„Tata mută munţii”. Sau când un film românesc nu mai seamănă cu un film românesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/tata-muta-muntii-sau-cand-un-film-romanesc-nu-mai-seamana-cu-un-film-romanesc/

CRONICĂ DE FILM Nu mai e o noutate că cinema-ul românesc se schimbă. S-a tot scris despre asta. Interesant e însă de observat în ce fel o face. Apariţia unui film precum „Tata mută munţii” (2021), al doilea lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, e un bun exemplu pentru una dintre cele câteva direcţii noi.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 iulie 2021

Este vorba aici de un anume cinema de public, mainstream, care desfide filmele de festival, dar fără a insulta inteligenţa cinefililor.

Prin debutul cu „Un pas în urma serafimilor” (2017), dar şi în interviuri, Daniel Sandu şi-a exprimat fără reţinere admiraţia pentru filmul-spectacol, preferabil de inspiraţie hollywoodiană, şi dorinţa de a ajunge la cât mai mulţi spectatori. E printre foarte puţinii regizori care nu ezită să se pronunţe public contra stilisticii Noului Cinema Românesc, căreia îi contrapune un alt tip de limbaj.

„Tata mută munţii” nu face decât să consfinţească interesul regizorului pentru această zonă cvasi-comercială la care alţi cineaşti români, mai mult sau mai puţin demni de luat în seamă, au aderat doar declarativ, în lipsa unui talent real şi a unei bune stăpâniri a convenţiilor.

Al doilea lungmetraj al lui Daniel Sandu poate fi privit ca răspuns la dorinţa unei părţi a publicului de a vedea un film românesc „altfel” – fără planuri-secvenţă şi timpi aparent morţi, cu muzică abundentă şi mişcări de cameră şi cadre spectaculoase, cu decupaj alert, cu dialoguri şi cu un fir narativ fără ambiguităţi.

Evident, un asemenea film nu va marca niciodată istoria vreunei cinematografii naţionale – e prea impersonal şi tributar unor convenţii larg răspândite, pentru a putea declanşa o revoluţie.

Dar, în peisajul pe alocuri repetitiv şi tern al cinematografiei locale a ultimilor ani, „Tata mută munţii” apare ca o excentricitate care poate stârni interesul (cum a făcut, de altfel, şi „Un pas în urma serafimilor”) – e un film românesc care nu mai seamănă cu un film românesc. Nu e mult şi nu e un merit în sine, dar e o apariţie ce merită semnalată şi, de ce nu, salutată cu luciditate.

Sigur, prezenţa actorului Adrian Titieni în rolul principal creează un déjà vu – asta şi pentru că protagonistul jucat de el, cu ale sale dileme morale, aduce cu tatăl din „Bacalaureat”, filmul din 2016 al lui Cristian Mungiu (producător la „Tata mută munţii”), dar şi cu alte personaje.

Însă e greu să îi reproşezi lui Daniel Sandu că nu a făcut un film de artă, când dorinţa sa a fost tocmai de a se ţine departe de asta. Trebuie judecat în convenţia sa. Şi mărturisesc că, dacă aş fi pus în situaţia de a alege între „Tata mută munţii” şi un al nu-ştiu-câtelea film care imită deja vechiul realism NCR, acum aş apăra mai degrabă prima opţiune.

Şi asta nu pentru că al doilea lungmetraj al lui Daniel Sandu ar fi memorabil în vreun fel, ci în primul rând pentru că e un demers asumat şi, după toate aparenţele, sincer. Regizorul şi-a ales drumul şi pare dispus să continue pe el până e băgat în seamă, până e luat în serios ca cineast care ştie ce să facă pentru ca un film românesc să arate credibil atunci când trage cu ochiul la un film american. Odată cu „Tata mută munţii”, un film mai coerent şi mai închegat decât „Un pas în urma serafimilor”, deşi nu lipsit nici de stângăcii, el nu mai poate fi ignorat.

Calitatea filmului e însă şi marea sa slăbiciune – e un spectacol, dar e perisabil. Îşi epuizează forţa (limitată) de fascinaţie pe măsură ce e privit – nu îl vei purta în minte după proiecţie, nu te va răscoli, nu îţi va modifica în vreun fel modul în care priveşti viaţa sau cinemaul. Nu e o sursă ofertantă de discuţie, chiar dacă destabilizarea treptată a protagonistului e un show pe alocuri captivant.

Simţi scriitura la fiecare pas şi bornele narative pe care trebuie să le atingă scenariul (unele obstacole care îi ies în cale protagonistului sunt convingătoare, altele mai puţin), iar metafora naturii care e singura capabilă să îi se opună acestui bărbat influent şi puternic, dispus să facă orice pentru a-şi găsi fiul dispărut pe munte, este una apăsată. Apoi, deşi bine jucate, dialogurile sunt explicative – alegerea face parte din strategia de a nu pune spectatorul în vreo poziţie inconfortabilă, ci de a-l seduce.

E de apreciat însă intenţia lui Daniel Sandu de a folosi cât mai mult muntele, de a-i oferi încărcătură dramatică – nu atât prin cadrele aeriene, cât prin secvenţele când camera urmăreşte personajele în misiunile de căutare. În astfel de momente, dar şi în fascinaţia cu care filmează trupele speciale, se simte cel mai bine înclinaţia sa spre filmul-spectacol, spre filmul de acţiune. Sigur, resursele limitate fac, de exemplu, ca scena în care se declanşează o avalanşă să fie stângace şi să nu aibă forţa scontată.

„Tata mută munţii” e un onorabil film de consum, salvat de faptul că nu are niciun complex în legătură cu asta.

„Tata mută munţii” are premiera în cinematografe la 23 iulie, fiind distribuit de Voodoo Films.

26
/01
/14

În această duminică, TVR 2 dedică ciclul „Duminica filmului românesc” regizorului Gheorghe Vitanidis, programând difuzarea celor două filme din seria „Margelatu“ care îi poartă semnătura. Este vorba de: „Masca de argint”, de la ora 14.10 şi „Colierul de turcoaze”, de la ora 20.10.

25
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „The Nut Job: Goana după alune”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

23
/01
/14

Pe 1 și 2 februarie, scurtmetrajele ironice, hilare sau absurde premiate de festivalurile de film din toată lumea vin la Weekendul Comediei Scurte ShortsUP, un eveniment ce sărbătorește umorul de calitate.

22
/01
/14

Quentin Tarantino, care, în toamna anului 2013, a anunţat că va filma un nou western - "The Hateful Eight", a renunţat la proiect în urma scurgerilor de informaţii referitoare la scenariu către agenţii de la Hollywood.

22
/01
/14

Festivalul Internațional de Film Transilvania va fi prezentat la New York, în cadrul Best Fest Film Series, un eveniment inedit inițiat de centrul cultural The Town Hall și directorul său artistic, M.A. Papper, care celebrează cele mai interesante zece festivaluri de film din lume.

22
/01
/14

„E incredibil ce poţi face azi cu efectele speciale! Eu una ştiu foarte clar că nu am făcut sex!”, spune debutanta Stacy Martin, personajul principal feminin în filmul lui Lars von Trier, Nymphomaniac.

22
/01
/14

Filmările pentru următorul lungmetraj din franciza "Războiul stelelor" - Razboiul stelelor VII - vor începe în luna mai, la Londra, cineastul J. J. Abrams confirmând că a încheiat scrierea scenariului, în colaborare cu Lawrence Kasdan.

21
/01
/14

"Adele: Capitolele 1 şi 2", a fost marele câştigător la ediţia de anul acesta a galei premiilor Lumière. Filmul lui Abdellatif Kechiche a fost recompensat cu patru trofee, inclusiv cele pentru cel mai bun film şi cel mai bun regizor.

21
/01
/14

CRONICĂ DE FILM Garnisit cu o mână de staruri şi cu nenumărate nominalizări şi premii, „American Hustle“ este o farsă cu trimiteri la un stil hollywoodian uşor kitsch, practicat în anii ’70. Aproape nimic memorabil în această comedie, totuşi, agreabilă a lui David O. Russell.

21
/01
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la film! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „Grudge Match: Faceți pariurile”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

21
/01
/14

Copii confidenţiale pe suport DVD ale unor filme precum "12 Years A Slave", "Gravity" şi "American Hustle", trimise juraţilor în vederea evaluării pentru premiile Oscar şi BAFTA, au fost postate pe diferite site-uri de pe care poate fi descărcat ilegal conţinut.