„Țara celorlalți” de Leïla Slimani ajunge în librării
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-celorlalti-de-leila-slimani-ajunge-in-librarii/

Îndrăgita scriitoare Leïla Slimani, prima autoare marocană recompensată cu Premiul Goncourt, în 2016, revine cu o nouă carte în librăriile autohtone: ediţia în limba română a romanului „Țara celorlalţi”.

Un articol de Liliana Matei|18 februarie 2022

Cartea a apărut în colecția Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M, în traducerea din limba franceză a lui Daniel Nicolescu.

„Țara celorlalți” constituie prima parte a unei trilogii și este parțial inspirată de viața bunicilor autoarei. La fel ca Amine și Mathilde, bunica alsaciană a Leïlei Slimani și bunicul marocan al acesteia s-au întâlnit tot spre finalul unui război înainte de a decide să construiască un cămin pe ruinele acestuia.

„Am vrut nu doar să spun povestea bunicilor mei, ci am încercat să transmit fascinația pe care o simțeam când eram copil și bunica îmi spunea povești despre război, despre cum era să fii o tânără femeie în Marocul anilor ’50. În copilărie, toate acele povești mi se păreau fascinante și am vrut să arăt asta și cititorilor mei”, a mărturisit autoarea la scurt timp după publicarea cărții în Franța.

Roman puternic, narat din mai multe perspective, „Țara celorlalți” dă glas unor multiple personaje și oferă cititorului o perspectivă captivantă asupra unei perioade de revoltă și emancipare.

Este anul 1944, iar Mathilde se îndrăgostește de Amin, un marocan sosit să lupte în armata franceză. După război, tânărul cuplu se stabilește în Maroc, încercând să întemeieze o familie. Însă dezamăgirile încep să se adune precum norii de furtună: lipsa banilor, rasismul și umilințele erodează stabilitatea cuplului. Lăsată singură acasă, pentru a crește cei doi copii într-o lume ale cărei reguli nu le înțelege, Mathilde își încalcă propriul statut de soție de fermier și sfidează șovinismul și codurile sociale ale țării, oferind servicii medicale populației rurale. Punând întrebări mai degrabă decât răspunzând la ele, romanul lui Slimani pregătește terenul pentru a urmări generațiile familiei Belhaj în timp ce traversează continente și epoci, trecând prin cine stânjenitoare și indiscreții adolescentine fără suflare.

Toate personajele romanului trăiesc într-o țară a celorlalți – în special femeile. Odată cu acest roman ce deschide o amplă saga de familie, Leïla Slimani abordează o tematică și un stil total diferite de cele care i-au adus consacrarea.

„După succesul ce a urmat Premiului Goncourt, am vrut să scriu ceva diferit, am considerat că este important să fac ceva care să mă scoată din zona de confort. M-am gândit că această idee de trilogie ar fi interesantă, pentru că, în tinerețe, am citit multe romane de tip saga. Mi-a plăcut ideea că poți atât urmări un personaj de la naștere până la moarte, cât și să observi evoluția unei societăți. Pe de altă parte, romanul vine și dintr-o frustrare: crescând în Maroc, am citit atât de multe cărți din Marea Britanie, Franța, Rusia și America despre acel spațiu. Aproape de fiecare dată, reacția era aceeași: «Autorii aceștia știu multe despre oamenii din Maroc, dar totuși simt că nu cunosc destul de bine țara mea». De multe ori, oamenii din lumea occidentală ne reduc la statutul de musulmani. Este foarte important să avem ocazia să le spunem: «Da, însă avem o istorie mult mai complicată»”, a declarat Leïla Slimani într-un interviu pentru o cunoscută publicație britanică.

La fel ca și celelalte romane ale Leïlei Slimani, și „Țara celorlalți” a cunoscutul succesul în străinătate, fiind tradus și recenzat cu succes de către criticii de la cele mai importante publicații: „O captivantă explorare a trecutului” (The Guardian), „Țara celorlalți, primul tom al unei ample trilogii, al unei saga de familie ce se desfășoară pe fundalul tumultuosului secol XX, se dovedește a fi o reușită sclipitoare” (Le Monde), „În acest nou roman, Leïla Slimani face dovada unui suflu narativ și a unei empatii pe care nu le arătase până acum” (Télérama), „Țara celorlalți este romanul cel mai personal scris de Leïla Slimani pînă acum” (The New York Times).

Leïla Slimani (n. 1981) este o romancieră și jurnalistă franceză de origine marocană. S-a născut la Rabat și la 17 ani a plecat la Paris, unde s-a specializat în științe politice și mass-media studiind la Sciences Po și ESCP Europe. După absolvire, a vrut să urmeze o carieră în actorie, dar a început să lucreze ca jurnalist pentru revista Jeune Afrique. În 2014 a publicat primul său roman, În gradina căpcăunului, urmat de thrillerul psihologic Cântec lin, care a devenit rapid bestseller, cu peste 80 000 de exemplare tipărite în primele trei luni de la apariție. În 2016, romanul Cântec lin a fost distins cu Prix Goncourt și a fost nominalizat la Prix Renaudot, Prix Femina, Prix de Flore și Prix Interallié. Țara celorlalți (2021) constituie prima parte a unei saga de familie de inspirație autobiografică. Toate romanele autoarei au fost publicate în colecția Anansi. World Fiction.

În ultimii ani, Leïla Slimani este cunoscută și pentru cariera sa diplomatică: în 2017, Emmanuel Macron i-a propus scriitoarei funcţia de ministru al culturii, însă autoarea a refuzat. A devenit, însă, reprezentantul personal al preşedintelui pentru promovarea culturii şi limbii franceze.

În 2018, revista Vanity Fair din Franţa a inclus-o pe Leïla Slimani pe locul doi pe lista anuală a celor mai influenţi oameni.

20
/12
/20

Visele și călătoriile. În destinul personal, ele au configurat totul, spunea Nikos Kazantzakis, ale cărui jurnale Ziarul Metropolis vă invită să le citiți și recitiți.

06
/12
/20

Joi, 3 decembrie 2020, în cadrul Conferinței Naționale a Managerilor Culturali (CNMC), Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) a anunțat rezultatele parțiale ale celui mai recent studiu „Tendințe ale consumului cultural în pandemie”, sondaj de opinie care reflectă intenția respondenților de a desfășura activități culturale în spațiul public și non-public pe parcursul anului 2020.

29
/11
/20

Iată un bun motiv pentru cei care vor să se întoarcă la plăcerile lecturii. Cărțile au fost și vor rămâne cel mai bun însoțitor, cu atât mai mult când în care stăm departe de ceilalți, iar călătoriile sunt dificile.

18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.