă le ţină în echilibru: alpinist de top, soţ şi tată a doi copii şi medic stomatolog.

În perioada 2016-2018 au fost documentate și filmate îndeaproape trei din expedițiile lui Horia Colibășanu în Himalaya și viața lui între expediții. În 2016, directorul de imagine şi co-regizorul Mircea Gherase a filmat ascensiunea alpinistului timișorean pe muntele Manaslu din Nepal, până la 6.000 de metri altitudine. Iar în 2017, Horia Colibășanu devenea primul român care urca pe Everest fără oxigen suplimentar, filmându-și singur reușita până la 8.848 de metri.

Românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu opt „optmiari” (vârfuri peste 8.000 de metri) urcați, Horia Colibășanu se cațără în stil pur alpin, fără șerpași de altitudine și fără oxigen. A stabilit cinci premiere românești, începând cu K2, supranumit „muntele alpiniștilor”, în 2004. E în continuare singurul român care a ajuns pe K2, Annapurna și Dhaulagiri, trei dintre cei mai periculoși cinci munți din lume.

În 2019, preşedintele României i-a conferit lui Horia Colibăşanu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere pentru performanța sportivă și contribuția semnificativă adusă alpinismului românesc.

În luna iulie a acestui an, „Superhombre” a avut o primă proiecţie, în faţa a peste 700 de spectatori, la festivalul de film Ceau, Cinema! din Timișoara, urmată de o lungă și entuziastă discuție a echipei cu publicul.

Superhombre” e „scrutător fără să fie indecent, e cumpătat în sublinierea relaţiei pericol-reuşită, e atent la eroizare (…) încât să o facă să treacă drept normalitate umană (…) Un film pe care îl urmăreşti cu plăcere, cu un happy end ştiut. Rămâne să descoperi cât de happy e end-ul”, scria criticul Lucian Maier pentru LiterNet.

Filmul devine repede atașant, căci strategia sa, foarte eficace, e să-l arate pe Colibășanu mai ales în sânul familiei, departe de glorie și de munte, unde are probleme cât se poate de triviale de rezolvat”, remarca şi criticul Victor Morozov în revista „Dilema veche”.

Premiera internațională a documentarului a fost în octombrie la Festivalul Filmelor de Munte din Poprad, în Slovacia, urmată de selecţii în competiţia Krakowia Gorski Festiwali, un festival de tradiţie din Polonia, şi în competiţia Mendi Film Festival, în capitala Ţării Bascilor, Bilbao, unul dintre cele mai importante festivaluri de cultură montană din Europa (6-15 decembrie 2019).

Montajul a fost realizat de Gabi Basalici (Playtime Post) și Ciprian Cimpoi, care au avut la dispoziţie peste 100 de ore de filmări, inclusiv din arhiva personală a alpinistului, strânsă în ultimii 15 ani. Designul de sunet îi aparţine lui Filip Mureșan, iar muzica originală a fost creată de compozitorul timișorean Cári Tibor.

Documentarul independent „Superhombre” este produs de Asociația Marele Ecran și Fundația PressOne, cu susținerea Vitas România, Haufe Group, Kathrein România, Ness România și Club Sportiv Alternative TM.

Mai multe detalii aici și pe pagina de IMDb a filmului.

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.