Tango… pasiuni în locuri istorice
https://www.ziarulmetropolis.ro/tango-pasiuni-in-locuri-istorice/

Pentru prima dată tango-ul, genul emblematic argentinian, pătrunde în spaţiile încărcate de istorie ale Castelului Peles şi Palatului Brâncovenesc de la Mogoşoaia. Cu ocazia ediţiei a II a a Turneului Naţional “Vă place Tango?”, violoncelistul Răzvan Suma, Analia Selis – voce şi Julio Santillán – chitarist şi compozitor, vor concerta sâmbătă 30 mai, ora 16, la Sinaia, în cadrul Stagiunii Sunetul Muzicii şi duminică 31 mai ora 12 în închiderea ediţiei a IV a a Mogoşoaia ClasicFest.

Un articol de Liliana Matei|28 mai 2015

„Vă place Tango?” – 2015, aduce o noutate conceptuală turneului: pe lângă aranjamentul inedit pentru violoncel, chitară şi voce, repertoriul a fost extins pentru a cuprinde alături de piese celebre semnate de cei mai cunoscuţi compozitori ai genului – Astor Piazzolla, Carlos Gardel şi Sebastián Piana -interpretate în stilul tradiţional original, creaţii compuse de Julio Santillán şi o serie de tangouri din repertoriul de gen românesc.

Cei trei muzicieni sunt nume bine cunoscute pe scenele româneşti şi internaţionale. Violoncelistul Răzvan Suma, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, a susţinut sute de recitaluri şi concerte în România şi în străinătate. A evoluat, alături de pianistul spaniol Josu Okiñena, în săli prestigioase ca Auditorio Nacional de Madrid şi Teatro Colon din Buenos Aires şi a colaborat cu nume sonore ale scenei artistice internaţionale: Maxim Vengerov, Cvartetul Voces, Silvia Marcovici, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Christian Badea sau Misha Katz.

Originară din Argentina, Analia Selis a devenit în ultimii ani una dintre cele mai cunoscute şi apreciate voci exotice din peisajul muzical românesc. A fost invitată să deschidă evenimente muzicale de înaltă ţinută artistică – concertele susţinute în România de Buena Vista Social Club, Juanes, Natalie Imbruglia, Septeto Nacional de Cuba. Analia este cunoscută publicului din România mai ales pentru promovarea inspirată, adesea cu elemente de scenografie autentică, a muzicii din ţara ei natală, Argentina.

Compozitor, chitarist şi orchestrator argentinian, Julio Santillán a înregistrat peste 40 de CD-uri cu muzicieni din întreaga lume. A început studiile muzicale în Argentina pentru a le continua ulterior la Berklee College of Music din Boston (Statele Unite). A lucrat, ca orchestrator şi compozitor, pentru spectacole de teatru, filme, înregistrări şi concerte live ale unor artişti de primă mărime din SUA şi Europa. În abordările sale componistice, combină elemente ale muzicii tradiţionale argentiniene cu jazz şi muzică clasică.

INFO

Pentru mai multe detalii despre turneul naţional „Vă place Tango?” – consultaţi pagina www.razvansuma.com, dar şi site-urile: http://mogosoaiaclasicfest.wordpress.com/ şi http://stagiuneasunetulmuzicii.wordpress.com

Accesul la Castelul Peleş se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută completând un formular pe site-ul – http://peles.ro/concert-va-place-tango-editia-a-ii-a/

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.

19
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 11 iulie 1937, la doar 38 de ani, murea la Hollywood cel care a marcat fundamental muzica clasică și cea de jazz din secolul XX, George Gershwin. Muzica lui este și astăzi la fel de proaspătă și incitantă ca acum un secol, iar opera „Porgy and Bess” dar și multe cântece ale sale sunt nelipsite din repertoriul actual.

16
/07
/20

Trupa byron revine la Sibiu pe 18 iulie pentru un concert acustic pe terasa Joyme Pub (Calea Dumbrăvii, 28-32). Se vor auzi atât piese de pe cel mai recent album al trupei – „Nouă”, lansat în toamna lui 2019 – dar și cântece pe care n-o să te abții să le fredonezi: „Cu capul în nori”, „Granița-n raniță”, „Masa pentru doi”, „Anima” sau ”Perfect”.

16
/07
/20

Opera Națională București, instituție publică de cultură aflată în subordinea Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache” au din nou onoarea și bucuria de a fi alături de publicul drag printr-o serie de concerte în aer liber intitulate „Seri de Operă Estivale”. Accesul la concerte se va realiza cu minim o oră înaintea evenimentului, în condiții de siguranță și respectând normele în vigoare în contextul actual al pandemiei cu virusul COVID-19.

02
/07
/20

OAMENII MUZICII Pe 17 iunie 1882 se năștea în Rusia cel care avea să devină marele compozitor modernist și neoclasic al secolului XX, Igor Stravinski (1882-1971). În 89 de ani de viață a fost martorul a două Războaie Mondiale dar și al unor revoluții sociale, culturale și muzicale fără precedent, el însuși devenind unul dintre uriașii muzicii secolului trecut.