T. O. Bobe: „Orice carte face fleoşc, ca într-o baltă, când o arunci pe piaţă“
https://www.ziarulmetropolis.ro/t-o-bobe-orice-carte-face-fleosc-ca-intr-o-balta-cand-o-arunci-pe-piata/

T. O. Bobe, scriitorul care a dat acum zece ani „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară“, o carte de o forţă de expresie, ba chiar şi de un succes rareori egalate, T. O. Bobe, scriitorul care a revenit în 2011 cu „Contorsionista“, ne-a oferit un scurt interviu din care va rezulta că a scrie cărţi în România echivalează cu a merge pe o sârmă imposibilă care arareori duce undeva.

Un articol de Andrei Crăciun|5 mai 2014

Andrei Crăciun: Există o generație de jumătatea anilor ’90 din care faci parte, asemănătoare cu optzeciștii sau cu douămiiștii? La optzeciști, e clar, până și la poeții mizerabiliști, până la fracturiștii anilor 2000 e clar. Voi?

T. O. Bobe: Eu aș fi nouășcincist. Nouăzeciștii erau un grup dinainte de noi.

Cu cine? Poetul Cristian Popescu…

Da, Cristian Popescu, Cătălin Țârlea, Ioan Es. Pop ar putea intra și el aici.

Și tu cu cine eşti în generație? Cu Cezar Paul-Bădescu, cu…

Da, am fost în aceeași generație cu Cezar, cu Răzvan Rădulescu, Sorin Gherguț, Dan Popescu, oarecum, Cecilia Ștefănescu, Ioana Nicolaie. Am fost un grup care am fost la cenaclul lui Mircea Cărtărescu.

Câți dintre voi au rămas scriitori profesioniști? Oameni care să trăiască din asta?

Din asta, din scris de cărți nu trăiește nimeni în România, e evident. Cu excepția lui Mircea Cărtărescu, dar el ne-a fost profesor, nu coleg de generație. Dar și printre „’95“-iști sunt oameni care scriu, care sunt activi în diferite forme, au mai rămas.

Cel mai bine cred că trăiește Răzvan Rădulescu, care scrie scenarii de film. Stă în Germania și scrie.

Nu știu, că nu m-am mai întâlnit cu el de ani de zile. Dar să știi că nici în Germania nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Am trecut pe acolo (n.r. – a avut burse la Berlin și la Stuttgart, la Schloss Solitude) și m-am lămurit cum e cu lumea artistică. Adică, artiștii trăiesc greu și acolo.

Nu e ușor să fii artist nicăieri.

Se presupune că un scenarist câștigă mai bine decât un scriitor de cărți, dar mi-e greu să cred că asta înseamnă că trăiește bine. Din scrisul de cărți nu reușești să trăiești deloc, din scrisul de scenarii poate că te ajungi cât-de-cât.

Ziceai de generația asta a voastră, „generația ’95”.

Zic „ ’95“, pentru că atunci am debutat în volum, într-un volum colectiv cu Svetlana Cârstean, Sorin Gherghuț, Mihai Ignat, Răzvan Rădulescu și Cezar Paul-Bădescu. Se numea „Tablou de familie”. Eram toți în cenaclul coordonat de Mircea Cărtărescu.

Mai târziu, a apărut un alt volum, tot al oamenilor din cenaclu, al celor care continuaseră. Se numea „Ferestre ‘98”, cu Ioana Nicolaie, Cecilia Ștefănescu, Marius Ianuș, Angelo Mitchievici. Îmi scapă acum numele tuturor. Eram mai mulți.

Au trecut totuși aproape douăzeci de ani. Ești mulțumit cu literatura pe care ați scris-o în acești douăzeci de ani?

Eu nu sunt mulțumit. Nu știu de alții, dar bănuiesc că nici ei. Nu știu nici cât de mult se putea face.

A trebuit să mai mergeți și pe la muncă, nu? Ăsta e principalul motiv?

Pe de-o parte, asta e, pe de altă parte e sentimentul scrisului în zadar. Orice carte face fleoșc, ca într-o baltă, când o arunci pe piață. Și vezi că de fapt nu contează lucrurile în care tu te pui cu totul – cărțile tale.

Și atunci nu-ți mai vine să scrii cărți. Asta e chestia cu care se luptă toți scriitorii din România, nu doar noi, „’95”-iștii. Îmi aduc aminte de un interviu dat de un scriitor spaniol care zicea că se poate „citi”, că se poate vedea, cât de așezată e o țară după proza care se face acolo.

Ţara nu e foarte așezată la noi, deci nu stăm bine la capitolul ăsta. Poezie s-a mai făcut, cred că stăm un pic mai bine la poezie. S-a făcut și proză, mai mult în ultimii zece ani. A început să mai răsară. Dar în primul deceniu, din ’90 până prin 2000, apăreau doar cărți-eveniment.

Ai lucrat în Pro TV, la „Jocuri și concursuri”. Când ai plecat de acolo?

PRO-ul, în 2001, s-a cam terminat. Se terminaseră banii, erau rău în datorii. A coincis asta cu venirea celor de la “Vacanța Mare”. Cei de la “Vacanța Mare” făceau tot – își scriau textele și le jucau și n-a mai fost nevoie de scenariști.

Eu trecusem deja printre scenariști – mă ocupam de scenarii, formate, dar n-a mai fost nevoie de noi. Erau mai ieftini.

Crezi că erau mai ieftini? Eu cred că erau mai scumpi.

Nu știu.

T. O. Bobe. Foto: Mircea Struteanu

La câți ani ai publicat „Cum mi-am petrecut vacanța de vară”?

35.

E o vârstă bună să te evidențiezi în peisajul ăsta al scriitorilor români?

Cred că da, a fost prima mea carte mare de proză, eu mai publicasem, dar poezie. Și cartea mea de poezie – „Bucla” – am aflat acum câțiva ani că la un an după ce o publicasem ajunsese legendară printre studenții din Grozăvești.

Mi-a spus Marius Chivu (n. r. – criticul literar), parcă. Am aflat că se citea în draci, se dădea de la o cameră la alta. Habar n-am avut. Era o carte apărută prin `99. Se pare că la noi ajungi scriitor mult prea târziu. Eu încă sunt socotit un scriitor tânăr la 45 de ani.

Dar nu pentru mult timp.

Nu știu. Până acum doi-trei ani era și Cărtărescu la categoria asta.

Care bate la 60 de ani.

Da, în țările anglo-saxone, la 22-23, scriitorii publică deja. La 30, dau o carte cu care ies în lume. Pe la 45-50, când ai mai mulți neuroni la tine, poți să îți dai măsura măiestriei.

Noi sărim dintr-o generație de sacrificiu în altă generație de sacrificiu. Dar depinde și de noi. Nu dau vina exclusiv pe mediu. Dacă aș fi fost și eu mai altfel croit, dacă aș fi muncit mai mult, aș fi făcut mai mult.

De ce n-ai muncit mai mult?

Poate pentru că n-am avut disciplină. Nu eram obișnuit din școală să învăț. Eram destul de isteț și le prindeam din clasă. Nu era nevoie să îmi fac temele acasă. Am trecut prin școală destul de lejer.

Era frica la examene, treapta I (n. r. – admiterea în liceu), treapta a II-a (n. r. – admiterea în clasa a XI-a), Bacalaureat. Nici măcar nu știam că nu aveau voie profesorii să mă lase corigent, că era o directivă, dar noi habar n-aveam. Așa a fost.

Foto cu T. O. Bobe – Radu Sandovici şi Mircea Struţeanu

15
/05
/23

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18-22 mai 2023.

03
/05
/23

Editura Nemira vă invită la evenimentul de lansare a volumului inedit de scrisori „Dragă tată”, scris de Patrick și Ernest Hemingway, o carte despre iubire și distanțe, despre părinți și fricile lor, despre copii și capriciile lor, despre un soi de imposibilitate de a mai recupera ceva în plină tranziție sau în plină degradare, publicată în colecția Yorick.

01
/05
/23

O selecție de titluri noi, disponibile la Editura Nemira în luna mai, în care veți regăsi „Proiectul Hail Mary” de Andy Weir, „Fiica de la Auschwitz” de Tova Friedman și Malcom Brabant și „Focul viu” de Stephen King, trei cărți care promit să-și fascineze cititorii de la primele pagini.

27
/04
/23

După primul volum din seria „Măștile Zeului", „Mitologia primitivă", în care autorul prezintă cititorilor izvoarele miturilor universale și arată cum acestea ne-au modelat înțelegerea lumii, văzută și nevăzută, de-a lungul timpului, Editura Trei oferă cititorilor pasionați de acest subiect ocazia incursiunii într-o lume fascinantă, cea a Mitologiei orientale.

27
/04
/23

Cum ar arăta realitatea dacă în locul pauzelor publicitare ar exista pauze de poezie? Am fi mai deschiși față de lume și față de cei din jurul nostru? La aceste teme de refelecție își propune să ofere un răspuns cea de-a șaptea ediție a proiectului „Poezia în oraș", care se derulează sub egida clusterului EUNIC Varșovia, în perioada 20 aprilie – 21 mai 2023, în capitala Poloniei.

09
/04
/23

Șapte recomandări de lectură pentru luna aprilie, în care veți regăsi scrisorile schimbate de legendarul Ernest Hemingway cu fiul său, Patrick, dar și un nou roman semnat de Amor Towles, autorul bestsellerului „Un gentleman la Moscova”. Titlurile selectate au apărut în această lună la Editura Nemira.